Educație și formare

Academia de Dans și Performance

NOU: Din 16 mai deschidem înscrierile la Academia de dans și performance 2022-2023!

Formular de înscriere aici

Centrul Național al Dansului (CNDB) lansează în 2022, în parteneriat cu organizațiile Brain Store Project Foundation (Sofia) și Stanica – Service for Contemporary Dance (Belgrad), cea de-a doua ediție a Academiei de Dans și Performance, program intensiv de educație și formare în dansul contemporan dedicat dansatorilor și performerilor la început de drum. 

Academia are misiunea de a integra tinerii artiști în circuitul profesional european printr-o pregătire intensivă și de durată, ce se va derula pe tot parcursul anului academic 2022-2023 și va îmbina workshopuri, cursuri, prezentări, mentorat și sesiuni de creație artistică, ghidate de coregrafi și pedagogi internaționali și locali. 

Academia de Dans și Performance 2022-2023 se deschide către zece participanți din România, Bulgaria, Serbia și Republica Moldova. Curricula Academiei a fost atent elaborată plecând de la profilul dansatorului contemporan, în conexiune cu practicile și esteticile curente ale artelor performative. În procesul de formare, experiența participării la crearea și prezentarea unui spectacol este o dimensiune fundamentală a programului. Astfel, Academia se va finaliza cu o creație coregrafică în care vor fi implicați toți absolvenții. Ulterior, aceștia vor avea oportunitatea să fie selectați în cel puțin trei spectacole de dans internaționale, produse și distribuite în centre artistice și festivaluri din regiunea sud-est europeană.

Această a doua ediție a Academiei include și o nouă specializare: o secțiune ce se adresează celor care doresc să se formeze ca producători în dansul contemporan. Programul pentru producători va fi structurat în module de cursuri, sesiuni de mentorat individual și rezidențe de producție locale și internaționale.

Academia de Dans și Performance face parte din proiectul South-East European Dance Stations (SEEDS), coordonat de Centrul Național al Dansului București și derulat în parteneriat cu organizațiile Brain Store Project Foundation (Sofia) și Stanica – Service for Contemporary Dance (Belgrad) în perioada 2022-2025. Proiectul SEEDS este co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă. 

Academia de Dans și Performance 2022-2023 dezvoltă experiența și rezultatele primei ediții a programului, organizată de Centrul Național al Dansului în 2019-2020. De-a lungul acestei prime ediții, cei 16 participanți au beneficiat de o perioadă intensivă de studiu și antrenament, urmată de implicarea lor ca interpreți în 9 lucrări de dans contemporan produse de CNDB și puse în scenă în cadrul programului Dance me to the End of… (exerciții, distanțe, apropieri). O parte dintre producțiile realizate cu studenții Academiei de Dans și Performance 2019-2020 au fost distribuite pe scene locale și internaționale. Spectacolul „Coreomaniacii” (coregrafie: Simona Deaconescu) a fost selectat în cadrul programului european Aerowaves Twenty22 (din peste 600 de producții internaționale) și a fost invitat în numeroase contexte la nivel european. 

Profesori: Pascal Allio, Laura Aris, Jan Burkhardt, Marta Coronado, Carmen Coțofană, Mădălina Dan, Simona Deaconescu, Florin Fieroiu, Igor Koruga, Mihaela Michailov, Marko Milić, Gisela Müller, Valentina de Piante, Willy Prager, Iva Sveshtarova, Sigal Zouk, Noa Zuk și alții

În urma unei selecții, doi dintre studenții Academiei vor participa la workshopuri în Köln și Heraklion (Grecia), în cadrul proiectului RELAY – Thinking Artistic Material in Music and Dance.

Calendar înscriere:
Selecția participanților la Academia de dans și performance 2022-2023 se desfășoară în 3 etape:

  1. Înscriere prin formular și probă video: 16 mai – 5 iunie 2022 (pe care îl găsiți mai jos)
  2. Interviu: 13 – 17 iunie (online)
  3. Audiție: 27 iunie (București, CNDB)

Formular de înscriere aici

Condiții de partcipare
Taxa de participare este de 2500 lei.

CNDB dorește să sprijine participanții prin integrarea lor în practică artistică remunerată (de exemplu, în cadrul Școlii performative pentru copii).

Co-finanțat de
Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin doar autorilor și nu reflectă neapărat cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.

Parteneri
Brain Store Project Foundation (Sofia), Stanica – Service for Contemporary Dance (Belgrad)

Disclaimer
Mai jos puteți găsi detalii despre profesori și cursurile acestei ediții a Academiei de Dans și Peformance, cu mențiunea că această listă se află în curs de completare.

Workshop multistratificat

Igor Koruga

Curs

Close

Workshop multistratificat

În cadrul workshopului, participanții vor învăța prin muncă practică despre aspecte legate de autorship în coregrafie și poziționarea viitoarelor lor lucrări în contextul socio-politic, artistic și istoric.  Vom trece prin abordări diferite, concepte, metode, scoruri, politici și practici ale direcțiilor contemporane (experimentale) de dans și coregrafie, create încă de la jumătatea anilor 1990 în Europa și Balcani, printr-o serie de mini-lectures și exerciții practice. Concomitent, participanții vor explora instrumente practice de gândire, exprimare, creare, interpretare și observare a materialelor coregrafice și a anumitor practici somatice, analizându-le ca medii artistice și vor stăpâni practica autorship-ului în cadrul acestor medii. 

Workshopul va avea o structură multistratificată și va include: timp limitat pentru cercetarea materialelor de dans, fixarea și repetarea lor liberă pentru a folosi cunoștințele anterioare de dans, experiența, imaginația și poziția autorială individuală, în orice direcție dorită; apoi, prezentarea lucrării către ceilalți participanți la workshop, reflecție individuală asupra procesului de creație cu ajutorul unor diverse metode prezentate și a unei discuții comune asupra subiectelor și perspectivelor necesare.

Workshopul va fi împărțit în prezentări de 45-60 minute, cu explorări practice de câte 4 ore, cu mici pauze.

Foto: Vladimir Opsenica

Igor Koruga lucrează ca artist independent în domeniul artelor performative (dans contemporan și coregrafie). A absolvit un master în entologie și antropologie în cadrul Facultății de Filosofie din Belgrad, precum și în cadrul Departamentului Solo/Dance/Autorship de la Universitatea de Arte din Berlin. Se ocupă cu folosirea coregrafiei ca instrument pentru interpretarea fenomenelor socio-politice, care condiționează moduri actuale de producție și cunoaștere artistică. Este autorul unor lucrări precum: Clousness of Touch (2022); How to Explain Pictures to a Man (2021), Lounley Plenet (2020), Hopelessness (2017), Only Mine Alone (2016), etc. Colaborează cu regizori de teatru și film pe partea de mișcare scenică și coregrafie și lucrează cu coregrafi în calitate de dramaturg. A predat la Institutul pentru Dans Artistic din Belgrad (2015-2017) ca asistent universitar în domeniul coregrafiei și a mentorat mulți artiști emergenți ai scenei locale de dans, prin diverse programe educaționale (Puzzle, Contemporary Dance Service Station; Dance Survivors, Goethe Institute Belgrade; You Perform, Yugoslav Drama Theater Belgrade / Talia Theater Hamburg). Igor este membru al Service Station for Contemporary Dance și al Asociației de Artiști de Balet a Serbiei (UBUS).

www.igorkoruga.com
[email protected]

Instrumente pentru un corp gânditor

Marta Coronado

Curs

Close

Instrumente pentru un corp gânditor

După ce am lucrat mai mult de zece ani pentru același coregraf, mi-am dat seama că trebuie să mă provoc și să mă reinventez de fiecare dată când eram implicată în crearea unei piese noi. Dacă vizualizăm crearea unei piese de dans ca un puzzle – și dacă, în calitate de dansator, ai vrea să fii o piesă activă pe tablă – trebuie să fii un corp gânditor care se schimbă, transformă și traduce materialul de bază și care este capabil să se surprindă pe sine.

De-a lungul unei săptămâni, vom lucra cu alterații de spațiu și timp. În primele zile vom învăța o frază de bază, care va constitui vocabularul folosit pentru construirea tuturor schimbărilor. Vor fi propuse compoziții în timp real în cadrul sesiunilor de improvizație, pentru a genera idei de interacțiune. Prin urmare, vom putea transforma materialul de dans, fix în timp și spațiu, cu diferite unelte oferite sub formă de jocuri. 

În ultima zi de lucru vom aduna tot materialul creat și vom încerca să conturăm un schelet al unei piese de dans, pentru a da tuturor șansa de a interpreta unii pentru ceilalți, și pentru a avea un simț al continuității pe care piesa ar trebui să-l aibă. Scopul final al workshop-ului este să împărtășesc din experiența mea ca performer și să ofer diferite orientări și sugestii pentru participanți despre când și cum să folosească aceste principii de transformare și compoziție.

Foto: Beniamin Boar

Marta Coronado este născută în Spania. A participat la programul de dans de doi ani al P.A.R.T.S., primul ciclul. În 1998 a devenit membru al Companiei Rosas a Annei Teresa De Keersmaeker. În stagiunea din 2022, a fost premiată cu Premiul Bessie (premiul pentru Dans și Performance New York) pentru realizări susținute în calitate de performer. A dansat și a contribuit la crearea spectacolelor Rosas pentru o perioadă de peste 15 ani. A devenit director de repetiții al repertoriului proiectelor Rosas, precum și pentru alte companii, precum Opera din Paris și Opera din Lyon. În 2019 și 2020 a fost parte a echipei creative Rosas pentru ”West side story” de pe  Broadway, în calitate de asistent coregraf. Predă Repertoriul Rosas și workshopuri de compoziție și tehnică în toată lumea: Theater School in Amsterdam, CNDC Angers, Festivalul Deltebre, Compania Rosas, Les ballet C. de la B., Baletul din Marseille, P.A.R.T.S., Ultima Vez Company, ImPulsTanz Festival, Artesis, Charleroi/Danses, Compania Thor, La Raffinerie, Tic Tac arts center și la Conservatorul Superior din Madrid. A creat spectacole precum „Because We Love”, „Soledad Acompañada”, „Acorde Bajo Continuo”, „El Silencio de las Flores”, „Orfeo and Majnun” și „Nebula”. În 2021 a devenit director artistic al TRY – program internațional de training și cercetare pentru tineri dansatori, în Lucca, Italia. Este co-fondatoare a colectivului House of Bertha și a Centrului Coregrafic La Faktoria, în Pamplona, unde este și co-director. 

Fountains of expressive flow

Jan Burkhardt / Sigal Zouk

Curs

Close

Fountains of expressive flow

În acest workshop format din 3 părți (Jan va începe cu prima parte, iar apoi Sigal va continua cu partea a doua și a treia), exersăm accesarea logicii individuale și profunde a senzației, mișcării și creației, în cadrul contextului afectiv al colectivului. 

Implicăm resurse interioare precum percepția, intuiția, acțiunea și găsim plăceri și nevoi pentru specificitate și precizie și lejeritate și rigoare în dansul nostru, încercând să deschidem și să conturăm toată gama noastră de expresivități. 

Un accent central va fi asupra coloanei vertebrale ca fântână inepuizabilă de informații, coloană a nenumăratelor forme ale corpului, canal de impresie și expresie a jocului etern dintre lumile interioare și exterioare.

Foto: Paul Leclaire Soes

Jan Burkhardt este dansator, coregraf, muzician și facilitator, care investighează fluxurile conștiinței prin corp, precum și regulile și expresiile sale în spațiu și timp. Pe lângă colaborări în mediul artistic independent, Jan facilitează în mod regulat programe de dans la universități europene și este profesor de dans contemporan în context artistic la HfMT Koln. 

Sigal Zouk este dansatoare/artistă care lucrează în Berlin din 1997. A absolvit Emek Izrael Dance School și a făcut parte din ansamblul Bat-Sheva din 1994 până în 1996. După mutarea la Berlin și colaborarea cu artiști precum Luc Dunberry și Juan Cruz Dias de Esanola, a devenit membră a companiei Sasha Waltz and Guests, din 1999 până în 2004. În 2005 a început colaborarea cu Meg Stuart/Damaged Goods și în 2007 a început lunga colaborare cu Laurent Chetouane, în care a creat 10 piese de dans și teatru pentru scenă. A lucrat și cu alți artiști, precum Boris Charmantz (Musee de la Dans), AWST & Walter, Zeirkratzer, Simone Aughterlony și Ian Kalerl. Predă în mai multe instituții și departamente de dans europene, precum Tanzfabrik Berlin, HZT, ZZT Hochschule für Music und dance Köln, DDSKS Copenhaga, DOCH Stokholm, Cullberg Ballet Stokholm, Academia de dans și performance din București, Ponderosa. Deține premiul „cel mai bun performer” din cadrul  Festivalului din Dortmund 2010, precum și „dansatoare anului”, numită de Tanz Magazine în 2011. 

Mișcările optimismului fizic

Marko Milić

Curs

Close

Mișcările optimismului fizic

Obiectivul principal al workshop-ului va fi căutarea mișcărilor fizice optimiste. Ce ar putea să ne miște și de ce? Care sunt relațiile dominante asupra corpului în prezent, folosirea lui, stilurile de dans și filosofiile din spatele lor?  Care ar putea fi motivul pentru optimism? 

Unul dintre interesele mele este să cunoscut comunitatea locală de dansatori și performeri, propunându-le un workshop de cercetare în cadrul căruia participanții vor avea ocazia să învețe și să aplice diverse instrumente coregrafice și creative pentru lucrările lor. Vom începe cu exerciții de bază pentru concentrare, coordonare și imaginație, iar ulterior vom investiga relația noastră în raport cu bucuria mișcării. Vom explora optimismul printr-un spectru larg de subiecte și propuneri, oferind participanților ocazia să creeze propriile materiale, formate și prezentări de dans. 

Foto: Ivan-Zupanc

Marko Milić (1981) lucrează ca autor și performer în domeniul dansului contemporan și artelor multimedia. Din 1995 până în 2003, a urmat ateliere de artă la Centrul Cultural Stari Grad și a participat în programe educaționale organizate de Asociația Teatrelor Independente (ANET) din Belgrad. A creat și co-creat mai multe spectacole, cele mai notabile fiind Series, KOREOEROTIKON, BINEMA și LUMI. A participat în festivaluri precum ImPulsTanz (AT), TanzImAugust (DE), Perforacije (HR), FIDQU (UY), Kampnagel (DE), Kondenz (RS), Il faut brûler pour briller (LU), GNARL festival (GB), CoFestival (SI) și altele. A fost bursier DanceWEB în 2016 și artist în rezidență la Tanzquartier, în Viena, în 2012. A prezentat lucrarea BINEMA la expoziția „Sensorium”, a Universității din Huddersfield, în cadrul Bienalei Shanghai Urban Space Art Season (SUSAS) 2019. Marko Milić este unul dintre fondatorii STATION – Service for contemporary dance, organizație care se ocupă cu producția și promovarea dansului contemporan și a artelor performative atât în Serbia, cât și în afara ei. 

Power sources and PLAY FULL BODY

Laura Aris

Curs

Close

Power sources and PLAY FULL BODY

Power sources (curs de dimineață – 2 ore)
Curs de dans contemporan care prezintă câteva aspecte fundamentale ale tehnicii de dans contemporan, cum ar fi transferul greutății, utilizarea spațiului, respirația, viteza, calități și texturi. Mai departe, ne vom uita la intențiile din spatele mișcării. O parte tehnică va consta în explorarea mecanismelor fizice care ne permit să ne asumăm riscuri și, în același timp, să ne protejăm corpul. Se va pune accent pe structura scheletului și a grupelor musculare pentru a găsi o mai mare fluiditate și libertate în propriul dans, precum și pentru a recicla și economisi energie. Folosesc adesea metafore și imagini pentru a crea o nouă experiență kinestezică și a îmbunătăți conștientizarea într-o căutare constantă a mentalului, fizicului și a echilibrului emoțional.

PLAY FULL BODY workshop (3 ore)
Atelierul este conceput pentru a fi o călătorie fizică jucăușă, dar axată pe provocări mentale și obiective explicite ale expresiei artistice și ale creativității. Vom încerca să schimbăm perspectiva prin căutarea unor moduri diferite de a privi mișcarea și calitățile ei.
O invitație la explorarea unui spațiu, care nu este nici prea nou, nici prea familiar, ci ceva la mijloc, precum mersul cu busolă, dar fără hartă. Punctul de plecare vor fi improvizații ghidate și exerciții tehnice specifice, majoritate în perechi și grupuri. Participanții se vor juca cu propriul vocabular în cadrul unor contexte definite dar schimbătoare, pentru a experimenta și a observa mecanismele corporale specifice și procesele mentale care se întâmplă în timp ce dansăm. Deschizând ușile percepției, vom căuta acele impulsuri creative care, odată eliberate, oferă oportunități pentru noi realizări, atât tehnice, cât și performative. 

Laura Aris este performer, coregrafă și profesoară de dans contemporan. Susține workshop-uri în toată lumea, începând cu 2001. În prezent, lucrează ca artist independent și dezvoltă propriile practici creative, lucrări comisionate, solo-uri și multe performance-uri colaborative. Experiența ei performativă include o perioadă de zece ani ca membră a companiei Ultima Vez, condusă de Wim Vandekeybus, a companiei Lanònima Imperial, condusă de Juan Carlos Garcia și a colectivului artistic General Elèctrica (1996-1999). În ultimii ani, a fost asistent coregraf pentru Wim Vandekeybus și antrenor de mișcare în mai multe spectacole create de Ivo Van Hove (la Dutch National Opera & Ballet în 2017, Comedie Francaise în 2019 și International Theatre Amsterdam în 2021). Mai multe informații pe www.lauraaris.com.