fbpx

Știri

29.11.2022

back

Cursanții de la Academia de Dans au început să lucrez cu Iva Sveshtarova

Cursanții de la Academia de Dans au început să lucrez cu Iva Sveshtarova

Cursanții din Academia de Dans s-au întâlnit azi, într-o primă lecție, cu performera Iva Sveshtarova, co-fondatoarea Nomad Dance Academy și a Festivalului Antistatic, două repere ale scenei de dans contemporan din Sofia.

Pentru două săptămâni, prin cursul ei – teoretic, dar nu lipsit de performativitate –, Iva Sveshtarova îi va îndemna pe cei 12 cursanți să investigheze noțiunea de toxicitate, s-o treacă prin diverse narațiuni și imagini și să și-o aproprie, fizic și conceptual. Workshopul va deschide un spațiu în care mișcarea este materialitate care caută să contureze particule ale subiectului, provocând spațiul și disturbând realitatea. 

Iva Sveshtarova este artistă și performer din Sofia. A absolvit teatrul experimental Studio „4XC” și „Synthetic Stage Arts” la Universitatea din Plovdiv. A terminat recent programul de masterat „Choreography and Performance” la Institutul de Studii de Teatru Aplicate din Gießen, Germania. Din 2002 până în 2006 a lucrat ca performer la Institutul Acto de Arte Dramatice, Portugalia. În 2006 a obținut o bursă la DanceWeb. În 2007 s-a alăturat grupului Brain Store Project din Sofia, în contextul căruia colaborează cu Willy Prager. A lucrat cu regizori și coregrafi precum Nikolay Georgiev, Filipe Pereira, Galina Borissova, deufert&plischke, Thomas Lehmen, Verena Billinger and Sebastian Schulz, Helena Botto, Ani Vaseva, Maren Strack și Ani Dankova. Iva Sveshtarova este autoarea performance-urilor „Perfectly Pink”, „a (e) ffect”, “Doing that thing again”, „Mirror Phase” și „Kafka’s Metamorphosis” (producție a Institutului Acto de Arte Dramatice, Portugalia).

Sari la conținut