fbpx

Educație și formare

Academia de Dans și Performance

Centrul Național al Dansului (CNDB) lansează în 2022, în parteneriat cu organizațiile Brain Store Project Foundation (Sofia) și Stanica – Service for Contemporary Dance (Belgrad), cea de-a doua ediție a Academiei de Dans și Performance, program intensiv de educație și formare în dansul contemporan dedicat dansatorilor și producătorilor la început de drum. Academia are misiunea de a integra tinerii artiști și producători în circuitul profesional european printr-o pregătire intensivă și de durată.
Academia de Dans și Performance 2022-2023 se deschide către participanți din România, Bulgaria, Serbia și Republica Moldova.
Academia cuprinde două programe: unul pentru dansatori și performeri și unul pentru producători în artele performative.

Programul pentru Dansatori și Performeri

Programul pentru dansatori și performeri se va derula pe tot parcursul anului academic 2022-2023 și va îmbina workshopuri, cursuri, prezentări, mentorat și sesiuni de creație artistică, ghidate de coregrafi și pedagogi internaționali și locali. 

Curricula a fost atent elaborată plecând de la profilul dansatorului contemporan, în conexiune cu practicile și esteticile curente ale artelor performative. În procesul de formare, experiența participării la crearea și prezentarea unui spectacol este o dimensiune fundamentală a programului. Astfel, programul se va finaliza cu o creație coregrafică în care vor fi implicați toți absolvenții. Ulterior, aceștia vor avea oportunitatea să fie selectați în cel puțin trei spectacole de dans internaționale, produse și distribuite în centre artistice și festivaluri din regiunea sud-est europeană.

Programul dezvoltă experiența și rezultatele primei ediții a Academiei de dans și performance, organizată de Centrul Național al Dansului în 2019-2020. De-a lungul acestei prime ediții, cei 16 participanți au beneficiat de o perioadă intensivă de studiu și antrenament, urmată de implicarea lor ca interpreți în 9 lucrări de dans contemporan produse de CNDB și puse în scenă în cadrul programului Dance me to the End of… (exerciții, distanțe, apropieri). O parte dintre producțiile realizate cu studenții Academiei de Dans și Performance 2019-2020 au fost distribuite pe scene locale și internaționale. Spectacolul „Coreomaniacii” (coregrafie: Simona Deaconescu) a fost selectat în cadrul programului european Aerowaves Twenty22 (din peste 600 de producții internaționale) și a fost invitat în numeroase contexte la nivel european. 

Profesori: Miriam Althammer, Laura Aris, Galina Borisova, Jan Burkhardt, Marta Coronado, Carmen Coțofană, Mădălina Dan, Simona Deaconescu, Florin Fieroiu, Igor Koruga, Mihaela Michailov, Marko Milić, Gisela Müller, Valentina de Piante, Iva Sveshtarova, Lucas Viallefond, Sigal Zouk, Noa Zuk și alții

În urma unei selecții, doi dintre studenții Academiei vor participa la workshopuri în Köln și Heraklion (Grecia), în cadrul proiectului RELAY – Thinking Artistic Material in Music and Dance.

CNDB dorește să sprijine participanții prin integrarea lor în practică artistică remunerată (de exemplu, în cadrul Școlii performative pentru copii).

vezi Alumni – Program Dansatori și Performeri

Programul pentru Producători

Programul de formare pentru producători este dedicat celor care vor să se profesionalizeze în producția artelor performative, cu focus pe dans și performance.

Desfășurat în perioada februarie-mai 2023, cu un curriculum generos și un ritm propice asimilării, programul implică cursanții într-un parcurs de învățare teoretic și practic, la finalul căruia vor fi integrat noțiunile și experiențele necesare unui producător profesionist: de la politici culturale, instrumente administrative și de lucru în echipă, până la sesiuni de networking, mentorat și practică în organizații de profil.

Programul conține cursuri teoretice, ateliere, întâlniri cu profesioniști, sesiuni de mentorat și practică ghidată, toate în folosul integrării profesionale a cursanților în domeniul producției de spectacol, cu precădere dans și performance.

Profesori: Corina Șuteu, Marijana Cvetković, Oana Radu, Alexandra Schmidt, Raluca Iacob, Vava Ștefănescu, Elena Calistru, Willy Prager, Iva Sveshtarova, Miki Braniște, Mihai Mihalcea, Lucian Vărșăndan, Irina Cios, Mihaela Păun, Gianina Cărbunariu, Delia Mucică, Ovidiu Dajbog-Miron

Mentori: Andreea Andrei, Carmen Coțofană, Laura Trocan

Director de program: Corina Șuteu

Programul este structurat în trei module:

  • Contextul general al producției în artele performative / dans contemporan
  • Instrumentele de lucru ale producătorului
  • Instituții, organizații și rețele culturale

Intervențiile se derulează în limba română și engleză.
Structura programului AICI.

Pentru mai multe informații, contactați-ne la .

Academia de Dans și Performance face parte din proiectul South-East European Dance Stations (SEEDS), coordonat de Centrul Național al Dansului București și derulat în parteneriat cu organizațiile Brain Store Project Foundation (Sofia) și Stanica – Service for Contemporary Dance (Belgrad) în perioada 2022-2025.

Proiectul SEEDS este co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin doar autorilor și nu reflectă neapărat cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.

Detalii despre profesori și cursurile acestei ediții a Academiei de Dans și Peformance, mai jos.

Program pentru Dansatori și Performeri

Atelier de lucru bazat pe metoda Jooss-Leeder, coreutică și eukinetică

Lucas Viallefond

Atelier pentru dansatori

Close

Atelier de lucru bazat pe metoda Jooss-Leeder, coreutică și eukinetică

Abordarea mea de a preda este bazată pe metoda Jooss-Leeder, dezvoltată de Hans Züllig și Jean Cébron și implică exerciții contemporane la bară și de mijloc.

Precizia conștientă a unui corp în spațiu și dinamica lui sunt la baza acestei abordări. Munca tehnică la bară permite părții superioare a corpului și brațelor să plutească prin conștientizarea greutății, balansului, a posibilelor opoziții și disocieri. Centrul corpului este în continuarea barei. 

Această tehnică folosește atât calitatea mișcării, cât și a senzațiilor, obiectivul fiind stăpânirea senzațiilor, pentru o mai bună precizie și înțelegere a mișcării. 

Foto: Paula Lobo

Lucas Viallefond: Am predat la Paris Opera School (atât în timpul anului, cât și cursuri de vară), Școala Națională de Balet din Londra, Acosta Danza, Vlaanderen Ballet, la Universitatea Națională de Arte din Taipei (TNUA) în Taiwan, Academia de Arte Performative din Australia de Vest (WAAPA) în Perth, Compania de Dans Contemporan din Australia de Vest, Școala Artelor (SOTA) din Singapore și la Academia de Arte Performative din Hong Kong (HKAPA). În pregătirea mea de dansator la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse din Paris, mi-am completat și aprofundat experiența profesională cu profesori de nivel înalt în tehnică, repertoriu, analiză corporală, anatomie, muzică, istoria dansului, improvizație și compoziție. Am avut oportunitatea să iau parte la creații colective, precum și să joc roluri în capodoperele lui Sokolow, Taylor, Nicolaïs, Preljocaj șii Gallotta, atât în Paris, cât și în turnee internaționale (Marea Britanie, Muntenegru, Germania, Maroc, Japonia etc).

 

Workshop multistratificat

Igor Koruga

Atelier pentru dansatori

Close

Workshop multistratificat

În cadrul workshopului, participanții vor învăța prin muncă practică despre aspecte legate de autorship în coregrafie și poziționarea viitoarelor lor lucrări în contextul socio-politic, artistic și istoric.  Vom trece prin abordări diferite, concepte, metode, scoruri, politici și practici ale direcțiilor contemporane (experimentale) de dans și coregrafie, create încă de la jumătatea anilor 1990 în Europa și Balcani, printr-o serie de mini-lectures și exerciții practice. Concomitent, participanții vor explora instrumente practice de gândire, exprimare, creare, interpretare și observare a materialelor coregrafice și a anumitor practici somatice, analizându-le ca medii artistice și vor stăpâni practica autorship-ului în cadrul acestor medii. 

Workshopul va avea o structură multistratificată și va include: timp limitat pentru cercetarea materialelor de dans, fixarea și repetarea lor liberă pentru a folosi cunoștințele anterioare de dans, experiența, imaginația și poziția autorială individuală, în orice direcție dorită; apoi, prezentarea lucrării către ceilalți participanți la workshop, reflecție individuală asupra procesului de creație cu ajutorul unor diverse metode prezentate și a unei discuții comune asupra subiectelor și perspectivelor necesare.

Workshopul va fi împărțit în prezentări de 45-60 minute, cu explorări practice de câte 4 ore, cu mici pauze.

Foto: Vladimir Opsenica

Igor Koruga lucrează ca artist independent în domeniul artelor performative (dans contemporan și coregrafie). A absolvit un master în entologie și antropologie în cadrul Facultății de Filosofie din Belgrad, precum și în cadrul Departamentului Solo/Dance/Autorship de la Universitatea de Arte din Berlin. Se ocupă cu folosirea coregrafiei ca instrument pentru interpretarea fenomenelor socio-politice, care condiționează moduri actuale de producție și cunoaștere artistică. Este autorul unor lucrări precum: Clousness of Touch (2022); How to Explain Pictures to a Man (2021), Lounley Plenet (2020), Hopelessness (2017), Only Mine Alone (2016), etc. Colaborează cu regizori de teatru și film pe partea de mișcare scenică și coregrafie și lucrează cu coregrafi în calitate de dramaturg. A predat la Institutul pentru Dans Artistic din Belgrad (2015-2017) ca asistent universitar în domeniul coregrafiei și a mentorat mulți artiști emergenți ai scenei locale de dans, prin diverse programe educaționale (Puzzle, Contemporary Dance Service Station; Dance Survivors, Goethe Institute Belgrade; You Perform, Yugoslav Drama Theater Belgrade / Talia Theater Hamburg). Igor este membru al Service Station for Contemporary Dance și al Asociației de Artiști de Balet a Serbiei (UBUS).

www.igorkoruga.com

Instrumente pentru un corp gânditor

Marta Coronado

Atelier pentru dansatori

Close

Instrumente pentru un corp gânditor

După ce am lucrat mai mult de zece ani pentru același coregraf, mi-am dat seama că trebuie să mă provoc și să mă reinventez de fiecare dată când eram implicată în crearea unei piese noi. Dacă vizualizăm crearea unei piese de dans ca un puzzle – și dacă, în calitate de dansator, ai vrea să fii o piesă activă pe tablă – trebuie să fii un corp gânditor care se schimbă, transformă și traduce materialul de bază și care este capabil să se surprindă pe sine.

De-a lungul unei săptămâni, vom lucra cu alterații de spațiu și timp. În primele zile vom învăța o frază de bază, care va constitui vocabularul folosit pentru construirea tuturor schimbărilor. Vor fi propuse compoziții în timp real în cadrul sesiunilor de improvizație, pentru a genera idei de interacțiune. Prin urmare, vom putea transforma materialul de dans, fix în timp și spațiu, cu diferite unelte oferite sub formă de jocuri. 

În ultima zi de lucru vom aduna tot materialul creat și vom încerca să conturăm un schelet al unei piese de dans, pentru a da tuturor șansa de a interpreta unii pentru ceilalți, și pentru a avea un simț al continuității pe care piesa ar trebui să-l aibă. Scopul final al workshop-ului este să împărtășesc din experiența mea ca performer și să ofer diferite orientări și sugestii pentru participanți despre când și cum să folosească aceste principii de transformare și compoziție.

Foto: Beniamin Boar

Marta Coronado este născută în Spania. A participat la programul de dans de doi ani al P.A.R.T.S., primul ciclul. În 1998 a devenit membru al Companiei Rosas a Annei Teresa De Keersmaeker. În stagiunea din 2002, a fost premiată cu Premiul Bessie (premiul pentru Dans și Performance New York) pentru realizări susținute în calitate de performer. A dansat și a contribuit la crearea spectacolelor Rosas pentru o perioadă de peste 15 ani. A devenit director de repetiții al repertoriului proiectelor Rosas, precum și pentru alte companii, precum Opera din Paris și Opera din Lyon. În 2019 și 2020 a fost parte a echipei creative Rosas pentru ”West side story” de pe  Broadway, în calitate de asistent coregraf. Predă Repertoriul Rosas și workshopuri de compoziție și tehnică în toată lumea: Theater School in Amsterdam, CNDC Angers, Festivalul Deltebre, Compania Rosas, Les ballet C. de la B., Baletul din Marseille, P.A.R.T.S., Ultima Vez Company, ImPulsTanz Festival, Artesis, Charleroi/Danses, Compania Thor, La Raffinerie, Tic Tac arts center și la Conservatorul Superior din Madrid. A creat spectacole precum „Because We Love”, „Soledad Acompañada”, „Acorde Bajo Continuo”, „El Silencio de las Flores”, „Orfeo and Majnun” și „Nebula”. În 2021 a devenit director artistic al TRY – program internațional de training și cercetare pentru tineri dansatori, în Lucca, Italia. Este co-fondatoare a colectivului House of Bertha și a Centrului Coregrafic La Faktoria, în Pamplona, unde este și co-director. 

Fountains of expressive flow

Jan Burkhardt / Sigal Zouk

Atelier pentru dansatori

Close

Fountains of expressive flow

În acest workshop format din 3 părți (Jan va începe cu prima parte, iar apoi Sigal va continua cu partea a doua și a treia), exersăm accesarea logicii individuale și profunde a senzației, mișcării și creației, în cadrul contextului afectiv al colectivului. 

Implicăm resurse interioare precum percepția, intuiția, acțiunea și găsim plăceri și nevoi pentru specificitate și precizie și lejeritate și rigoare în dansul nostru, încercând să deschidem și să conturăm toată gama noastră de expresivități. 

Un accent central va fi asupra coloanei vertebrale ca fântână inepuizabilă de informații, coloană a nenumăratelor forme ale corpului, canal de impresie și expresie a jocului etern dintre lumile interioare și exterioare.

Foto: Paul Leclaire Soes

Jan Burkhardt este dansator, coregraf, muzician și facilitator, care investighează fluxurile conștiinței prin corp, precum și regulile și expresiile sale în spațiu și timp. Pe lângă colaborări în mediul artistic independent, Jan facilitează în mod regulat programe de dans la universități europene și este profesor de dans contemporan în context artistic la HfMT Koln. 

Sigal Zouk este dansatoare/artistă care lucrează în Berlin din 1997. A absolvit Emek Izrael Dance School și a făcut parte din ansamblul Bat-Sheva din 1994 până în 1996. După mutarea la Berlin și colaborarea cu artiști precum Luc Dunberry și Juan Cruz Dias de Esanola, a devenit membră a companiei Sasha Waltz and Guests, din 1999 până în 2004. În 2005 a început colaborarea cu Meg Stuart/Damaged Goods și în 2007 a început lunga colaborare cu Laurent Chetouane, în care a creat 10 piese de dans și teatru pentru scenă. A lucrat și cu alți artiști, precum Boris Charmantz (Musee de la Dans), AWST & Walter, Zeirkratzer, Simone Aughterlony și Ian Kalerl. Predă în mai multe instituții și departamente de dans europene, precum Tanzfabrik Berlin, HZT, ZZT Hochschule für Music und dance Köln, DDSKS Copenhaga, DOCH Stokholm, Cullberg Ballet Stokholm, Academia de dans și performance din București, Ponderosa. Deține premiul „cel mai bun performer” din cadrul  Festivalului din Dortmund 2010, precum și „dansatoare anului”, numită de Tanz Magazine în 2011. 

Mișcările optimismului fizic

Marko Milić

Atelier pentru dansatori

Close

Mișcările optimismului fizic

Obiectivul principal al workshop-ului va fi căutarea mișcărilor fizice optimiste. Ce ar putea să ne miște și de ce? Care sunt relațiile dominante asupra corpului în prezent, folosirea lui, stilurile de dans și filosofiile din spatele lor?  Care ar putea fi motivul pentru optimism? 

Unul dintre interesele mele este să cunoscut comunitatea locală de dansatori și performeri, propunându-le un workshop de cercetare în cadrul căruia participanții vor avea ocazia să învețe și să aplice diverse instrumente coregrafice și creative pentru lucrările lor. Vom începe cu exerciții de bază pentru concentrare, coordonare și imaginație, iar ulterior vom investiga relația noastră în raport cu bucuria mișcării. Vom explora optimismul printr-un spectru larg de subiecte și propuneri, oferind participanților ocazia să creeze propriile materiale, formate și prezentări de dans. 

Foto: Ivan-Zupanc

Marko Milić (1981) lucrează ca autor și performer în domeniul dansului contemporan și artelor multimedia. Din 1995 până în 2003, a urmat ateliere de artă la Centrul Cultural Stari Grad și a participat în programe educaționale organizate de Asociația Teatrelor Independente (ANET) din Belgrad. A creat și co-creat mai multe spectacole, cele mai notabile fiind Series, KOREOEROTIKON, BINEMA și LUMI. A participat în festivaluri precum ImPulsTanz (AT), TanzImAugust (DE), Perforacije (HR), FIDQU (UY), Kampnagel (DE), Kondenz (RS), Il faut brûler pour briller (LU), GNARL festival (GB), CoFestival (SI) și altele. A fost bursier DanceWEB în 2016 și artist în rezidență la Tanzquartier, în Viena, în 2012. A prezentat lucrarea BINEMA la expoziția „Sensorium”, a Universității din Huddersfield, în cadrul Bienalei Shanghai Urban Space Art Season (SUSAS) 2019. Marko Milić este unul dintre fondatorii STATION – Service for contemporary dance, organizație care se ocupă cu producția și promovarea dansului contemporan și a artelor performative atât în Serbia, cât și în afara ei. 

Power sources and PLAY FULL BODY

Laura Aris

Atelier pentru dansatori

Close

Power sources and PLAY FULL BODY

Power sources (curs de dimineață – 2 ore)
Curs de dans contemporan care prezintă câteva aspecte fundamentale ale tehnicii de dans contemporan, cum ar fi transferul greutății, utilizarea spațiului, respirația, viteza, calități și texturi. Mai departe, ne vom uita la intențiile din spatele mișcării. O parte tehnică va consta în explorarea mecanismelor fizice care ne permit să ne asumăm riscuri și, în același timp, să ne protejăm corpul. Se va pune accent pe structura scheletului și a grupelor musculare pentru a găsi o mai mare fluiditate și libertate în propriul dans, precum și pentru a recicla și economisi energie. Folosesc adesea metafore și imagini pentru a crea o nouă experiență kinestezică și a îmbunătăți conștientizarea într-o căutare constantă a mentalului, fizicului și a echilibrului emoțional.

PLAY FULL BODY workshop (3 ore)
Atelierul este conceput pentru a fi o călătorie fizică jucăușă, dar axată pe provocări mentale și obiective explicite ale expresiei artistice și ale creativității. Vom încerca să schimbăm perspectiva prin căutarea unor moduri diferite de a privi mișcarea și calitățile ei.
O invitație la explorarea unui spațiu, care nu este nici prea nou, nici prea familiar, ci ceva la mijloc, precum mersul cu busolă, dar fără hartă. Punctul de plecare vor fi improvizații ghidate și exerciții tehnice specifice, majoritate în perechi și grupuri. Participanții se vor juca cu propriul vocabular în cadrul unor contexte definite dar schimbătoare, pentru a experimenta și a observa mecanismele corporale specifice și procesele mentale care se întâmplă în timp ce dansăm. Deschizând ușile percepției, vom căuta acele impulsuri creative care, odată eliberate, oferă oportunități pentru noi realizări, atât tehnice, cât și performative. 

Laura Aris este performer, coregrafă și profesoară de dans contemporan. Susține workshop-uri în toată lumea, începând cu 2001. În prezent, lucrează ca artist independent și dezvoltă propriile practici creative, lucrări comisionate, solo-uri și multe performance-uri colaborative. Experiența ei performativă include o perioadă de zece ani ca membră a companiei Ultima Vez, condusă de Wim Vandekeybus, a companiei Lanònima Imperial, condusă de Juan Carlos Garcia și a colectivului artistic General Elèctrica (1996-1999). În ultimii ani, a fost asistent coregraf pentru Wim Vandekeybus și antrenor de mișcare în mai multe spectacole create de Ivo Van Hove (la Dutch National Opera & Ballet în 2017, Comedie Francaise în 2019 și International Theatre Amsterdam în 2021). Mai multe informații pe www.lauraaris.com.

Playing with Possibilities

Gisela Müller

Atelier pentru dansatori

Close

Playing with Possibilities

Aducând împreună practici somatice și tehnici de dans contemporan cu improvizație și alegeri compoziționale, acest workshop va explora spațiile interioare și exterioare. 

Ne vom axa pe explorarea mișcării  în lumea noastră internă și externă. Ne declanșăm capacitatea creativă cu scopul de a ateriza în corpurile noastre senzoriale, creând dansuri de ansamblu, solo și cu partener, folosind partituri care stimulează curiozitatea întruchipată și nelimitată.

Vom privi atent atât tehnica de dans, prin aprofundarea înțelegerii principiilor funcționării mișcării umane, cât și procesul creativ prin vibrarea tuturor posibilităților corpului nostru pentru a ne putea face propriile alegeri.

Concentrându-ne pe analiza greutății, puterii și reacției instinctului ne vom extinde capacitatea de a percepe și de a răspunde la impulsuri pentru a permite dinamica dăruirii și primirii.

Vom ieși  din zona noastră de confort explorând intensitatea fizică a limitelor noastre și vom crea un interpret-corporal plin de sisteme, pentru a ne putea juca, cu abilitate și instinct, cu ceea ce este necesar în fiecare moment.

Atelierul va oferi spațiu pentru cercetare personală și va introduce diverse concepte, concentrându-se pe idei de autenticitate, vigilență, prezență și integritate. Scopul este de a debloca potențialul pentru a obține acces și a gestiona tot ceea ce compunem, ieșind din zona necesității, încrederii, riscului, prezenței și sensibilității.

 

Gisela Müller a studiat dansul în Paris, Amsterdam (SNDO) și New York. A fost membra mai multor companii de dans înainte să fondeze, în 1992, The Move Company, pentru care a coregrafiat numeroase spectacole. A primit burse pentru lucrări artistice atât în ​​Germania, cât și în străinătate. Din 1988 predă în mod regulat în diverse instituții și studiouri. Din 2004 este membră a consiliului de administrație al Tanzfabrik Berlin și responsabilă pentru programul artistic și educațional al instituției, precum și directorul programului Dance Intensive. Din 2006 până în 2010, Gisela Müller a fost profesor invitat la Departamentul Inter-universitar de Dans / HZT din Berlin (Hochschulübergreifendes Zentrum Tanz), unde a creat și co-dirijat cursul de licență în Dans Contemporan, Context, Coregrafie. Pe lângă asta, este membră activă a rețelei est-europene de arta spectacolului Nomad Dance Academy, din 2012. În 2018 a lansat din nou proiectul Me again – But not alone,  în colaborare cu grupul muzical Gebrüder Teichmann, cu care lucrează împreună de atunci.

Reflecții asupra istoriilor de dansului european

Miriam Althammer

Atelier pentru dansatori

Close

Reflecții asupra istoriilor de dansului european

Cum construim, reflectăm și ne conectăm cum istoria? Care este semnificația istoriei pentru practicile de dans? Ce practică este istoriografică în sine? Ce surse putem folosi pentru a învăța despre istoria dansului? 

Pe lângă domenii centrale tematice, dezvoltări și rupturi, workshopul va introduce istorii ale dansului european în contexte translocale. Structurat sub formă de lectură și discuții, vom examina dansul în dimensiunea lui artistică, precum și în raport cu contextele estetice, sociale, politice și legăturile cu practici artistice și instituționale. Pe lângă exemple din istoria dansului, a performanceului și ale artelor vizuale din sec. 20 și 21, vom reflecta, de asemenea, asupra diferitelor înțelesuri ale istoriei, cunoașterii, discursurilor și asupra rolului arhivelor și memoriei. 

În plus, vom explora legătura dintre istorie, strategii de interpretare și practica dansului. Punctul de pornire al acestor explorări sunt interviuri de istorie orală pe care le-am realizat în 2016 alături de dansatori-coregrafi ai scenei de dans contemporan și performance din sud-estul Europei. Ca relatări ale martorilor oculari, interviurile oferă informații despre viețile artistice ale dansatorilor-coregrafi, precum și despre practicile lor artistice și instituționale. Folosind transcrierile interviurilor ca scoruri, vom explora aceste amintiri și experiențe împreună, vom porni într-o căutare speculativă a cunoștințelor de dans și a imaginației istoriei corpului și a mișcării. Procedând astfel, amintiri de mișcare, descrieri corporale și experiențele împărtășite în interviuri vor servi drept impulsuri și instrucțiuni pentru reînnoirea angajamentului corporal și dezvoltarea posibilelor (re)enactmenturi ale acestori povești.

Miriam Althammer este cercetător asociat și teoretician în dans, cu focus pe „Arhive, Media, Arte”, la Centrul pentru Dans Contemporan (CCD) de la Universitatea de Muzică și Dans Koln. A studiat teatru, istoria artei și literatură germană modernă la LMU Munchen, studii de dans la Universitatea din Berna și cursul „Curatoriere în arte performative” la Universitatea din Salzburg și Universitatea Liberă din Berlin. Interesele ei de cercetare constau în dansul bazat pe practică și cercetarea mișcării, mai ales în ceea ce privește dimensiunile lor istorice și încrucișarea artistic-interdisciplinară. Domenii de cercetare: istorii ale dansului european, culturi ale memoriei, arhiva ca practică, re/construcție și re/enactment, notație și scoruri, cercetare artistică, istorie orală și cunoaștere încorporată, strategii ale curatorierii și disoluției artelor.  Din 2016 până în 2019 a fost lector în cadrul programului de licență în dans al Institutului de Dans și Teatru al Academiei de Teatru din Cracovia, iar din 2017 până în 2019 cercetător asociat la departamentul de studii teatrale la Universitatea din Beirut. Pe lângă cercetarea academică, acompaniază diferite proiecte, cu precădere din zona intersectării artelor performative și a artelor vizuale cu cercetarea artistică și curatorială. Lucrează ca autor pentru ziare, teatre, reviste, bloguri, ca editor pentru revista online tanznetz.de și ca membru în jurii de dans contemporan.

Atelier de repertoriu

Noa Zuk

Atelier pentru dansatori

Close

Atelier de repertoriu

În acest workshop de repertoriu vom explora o gamă de sensibilități fizice prin implicarea unor materiale de mișcare din diferite coregrafii pe care le-am creat de-a lungul timpului. 

Ne vom aprofunda înțelegerea materialelor prin creșterea volumului propriilor senzații, practicând atenția la detalii și găsind moduri de a ne îmbunătăți abilitatea de a ne conecta la nevoile fiecăruia și la fiecare mișcare fizică. 

Este foarte important să reușim să depășim simțul de totalitate în experiența de dans, în ciuda distanței fizice forțate, iar acest workshop va sugera instrumente care să susțină acest scop.

Noa Zuk este coregrafă și dansatoare. În 1997, la vârsta de 19 ani, a fost acceptată în Batsheva Ensemble, iar 3 ani mai târziu a fost invitată să se alăture Companiei de Dans Batsheva. A dansat cu compania timp de 9 ani, în toate creațiile lui Ohad Naharin din acea perioadă și a fost parte din distribuția originală a unor opere precum „Naharin’s Virus”, „Mamutot”, „Telophaze”, „Three”, „Furo” și „Max”. În perioada în care a fost parte a companiei, a lucrat cu numeroși coregrafi, inclusiv cu Mats Ek, Sharon Eyal, Yasmeen Godder, Inbal Pinto și alții. Noa a ieșit din companie în 2009, pentru a se concentra pe munca proprie de coregraf. Printre cele mai timpurii creații ale sale sunt O.M.S., „A Droom Come Tree” și trioul „Boxerman”. A lucrat în calitate de coregraf asociat cu diferite companii, creând ”Speakers” (2012) pentru Baletul din Berna, ”After Chorus”(2012) pentru Groundworks Dance Company din Cleveland și ”By the Snake” (2014) pentru Repertory Dance Theater din Utah. A lucrat, de asemenea, cu Frontier Danceland (Singapore) și Inbal Dance Company (Israel) și a itinerat internațional duetul ”Doom Doom Land”. Noa a primit premiul ”Yair Shapira” pentru dansatori remarcabili în 2007 și în 2016 și 2017 a primit premiul Ministerului Culturii pentru 10 ani de creație.  Este un profesor de renume, predă workshopuri de compoziție și repertoriu în toată lumea și este profesor de limbaj al mișcării Gaga din 2007.

Între efort, spațiu și formă / Imagini de dans și preferințe artistice

Galina Borissova

Atelier pentru dansatori

Close

Între efort, spațiu și formă / Imagini de dans și preferințe artistice

Cursul oferă exerciții de bază și principiile care fundamentează concepte precum inițierea mișcării, combinații de mișcare, schimbul greutății, intenție spațială și sprijin pentru respirație.

Atelierul oferă training corporal de bază, care se adresează funcțiilor anatomice într-un context care promovează exprimarea personală și funcționare psiho-fizică deplină ca parte integrantă a mobilizării corporale totale. Vom pune accentul pe eliberarea tensiunii excesive, ușurința mișcării și funcționare eficientă. Prin intermediul preferințelor personale pentru mișcări care exprimă o paletă largă de calități dinamice și sentimente personale, prin improvizație și exerciții structurale, vom pune accentul pe preferințele personale pentru dans prin diferite imagini de dans. Între teorie și practică, între vertical și orizontal, între atitudinea mea și a ta față de exprimarea personală, ne vom concentra de asemenea pe ce înseamnă să fii într-un grup, în ce măsură insistăm asupra identificării sau diferențierii. Atelierul facilitează înțelegerea diversității, experimentarea cu diferite calități ale mișcărilor, concentrarea pe imagini de dans și preferințe artistice.

Luând în considerare calitățile individuale specifice, lăsăm energia să curgă liber și să elibereze tensiunea, lăsăm la o parte acțiunile nenecesare, concentrându-ne atenția doar asupra obiectului nostru de studiu.

Galina Borissova este o dansatoare și coregrafă a cărei muncă are un puternic aspect teatral. S-a remarcat pentru prima dată în mod semnificativ la American Dance Festival’96, unde a participat în cadrul International Choreographers Residency Program. În 1998, a obținut premiul I pentru performance-ul “A Never Ending Story” în Groeningen/Olanda la International Choreographer’s competition. A primit medalia de aur pentru solo-ul “Juanita Hildegard Bo” la Competiția internațională de solo-uri din Zemun, Serbia. A fost nominalizată de două ori pentru la premiul “Ikar” pentru cel mai bun performance de dans contemporan. Galina a creat peste 50 de proiecte de scenă. Premierele ei au fost prezentate în diferite festivaluri majore din Bulgaria, Țările de Jos, Germania, Polonia, Estonia, Suedia, Republica Cehă și SUA. Ca dansatoare, a lucrat cu coregrafi precum Louise Bedard, Canada; “Deja Donne” – producție Lenka Flory, Republica Cehă și Simone Sandroni, Italia; Elsa Limbach, SUA; Kubiali Khan Investigation, Franța și alții.
Este inițiatoarea festivalului international “Etud and friends” http://etudgallery.com/2020/11/27/festival-etud-and-friends-fifth-edition/
Director de program și artist rezident la galeria Etud – http://etudgallery.com/
Galina este autoarea cărții „Imagini de dans și preferințe artistice”, publicată la Noua Universitate Bulgară.
E o bloggeriță activă și scrie critică și texte despre dans. http://galina-borissova.blogspot.com/

link video:
https://www.youtube.com/watch?v=ghso_OqiJsM
https://www.youtube.com/watch?v=te1VzrfyGO8&t=11s
https://www.youtube.com/watch?v=3tCcJGLcpU0&t=17s
https://www.youtube.com/watch?v=UfnhFgSMtKw&t=2882s

Tehnici de explorare a corpului - imagine

Simona Deaconescu

Atelier pentru dansatori

Close

Tehnici de explorare a corpului - imagine

Pornind de la premisa că organizarea cuvintelor în timp și spațiu poate transforma limbajul vorbit în dans, atelierul explorează capacitatea textului de a provoca mișcare. Voi propune o serie de instrumente performative prin care coregrafia cuvintelor evocă imagini mentale, în timp ce ritmul textului și modul în care interacționează cu corpul contribuie la generarea unui discurs performativ.

Având ca resurse atât materiale autobiografice, cât și informații cu caracter documentar, științific sau jurnalistic, în cadrul atelierului vom încuraja constante asocieri și disocieri de sens.

Jonglând între abstract și concret, vom face exerciții zilnice care ne antrenează spontaneitatea, claritatea, viteza de reacție și, nu în ultimul rând, umorul. Astfel, vom descoperi caracterul dramatic al unor informații științifice sau potențialul science-fiction al unor materiale de arhivă.

Ca metode alternative de antrenament, vom practica atât citirea activă și ascultarea profundă, cât și fluxuri de mișcare progresivă care declanșează stări de transă și îmbunătățesc rezistența corporală.

Scopul este formarea unui corp polisemantic, capabil să susțină un discurs coerent. Acest corp-imagine stă la baza metodei mele de lucru cu dansatorii, propunând un tip de performativitate prin care ceea ce este absent din scenă dă naștere la ceva foarte prezent în imaginația noastră.

Foto: Dan Vezentan

Lucrând interdisciplinar, la granița dintre spectacol, instalație și film, Simona Deaconescu examinează constructe sociale și istorii marginale care ne influențează viața. Aproape toate lucrările sale se plasează pe un teritoriu incert, între realitate și fantezie, documentar și ficțiune, trecut și viitor, explorând atmosfere stranii cu umor și ironie. A terminat studiile de licență și master la catedra de coregrafie a Universității Naționale de Teatru și Film din București, precum și studiile de licență regie film la catedra Universității Media. A primit bursa danceWEB la Viena (2014), Premiul Centrului Național al Dansului București (2016), a fost nominalizată ca Artistă Aerowaves în 2018 și 2022 și ca Springboard Danse Montréal Emerging Choreographer în 2019. În ultimii ani, a fost artistă rezidentă în proiectele europene Moving Digits și Biofriction, precum și în cadrul Dance Research NRW. În 2022, devine Forecast Mentee, sub mentoratul coregrafei franceze Mathilde Monnier și Artistă asociată CNDB – Centrul Național al Dansului București. Creațiile sale au fost selectate și prezentate pe scene de dans și teatru, cinematografe, galerii, muzee și situri arhitecturale, ajungând la publicul din Europa, America de Nord și, mai recent, Africa.
În 2014, a fondat Tangaj Collective, iar din 2015 este co-fondatoare și directoare artistică a Bucharest International Dance Film Festival.
https://www.tangajdance.com/

CE FEL DE CORP GÂNDESC? Tehnici pre - dans contemporan: Pilates. Yoga.

Andreea Belu

Curs

Close

CE FEL DE CORP GÂNDESC? Tehnici pre - dans contemporan: Pilates. Yoga.

Hatha Yoga (practica fizică a Yoga) și Pilates sunt considerate:

  • tehnici de pregătire pentru dansul contemporan
  • abordări holistice care antrenează conștiința corporală prin lucrul cu detalii, prin testarea preciziei cinetice și a calității mișcării în relație cu respirația
  • abordări holistice care dezvoltă propriocepția către un nivel mai complex de prelucrare și integrare a informației din interiorul propriu și facilitează felul în care integrăm/ corporalizăm informațiile primite din exterior

În timpul cursului de PILATES pornim de la exercițiile de bază din metoda Pilates (etapa math work) şi folosim principiile de mişcare ale acestora pentru a schimba percepția asupra poziției corporale „normale”. Progresăm către forme avansate ale exercițiilor, dezvoltând, pe parcurs, capacitatea de selecție a principiilor cinetice și a formelor/ variațiilor de exerciții folositoare pentru trupul propriu, în funcție de necesitățile fizice personale. Pe lângă integrarea fizică a celor 6 principii clasice ale tehnicii Pilates [respiraţia, concentrarea, controlul, centrarea, fluiditatea și precizia] și a detaliilor de lucru ale fiecărui exercițiu, cursul aduce și o completare teoretică de bază asupra tehnicii Pilates.

La cursul de HATHA YOGA ne concentrăm pe aspectele tehnice ale asanelor sau pozițiilor corporale: aliniamentul, postura și deschiderea articulară caracteristici fiecărei poziții. Această abordare anatomică responsabilă ajută corpul să progreseze sistematic și consistent către calitățile tehnice ale unui viitor dansator/ performer. Pentru asta vom folosi principii din Iyengar Yoga.  Cursul este structurat pe baza a două principii esențiale în dansul contemporan:  principiul echilibrului stabil (stare de echilibru a unui corp, care se restabilește după ce a fost perturbată puțin) și cel al echilibrului dinamic [echilibru determinat de două procese opuse, care se desfășoară simultan, cu aceeași intensitate].  Pornind de la teoria echilibrului, cursul oferă suport teoretic și practic pentru o modalitate clară și eficientă de pregătire în dansul contemporan și de antrenare individuală.

CE FEL DE CORP GÂNDESC? Tehnici pre – dans contemporan: Pilates. Yoga face parte din seria atelierelor CE FEL DE CORP GÂNDESC?, concepute de coregrafa Andreea Belu, ce pun în discuție legătura dintre somatică, propriocepție și comunicare în cadrul grupurilor de creație artistică (trioul comunicativ coregraf- regizor- interpret) și grupurilor de amatori ai mișcării (persoane care vor să aprofundeze tehnici cinetice, pentru a-și îmbunătăți posibilitățile motrice). Primele patru ateliere, Actor/Performer/Dansator; Work in(g) Progress; Contact. Somatică. (Retro)acțiune și Mișcare pentru corp au fost ținute cu trupa de actori a Teatrului Municipal Matei Vișniec Suceava, grupele de studenți ale programului de Master,  secția actorie, din cadrul Universității de Arte Teatrale din Târgu Mureș și amatori ai mișcării, într-un cadru de cursuri online și în spațiu fizic, susținut timp de 2 ani.  Atelierele Timp și loc pentru orice joc, Corp pentru mișcare/ Mișcare pentru corp și Corp pentru mișcare vor fi ținute în instituții educaționale, cu copii și adolescenți, cu angajații Teatrului Municipal Matei Vișniec Suceava și cu studenții școlilor de actorie, în cadrul Studio, Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, organizat de Universitatea de Arte Teatrale din Târgu Mureș.

Activitatea Andreei Belu este condusă de interesul pentru educarea conștiinţei individuale și corporale, dezvoltarea inteligenţei corpului prin pregătirea lui pentru marea diversitate a schemelor de mișcare. A absolvit studiile de licență și master la secția de coregrafie a Facultății de Teatru a U.N.A.T.C. ”I. L. Caragiale” din București și cele de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, tot în București. A predat  dans contemporan, Contact Improvisation, Pilates și Yoga  timp de peste 10 ani. În ultimii 13 ani, a colaborat ca performer, coregraf, profesor și student cu Centrul Național al Dansului București, Fundația Gabriela Tudor, Asociația 4Culture, Fabrica de Pensule, The Workshop Foundation (Ungaria), North Karelia College (Finlanda), Künstlerhaus Mousonturm (Germania), Universitatea de Arte Teatrale din Târgu Mureș, CiNETic, Tangaj Dance Collective, Teatrul German de Stat din Timișoara, Teatrul Matei Vișniec Suceava, Muzeul de Artă Recentă București, Teatrul Szigligeti Oradea, Teatrul Național București, Teatrul Național Târgu Mureș, Teatrul de Comedie București, Teatrul Metropolis, Teatrul Țăndărică, Teatrul Tineretului Piatra Neamț. A fost co-coordonator al proiectului +2017 [ despre corp, iubire și dans contemporan] și al platformei DanceCloud, curatoare și moderatoare a seriei de dialoguri publice „Istorii Prezente în Spații Incomode” și membru co-fondator al spațiului de cercetare coregrafică AREAL. Din 2019 până în prezent susține atelierele din seria „Ce fel de corp gândesc?”,  ce pun în discuție legătura dintre somatică, propriocepție și comunicare în cadrul grupurilor de creație artistică și a celor de amatori ai mișcării. Mișcarea, dansul și teatrul sunt, pentru ea, un mod direct și sincer de a ajunge la oameni.

Trăind în toxicitate

Iva Sveshtarova

Curs

Close

Trăind în toxicitate

Trăim o viață înconjurată de toxicitate. Corpurile noastre, precum și mediul nostru, poartă amprente ale substanțelor toxice. La asta trebuie să adăugăm impactul puternic al toxicității asupra relațiilor umane. Așadar, nu ar fi nicio exagerare dacă spunem că trăim o viață cu toxicitate și în toxicitate. Care vor fi consecințele în viitor, nu putem spune exact, însă ni le putem imagina și putem fi conștienți de efectele lor. 

Împreună cu participanții la workshop, Iva Sveshtarova va explora subiectul toxicității trecând prin diferite narațiuni, exemple vizuale și interpretări ale subiectului, investigând care sunt efectele pe termen scurt și lung ale toxicității în corpurile noastre și asupra mediului și cum este viața conturată de toxicitate. 

Workshopul va deschide un spațiu în care mișcarea este materialitate care caută să contureze particule ale subiectului, provocând spațiul și disturbând realitatea. 

Iva Sveshtarova este artistă și performer din Sofia. A absolvit teatrul experimental Studio „4XC” și „Synthetic Stage Arts” la Universitatea din Plovdiv. A terminat recent programul de masterat „Choreography and Performance” la Institutul de Studii de Teatru Aplicate din Gießen, Germania. Din 2002 până în 2006 a lucrat ca performer la Institutul Acto de Arte Dramatice, Portugalia. În 2006 a obținut o bursă la DanceWeb. În 2007 s-a alăturat grupului Brain Store Project din Sofia, în contextul căruia colaborează cu Willy Prager. A lucrat cu regizori și coregrafi precum Nikolay Georgiev, Filipe Pereira, Galina Borissova, deufert&plischke, Thomas Lehmen, Verena Billinger and Sebastian Schulz, Helena Botto, Ani Vaseva, Maren Strack și Ani Dankova.
Iva Sveshtarova este autoarea performance-urilor „Perfectly Pink”, „a (e) ffect”, “Doing that thing again”, „Mirror Phase” și „Kafka’s Metamorphosis” (producție a Institutului Acto de Arte Dramatice, Portugalia).
Este co-fondatoarea Nomad Dance Academy – Rețeaua balcanică de dans contemporan și a Festivalului Antistatic de Dans Contemporan și Performance (www.antistaticfestival.org).

 

Traducerea acțiunii. Situarea unei practici

Irina Bucan Botea

Curs

Close

Traducerea acțiunii. Situarea unei practici

În iunie 2022, conferința „Choreographic Devices” de la ICA din Londra a deschis o discuție despre cum coregrafia nu mai este doar arta de a face dansuri. Termenul este acum folosit pentru a „investiga și anima dimensiunile spațiale, corporale, afective și informaționale care se intersectează între ele și care se întrepătrund cu lumea”.

Cum se situează, așadar, o practică de dans astăzi? Este necesară o abordare holistică care să recunoască multiplele istorii, practici și agentivități. Scopul cursului este de a oferi o introducere în textele și practicile critice care se intersectează cu dansul, mișcarea, teatrul, performance-ul și artele vizuale.

Structurat ca un forum, textele vor fi discutate și transpuse în mișcări, sesiunile vor căuta să încurajeze un dialog aprofundat și o investigare a muncii individuale și colective în contextul contemporan al practicilor și studiilor de performance; concentrându-se asupra esteticii și politicii „acțiunii” în contextul eco-socio-politic actual.

Ce constituie o acțiune? Cum articulăm semnificația acțiunilor în raport cu performativitatea? Cum suntem noi constituiți prin acțiuni? Cum devenim agenți în relație cu munca noastră și ce alte agentivități identificăm ca participând în cadrul unei lucrări?

Printre temele explorate se numără: teoria acțiunii, discursurile publice, teatrul invizibil-forum-legislativ, teatrul-dans, performativitatea de gen, reenactmentul și performance-ul post-uman. Printre lecturile cheie se numără: Hannah Arendt, Vilem Flusser, Walter Benjamin, Augusto Boal, Peggy Phelan, Judith Butler, Boris Groys, Yvonne Rainer, Sally Banes, Andre Lepecki, Oliver Marchart, Klaus Gunter, Peter Siller, Inke Arns și Una Chaudhuri.  De asemenea, vom examina lucrări de Allan Kaprow, Ana Mendieta, Pina Bausch, Tania Bruguera, Sharon Hayes, Ai Weiwei, Daniel G. Andujar, Artur Żmijewski, Public Movement și Francis Alÿs.

Metodologia va încorpora, de asemenea, lecturi, discuții de grup, scrieri și prezentări; angajate ca mijloc pentru ca participanții să construiască un discurs critic al lucrărilor lor și să dezvolte o practică artistică durabilă.

 

 

Irina Botea Bucan adoptă o metodologie simbiotică de artist-profesor-cercetator care chestionează în mod conșistent ideile dominante socio-politice și plasează în centru agențiile umane si non umane ca mijloc de creare a sensurilor. Alegând să acționeze în diverse contexte, cum ar fi: instituții academice, galerii alternative, muzee, bienale de artă, festivaluri de film și centre comunitare; ea se concentrează în prezent pe descentralizarea discursurilor culturale și pe posibilitatea de a susține o diferențiere creativă care există în afara unui sistem dominant de valori și critici hegemonice. Performance-ul, reconstituirea, audițiile simulate, elemente ale cinematografului direct și cinéma vérité sunt combinate în abordarea sa artistică. Lucrările sunt dezvoltate printr-un proces de colaborare în care artiștii interpreți sau executanți sunt participanți la acest proces, în timp ce rolul regizorului trece fluid dintr-un mod observațional într- un mod reflectiv, participativ și performativ. În prezent urmează studiile doctorale la Universitatea Goldsmiths din Londra, si predă la The School of The Art Institute of Chicago. Expoziții solo și de grup includ: Bienala 55 a Veneției, Festivalul Internațional de Film Rotterdam, Muzeul New Museum, New York, Muzeul de Artă Contemporană din Castilia și Leon, Centrul Pompidou, Paris, Galeria Națională Jeu de Paume, Paris; Kunsthalle Winterthur, Muzeul Național Reina Sofia, Madrid; Muzeul de Arte Contemporaneo de Castilla y León, Spania, Bienala Gwangju 2010, U-Turn Quadriennial, Copenhaga; 51-a Bienală de la Veneția; Praga Bienale; Kunstforum, Viena; Galeria Foksal, Varșovia, Centrul de artă și mass-media din Argos, Bruxelles; MNAC (Muzeul Național de Artă Contemporană), București; Muzeul de Artă Contemporană, Szczecin, Polonia, Centrul de Artă Contemporană, Castelul Ujazdowki, Varșovia. Festivaluri: Festivalul Artefact, Leuven, Festivalul de Film de la Rotterdam, Impakt Panorama, Utrecht; Festivalul Polis Adriatic Europe; Premii: Premiul pentru Artiste Exceptionale "Visual Artist Prize 3Arts", Premiul Silver pentru Filmul Impakt, Rezidența Internațională la Recollets, Cite des Arts, Paris, Constantin Brancuși etc.

 

Program pentru Producători

Mentor

Alexandra Schmidt

Curs

Close

Mentor

După cercetarea științifică a dansului improvizat, și-a început cariera ca manager cultural și responsabil de relații cu presa la PACT Zollverein Essen și Teatrul Teo Otto din Remscheid, unde a fost responsabilă de relații publice și marketing și organizat coproducții internaționale în colaborare cu directorul artistic al teatrului.
În 2006 a fondat biroul de producție pentru dans contemporan, tanzmanagement.net. De atunci, lucrează ca lector independent pentru marketing teatral, managementul dansului internațional, lucrează în relații publice pentru diferite proiecte culturale și conduce coregrafi și companii de dans naționale și internaționale.
Este co-director al festivalului tanz.tausch și membră a multiple asociații cultural-politice din Germania. A fost membră a consiliului executiv al asociației naționale pentru teatru independent.
Din 2012, este unul dintre cei patru vorbitori ai scenei independente din Düsseldorf. Este membru fondator al produktionsbande – rețea de producători în arte spectacolului.

Mentor

Raluca Iacob

Curs

Close

Mentor

Raluca Iacob este manager cultural și analist de politici publice, cu 15 ani de experiență de lucru cu ONG-uri, instituții și autorități ale administrației publice locale și centrale, la nivel național și internațional. Este interesată de dinamica ecosistemelor culturale, de sprijinirea guvernării participative și bazate pe date și de adoptarea unor practici administrative, manageriale și curatoriale atente la public. Are studii de comunicare și de politici publice și a urmat cursuri în management și politici culturale, dezvoltare organizațională, scriere și evaluare de proiecte. A conceput și a coordonat în perioada 2013-2018 programul Susține cultura în educație (Asociația MetruCub – resurse pentru cultură), care a generat resurse de cunoaștere și o rețea extinsă între școli și actori culturali, cadre didactice și educatori culturali. Raluca a fost co-curatoare a Forumului Medierii Culturale (Centrul Cultural Clujean) în 2020, 2021 și 2022, a conceput și produs mai multe formări dedicate medierii culturale și colaborărilor dintre actorii culturali și cei educaționali pentru diverse organizații. 

Mentor

Roxana Dragu

Curs

Close

Mentor

Este galeristă, manager cultural și traducător literar. Având la bază studii literare și editoriale, Roxana. îmbină creația literară și artele vizuale în proiecte expoziționale și editoriale ce se concentrează asupra posibilităților creative în care cititorul-spectator obține noi cunoștințe și o cunoaștere aprofundată a naturii umane. Printre cele mai importante astfel de proiecte se numără traducerea romanului Opus Pistorum de Henry Miller și Dublă Expunere, un proiectul editorial fără precedent pe scena culturală din România, în cadrul căruia a fost facilitată întâlnirea creativă dintre zece scriitori și zece artiști contemporani. În prezent, Roxana este co-fundatoarea galeriei de artă contemporană Mobius, deschisă în 2016, unde dezvoltă un program expozițional ce amplifică dimensiuni specifice literaturii, precum narațiunea, ficțiunea, identificarea și angajamentul spectatorului în relație cu obiectul artistic. Artiști internaționali precum AES+F, Anders Krisár, Claudia Larcher, Tina Lechner, CrocodilePOWER și artiștii români Roman Tolici, Lea Rasovszky, Cătălin Bădărău, Sándor Szász, SADDO, Andrei Gamarț, Bianca Mann, Diana Matilda Crișan și Ileana Pașcalău formează portofoliul actual al galeriei, în paralel susținând proiecte colaborative cu artiști promițători și evenimente dedicate comunității generate de-a lungul timpului. Pe lângă programul expozițional dezvoltat în cadrul Mobius, Roxana Gamarț a inițiat și o serie de conferințe publice – Mobius Art Talks, How Deep Is Your Art? Guided Tour & 5 O’clock Tea at The Gallery, Institutul Privirii – menite să faciliteze accesul publicului la o mai bună înțelegere a fenomenului de artă contemporană.

Mentor

Ovidiu Dajbog-Miron

Curs

Close

Mentor

Ovidiu Dajbog-Miron este manager cultural, în prezent conduce activitatea Institutului Cultural Român (ICR) de la Varșovia. După absolvirea studiilor de filologie engleză și franceză la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2004), urmează un program de master în management cultural în cadrul Universității din București (2005-2008). Beneficiază de o bursă de studii la City University (Londra, 2006-2007), unde studiază management și politici culturale. În perioada 2008-2012 este angajat al ICR, în birourile de la București, unde ocupă funcțiile de referent, director al departamentului de monitorizare a activității filialelor din străinătate (2008-2012) și membru cu drept de vot în Consiliul Director (2010-2012). În perioada octombrie 2012 – octombrie 2013 susține sesiuni de training în domeniul logisticii pentru filialele unei cunoscute firme franceze în șase țări de pe continentul african, iar în perioada 2013-2015 activează în domeniile management de date și training pentru o multinațională (Łódź, Polonia). Este numit coordonator de proiecte la ICR Madrid pentru un mandat de 4 ani (2015-2019), unde coordonează un portofoliu de proiecte, în special dedicate cinematografiei contemporane, literaturii și artelor vizuale. În iunie 2019 ocupă funcția de manager de programe la Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, calitate în care acompaniază operatorii culturali în implementarea proiectelor prevăzute în programul cultural al Capitalei Europene a Culturii, iar în perioada aprilie 2020 – august 2021 conduce departamentul artistic în calitate de director de program a.i. După o scurtă perioadă în care coordonează din partea Fundației Art Encounters retrospectivele de anvergură Constantin Brâncuși și Victor Brauner (ianuarie – mai 2022) incluse în programul oficial al Capitalei Europene a Culturii Timișoara 2023, este numit director la ICR Varșovia (iulie 2022). Din 2020 este președintele Asociației Pantograf, organizație neguvernamentală care își propune să stimuleze schimburile culturale înspre și dinspre România și să pună în valoare patrimoniul cultural regional. În 2021 și 2022 a coordonat, alături de membrele fondatoare ale Asociației, proiectele „Sunetele sinagogilor” (2021) și „Poveștile sinagogilor” (2022), inițiative menite să valorizeze patrimoniul construit și imaterial al comunităților evreiești din Banat și Crișana. A continuat sporadic activitatea de traducător din engleză și franceză, publicând patru traduceri din engleză în limba română la editura Publica și Vellant. Vorbește la nivel avansat engleza și franceza (fiind traducător autorizat pentru aceste două limbi), spaniolă, italiană și, la nivel intermediar, polonă. 

Mentor

Oana Radu

Curs

Close

Mentor

Oana Radu este manager cultural și consultant în domeniul politicilor culturale. Membru în Consiliul de administrație al Centrului Național al Cinematografiei (2016-2017), ea a coordonat elaborarea Strategiei Culturale a Municipiului București 2016-2026 și a Strategiei Culturale a Municipiului Arad 2015-2025. Co-fondator al Asociației Film ETC. din București (redenumită Insula 42), este manager al Festivalului Making Waves: New Romanian Cinema (New York) și a coordonat alte ample proiecte internaționale, printre care Pavilionul României la Bienala de Artă de la Veneția 2015. Între 2006-2012 a fost director adjunct al Institutului Cultural Român din New York, sub conducerea Corinei Șuteu. Între 2000-2006, Oana Radu a fost director de programe al Asociației ECUMEST din București, coordonând o serie de programe în domeniul politicilor culturale și cooperării culturale în Estul Europei. A contribuit la o serie de studii și cercetări în domeniul politicilor culturale în Europa de Sud-Est și este formator în domeniul managementului cultural și politicilor culturale. Absolventă a Masteratului European în Management Cultural al Școlii de Comerț din Dijon, Franța.

Mentor

Miki Braniște

Curs

Close

Mentor

Miki Braniște este lector universitar doctor la Facultatea de Teatru și Film și a realizat o teză de doctorat în domeniul managementului și politicilor culturale. Este manager cultural și curator pentru artele spectacolului și proiecte interdisciplinare, președintă a Asociației Colectiv A. A fost director al Festivalului TEMPS D’IMAGES din Cluj timp de 10 ediții. Între 2009 și 2019, a fost membră în consiliul director al spațiului cultural Fabrica de Pensule. Începând cu anul 2017, a creeat, în calitate de curator, programul Cultural Management Academy la inițiativa Goethe Institut București. Este autoarea cărții Creativitatea-marfă. O perspectivă din interiorul scenei culturale independente clujene 2009-2019 co-editată de Editura Idea și Presa Universitară Clujeană.

Mentor

Marijana Cvetković

Curs

Close

Mentor

Marijana Cvetković a absolvit Masterul în Management în Cultură și Politică Culturală la Universitatea de Arte din Belgrad și Universitatea Lyon 2, Franța, iar în prezent este doctorandă la Universitatea de Arte din Belgrad. A inițiat și realizat diverse programe și proiecte în domeniile politicii culturale, cooperării culturale internaționale și balcanice, dansului contemporan, artelor vizuale și culturii muzeale. Este, de asemenea, co-fondatoare a Station Service for contemporary dance, Nomad Dance Academy (platforma balcanică pentru dezvoltarea dansului contemporan și a artelor spectacolului), a Centrului cultural independent Magacin din Belgrad, a Asociației Scenei Culturale Independente din Serbia și a Platformei „Zajedničko”. Este activistă culturală pe scenele culturale independente din Belgrad și Serbia.

Mentor

Gianina Cărbunariu

Curs

Close

Mentor

Directoare generală a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț (din 2018). Curatoare a Festivalului de Teatru Piatra Neamț (din 2017), festival redevenit internațional din 2018.  Din 2022, Teatrul Tineretului este partener, alături de alte 11 instituții de arte performative europene, în proiectul Future Laboratory, susținut prin programul Europa Creativă. Este, de asemenea, partener într-un nou proiect cultural interdisciplinar cîștigător al programului Europa Creativă, care va începe în martie 2023.  Cîteva titluri ale unor spectacole realizate ca autoare (text & regie): Waste, producție a Staatstheater Stuttgart, Va urma. Pe planeta Oglindă, producție a TT Piatra Neamț, Elogiul lenei, producție Centro Dramatico Nacional Madrid, Work in Progress, producție ERT Bologna, De Vînzare/For Sale, co-producție a Teatrului Odeon din București și a Teatrului de Stat din Hamburg în proiectul internațional Hunger for Trade; Solitaritate, co-producție a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, Teatrul Național din Bruxelles și Festivalul Avignon în cadrul proiectului Villes en Scene, spectacol prezentat în 2014 în selecția oficială a Festivalului Avignon; Tipografic Majuscul, co-producție a Asociației dramAcum și Festivalul Divadelna Nitra în cadrul proiectului Parallel Lives – 20th Century Through the Eyes of Secret Police; Sold Out, producție a Teatrului Kammerspiele din Munchen. A colaborat  ca dramaturgă sau ca regizoare dramaturgă cu teatre prestigioase precum Royal Dramatic Theatre din Stockholm, Volksbuehne din Berlin, Royal Court din Londra, Schaubuhne din Berlin, Kammerspiele din Munchen, Staatstheater Stuttgart, Centro Dramatico Nacional din Madrid, Volkstheater din Viena. Spectacolele sale au fost prezentate în festivaluri internaționale precum Festivalul de la Avignon(selecția oficială), Wiener Festwochen, TransAmeriques Montreal, LIFT Londra, Dialog Wroclaw, Bienala New Plays from Europe Wiesbaden, New Drama Moscova, New Drama Budapesta, Mladi Levi Lubliana, Festivalul internațional din Almada, Festivalul internațional de la Nitra etc, în turnee la invitația BOZAR Bruxelles, HAU Berlin, TR Warsawa, Teatrul Național din Bruxelles, Centro Dramatico Nacional din Madrid, Theatre de la Ville din Paris, Teatrul de Stat din Freiburg. Textele sale au fost traduse și montate în teatre din Germania, Franța, Suedia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Austria, Italia, Elveția, Belgia, Danemarca, Grecia, Canada, SUA, Japonia, UK, Israel, Turcia, Chile etc. Co-autoare a scenariului ce stă la baza filmului „Tipografic Majuscul”, în regia lui Radu Jude.
Premiul cel mai recent: Premiul Radio România Cultural pentru spectacolul Frontal și pentru un proiect managerial vizionar la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (2020). 

 

Mentor

Elena Calistru

Curs

Close

Mentor

Elena Calistru este fondator și președinte al Funky Citizens, organizație non-guvernamentală din Romania. Funky Citizens își dorește să construiască instrumente de implicare civică educaționale și care invită la acțiune, încurajând cetățenii să se implice în inițiative de responsabilizare a guvernării. Elena are 15 ani de experiență în proiecte din societatea civilă, atât la nivel national, cât și international. Expertiza ei este în principal în domeniul bunei guvernări, transparenței, gestionării banilor publici. În domeniul finanțelor publice și al promovării transparenței fiscal-bugetare, Elena lucrează de peste 10 ani și a contribuit la numeroase cercetări, studii și analize în domeniu (inclusiv în contextul International Budget Partnership, Open Spending EU sau în grupuri de lucru ale European Economic and Social Committee).
Contact: www.funky.ong //

Mentor

Alexandru Boureanu

Curs

Close

Mentor

A absolvit Universitatea din Craiova, licenţiat în artă teatrală – actorie,  în 1999, După absolvire este angajat actor la Teatrul Dramatic Constanţa. În anul 2000, ca bursier al Guvernului României a urmat un stagiu de regie de teatru la Academia de Artă Teatrală din Sankt Petersburg. Urmează un stagiu de cercetare în domeniul sociologiei culturii/teatru în Elveţia, la Conservatorul din Lausanne, beneficiind de Bursa Keizo Obushi – competiţie organizată de UNESCO în anul 2001. Tot în anul 2001 devine membru al UNITER. Este absolvent al U.N.A.T.C. “I. L. Caragiale” din Bucureşti, Studii aprofundate în domeniul Estetica şi teoria teatrului (2003) şi Master în Regia spectacolului (2008). Obține o bursă a Guvernul Francez, în anul 2005/2006 realizează un stagiu la Maison des Cultures du Monde şi la Theatre de la Tempete la Cartoucherie, în Paris. În toamna lui 2006 obţine diploma de Master 2 – PRO “Les ingenieries des echanges interculturels” la Universite Sorbonne III. Doctor în domeniul Ştiinţe economice – Management, la Academia de Studii Economice din Bucureşti în 2008 și Doctor în Teatru și artele spectacolului / Universitate de Arte ”George Enescu” din Iași în 2013. În prezent este prof. univ dr. habil. la Universitatea din Craiova. În 2010 devine primul manager al Centrului Cultural „Jean Bart”, Tulcea. După 2006 este Manager al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova.
A montat peste 40 de spectacole în teatru.

Știri