Hematopoesis

Info

Argument

Experienţa bolii cu care m-am confruntat în anul trecut (limfom Hodgkin), mi-a deschis noi şi revigorante perspective asupra relevanţei dansului în propria existenţă şi m-a făcut să reevaluez nişte principii de funcţionare. Cu patetismul de rigoare, pe care-l conştientizez amuzată, pentru că nu de mult mă aflam de cealalta parte a baricadei, privind cu scepticism nu neapărat dansul, ci mai degrabă un sistem, am conştientizat cât de norocoasă sunt că dansez şi că mă pot însănătoşi, psihic şi fizic, chiar la locul de muncă, cum s-ar spune. În timpul tratamentului am trăit pe proprie piele efectele benefice ale mişcării. Printre toate metodele tradiţionale şi alternative pe care le-am încercat, de la chimioterapie până la leacuri ayurvedice, am simţit că mă fac bine şi mişcându-mă şi păstrând un dialog intim cu corpul meu.  Uneori uităm cât de important e să ne funcţioneze corpurile, pentru că nu-i aşa, funcţionează de la sine. Avem aceste mecanisme care sunt pe cât de simple, în sensul de organic şi interdependent, pe atât de complexe. Am fost de partea cealalta, m-am confruntat cu boala şi durerea fizică. Când agonizam, mi-am promis să nu uit să preţuiesc sănătatea, să nu iau lucrurile de-a gata, să încerc să prelungesc cât pot starea asta de sărbătoare în corp şi pe cât posibil să fac acest lucru posibil şi pentru cei din jurul meu. Tot atunci am simţit un fel de urgenţa a lucurilor pe care trebuie să le fac în viaţă. În felul acesta mişcarea şi lucrul cu corpul au devenit prioritare. De aici şi Hematopoesis, care în termini medicali se referă la procesul prin care iau naştere celulele sanguine mature, funcţionale.

Am un corp pe care vreau să-l folosesc în deplinătatea resurselor sale, din punct de vedere fizic, psihic şi energetic, anatomic, senzorial şi emoțional, al memoriei stocate şi-al potenţialului experienţial pe care-l deţine, cât încă se mai poate.   

Cadru

Propun un maraton performativ, un tur de anduranţă, un cadru în care voi încerca să fiu în mişcare (în sensul larg al cuvântului) timp de 8 ore. Spectatorii vor putea fi din când în când interactivi, în intervalele 14.30-15.30 şi 17.30-18.30 cadrul fiind deschis pentru participare. Trecerea prin mai multe registre şi calităţi de mişcare, de motoare de căutare şi stimuli diferiţi, fizici şi psihici, într-o estetică sau în afara ei, în tot bagajul de mişcare preexistent dar şi în lucru cu un corp nespectaculos care e surprins în căutare, în confuzie şi în schimbare, sinceritatea momentului prezent, plăcerea şi regenerarea prin mişcare, epuizarea fizică şi psihică, empatia kinestezică, supraexpunerea că strategie performativă, lucrul cu o forma de dramaturgie deschisă în care accentul cade pe procesul de construcţie nu pe un material gata preparat şi nu în ultimul rând în celebrarea vieţii prin corp şi vitalitate sunt câteva dintre direcţiile de explorare ale maratonului.

“Mădălina Dan şi-a celebrat vindecarea într-un maraton de opt ore. Hematopoesis (termenul defineşte procesul de producere, multiplicare şi specializare a celulelor în măduva osoasă) este o instalaţie performativă parţial interactivă în care coregrafa a chestionat dansul contemporan şi propria identitate artistică post- criză, într-un moment în care se impune reîmprospătarea „celulelor”. Maratonul descoperă acest proces de reînnoire prin autoinvestigaţie în urma căruia rezultă un corp nou. Reform your body, change your mind. Fără o dramaturgie prestabilită, coregrafa şi-a urmat gîndurile, de la recuperarea propriei arhive perfomative – cînd am intrat în studio, cele două doamne din (anti)aging (Mădălina Dan şi Mihaela Dancs) erau îmbrăţişate pe scenă, iar mai tîrziu, într-un pulover verde cu paiete, mi s-a părut că o zăresc pe una dintre vrăjitoarele din Bun rămas sau despre discretele scăpări ale sistemului limbic – la chestionarea dansului contemporan, a vulnerabilităţii sale în raport cu publicul şi celelalte arte („dansul este reformă!” proclamă Mădălina Dan). Dar partea cea mai puternică, mistuitoare emoţional cuprinde performarea bolii şi a vindecării. Diagnosticată cu limfomul Hodgkin, trecînd prin faza traumatizantă a chimioterapiei, Mădălina Dan povesteşte experienţa în (anti)aging – un jurnal ce se acumulează în 30 de ani – şi cine a văzut spectacolul în acea perioadă îşi aminteşte de şocul dezvăluirii şi impactul imaginii unui corp afectat de boală. Corpul în stare de boală şi corpul în stare de dans sunt două variante de corp viu. Mişcarea este parte din procesul de vindecare, dispariţia bolii amplifică dorinţa explorării corpului. Captivă în boală, eliberată prin vindecare, Mădălina Dan performează un traseu de recuperare a libertăţii. La WASP, proximitatea publicului obligă la intimitate şi identificare astfel că performance-ul devine direct, om la om, aproape brutal în sinceritate, dur deopotrivă cu artistul şi publicul. În final, un duet: proiecţia unui film în care se prezintă didactic datele esenţiale despre limfomul Hodgkin şi coregrafa, care personalizează aceste informaţii cu experienţa proprie. Prin maraton, ea şi-a exorcizat sentimente şi gînduri neliniştitoare, contradictorii ca prima etapă a unei schimbări profunde. „Cînd agonizam, mi-am promis să nu uit să preţuiesc sănătatea, să nu iau lucrurile de-a gata, să încerc să prelungesc cît pot starea asta de sărbatoare în corp şi să fac acest lucru posibil şi pentru cei din jurul meu. Tot atunci am simţit un fel de urgenţă a lucrurilor pe care trebuie să le fac în viaţa.”  Oana Stoica, Dilema Veche.