Granițe. Riscuri. Urgențe.
- Maraton performativ
- În cadrul Festivalului Național de Teatru
- Intrare liberă
Info
Artiste și artiști, scriitori și scriitoare din arii diferite vor avea o intervenție de maxim 10 minute, în care vor aborda o problematică pe care o consideră urgentă pentru zona lor de interes artistic.
Într-un timp în care urgența de a acționa și de a reacționa la multiple fracturi și decalaje sistemice locale și globale devine din ce în ce mai acută, într-un prezent în care realitățile sociale și economice imediate accentuează starea de risc prelungit a celor mai vulnerabili/vulnerabile dintre noi, cum ne putem construi practici transformatoare prin care nu doar să arătăm ce nu funcționează în proximitatea noastră, ci și de ce nu funcționează sau cum am putea face să funcționeze?
Ce rol au astăzi practicile artistice pe care le propunem?
Pe ce tactici mizăm?
Ce povești inventăm ca să nu renunţăm la ce ne-am pregătit să facem?
Ce sensuri pot căpăta cuvintele, reflecțiile, corpurile noastre, într-o lume în care discursul pro-militarizare domină, în care inegalitățile sunt tot mai apăsătoare, într-o lume în care riscăm să ni se spună, de fiecare dată când identificăm o urgență, că alta e urgența?
Cum ne definim artistic urgențele? Ajută să ni le definim?
Ce riscuri ne asumăm de fiecare dată când numim o realitate urgentă?
Maratonul performativ este parte din Festivalul Național de Teatru, ediția 32, care are loc între 5 și 13 noiembrie, la București.
Cu
Katia Pascariu, Paula Dunker (video), Mihai Mihalcea, Elena Vlădăreanu (video), Mihai Burcea, Vava Ștefănescu, Vera Ion (video), Mihai Lukacs, Miki Braniște (video), Andra Tarara (video), Alexandru Fifea
Știri