Sâmbăta Sonoră

  • Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

60 min.

28.11.2009

sâmbătă

20:00

CNDB, TNB, Sala Rondă

Info

Depăşind aberaţia şi cacofonia că canonul muzical este masculin, menţionăm totuşi că societatea, toate societăţile istorice (în care trăim vs. utopice / aborigene / …), ţine de patriarhat. Ne cam imaginăm dintr-un punct de vedere masculin… nu există femei, doar imagini de femei, dramatizări ale unor roluri sociale cu istorii lungi. Vreţi operă?

Există atunci o muzică feminină mai underground, neoficială, minoră, ocupând doar un colţ din ce credem oficial că este posibil în experienţa umană? Depinde. Problema artistei outsider este întreaga problemă cu ce putem face cu acele necategorisite, neînţelese, nepermise, nici-măcar-percepute-conştient experienţe ce nu pot fi spuse pentru că îşi găsesc cu greutate context în arta existentă.

Printr-o programare cu femei ce ştiu în termeni existenţiali ce înseamnă să fii în cultură/muzică Celălalt (the Other / l’Autre), am căutat interpretări ale unor experienţe în termenii unor experimente: prima simfonie a celei mai mari „simfoniste” ever, muzică linguală, scenografie muzicală, schiţe de artă audio, poezie, romane în format performativ pentru voce şi electronice, sunete de sateliţi şi tehnici extinse, transferuri de tehnici cinematografice în câmpul muzical, duete şi trio-uri de improvizatoare, doine.

Sesiunea de ascultare vă propune în încheiere o prezentare de Nina Bordage, libretistă a unei opere în curs şi o discuţie despre colaborarea între textier/compozitor/scenograf (scuzaţi masculinul).

http://sambatasonora.blogspot.com/

Organizator
Asociația Jumătatea Plină

Parteneri
Centrul Național al Dansului București (CNDB)

26.06.2010

sâmbătă

20:00

sâmbătă

20:00

Sâmbăta Sonoră

Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

Sâmbăta Sonoră

11.06.2010

vineri

21:00

vineri

21:00

Sâmbăta Sonoră

Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

Sâmbăta Sonoră

29.05.2010

sâmbătă

18:00

sâmbătă

18:00

Sâmbăta Sonoră

Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

Sâmbăta Sonoră

15.05.2010

sâmbătă

19:00

sâmbătă

19:00

Sâmbăta Sonoră

Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

Sâmbăta Sonoră

24.04.2010

sâmbătă

20:00

sâmbătă

20:00

Sâmbăta Sonoră

Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

Sâmbăta Sonoră

14.04.2010

miercuri

20:00

miercuri

20:00

Sâmbăta Sonoră

Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

Sâmbăta Sonoră

27.03.2010

sâmbătă

20:00

sâmbătă

20:00

Sâmbăta Sonoră

Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

Sâmbăta Sonoră

13.03.2010

sâmbătă

20:00

sâmbătă

20:00

Sâmbăta Sonoră

Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

Sâmbăta Sonoră

13.02.2010

sâmbătă

20:00

sâmbătă

20:00

Sâmbăta Sonoră

Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

Sâmbăta Sonoră

30.01.2010

sâmbătă

17:00

sâmbătă

17:00

Sâmbăta Sonoră

Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

Sâmbăta Sonoră

12.12.2009

sâmbătă

20:00

sâmbătă

20:00

Sâmbăta Sonoră

Program de inițiere în creația sonoră, radiofonică și muzică contemporană

Sâmbăta Sonoră