Despre iridescență și alte reconfigurări ale sensibilului

Info

În deschiderea Festivalului Iridescent vă invităm la o cină colectivă și multisenzorială, cu un meniu pregătit de Alexandra Andronic (MATERIA), pentru a împărtăși perspectivele multiple asupra fenomenului de iridescență în substraturile sale biologice, fizice, metafizice, politice și artistice, culinare și sonore. 

Încurajăm participarea fiecăruia dintre voi cu feluri numai bune de mâncat sau de gîndit împreună. 

Teme

Despre iridescență ca fenomen vizual, despre resemantizarea lumii prin colorarea ei spectrală, despre suprafața lucrurilor perturbată de geometrii ale privirii, despre blana luminoasă a leopardului și mintea sclipitoare a vulpii (Esop), despre jurnalul zoologic al lui Darwin și creaturile marine bioluminescente rebele, despre relațiile simbiotice (cvorum sensing) ale peștilor cu bacteriile luminescente, despre negocierea dintre interior și exterior ca formă de camuflaj care suspendă, colapsează realitatea pentru a permite unor noi lumi să apară, despre vizibil și invizibil la Merleau-Ponty, despre suprafață ca loc al densificării și multiplicării experiențelor, despre curcubeul din băltoacă și politica sclipiciului capitalist, despre fața nevăzută și întunecată a iridescenței, despre fascinația imediat disponibilă, dar și dispensabilă,  despre descoperirea proteinei fluorescente verzi (GFP) care se găsește în meduza de cristal și care a revoluționat cercetarea în biologia celulară și dinamica bolilor,  despre teritorii de cercetare artistică ce produc scîntei și sclipiri intelectuale, despre atâtea alte lucruri pe care le putem reconfigura împreună.

Alexandra Andronic: Sunt fascinată de natură și de relația omului cu hrana. Scopul meu este nu doar să produc mâncare, ci să ii hrănesc pe cei care îmi gustă preparatele. De cele mai multe ori, folosesc ingrediente puține, dar pe care încerc să le pun în valoare cât mai mult. În ultimii ani am descoperit zeci de plante comestibile, care cresc fără efort peste tot în jurul nostru și pe care nu le mai pot ignora.

Încerc să popularizez faptul că natura ne poate oferi mai mult decât am ajuns să credem, că e o sursă imensă de hrană și de siguranță, în care trebuie să învățăm să avem încredere și pe care trebuie să o respectăm profund.

Ana Maria Krapal: Culorile au în lumea animală diferite scopuri – avertizare, camuflaj, apărare, reproducere. Există două categorii mari de culori: cele datorate unor pigmenți și cele datorate unor fenomene optice. Acestea din urmă sunt unele dintre cele mai spectaculoase și sunt cunoscute sub denumirea de culori structurale. Iridescența se încadrează în această categorie și este definită prin schimbarea culorii unei suprafețe în funcție de unghiul din care este privită. De exemplu, un gândac poate fi verde și brusc, doar dacă ne mișcăm puțin, îl vedem albastru sau roșu, chiar și auriu! În natură se întâlnesc numeroase exemple de structuri în culori iridescente cu diferite roluri. Astfel, penele de păun sunt dedicate impresionării potențialelor partenere, fluturii se folosesc de culorile metalice și irizate de pe aripi pentru a bulversa prădătorii, iar sideful este utilizat de moluște pentru apărarea corpului moale ascuns de cochilie.

Unele specii de fluturi sau păsări, scoicile și melcii cu sideful fin, unele coleoptere se află printre animalele care ne-au stârnit curiozitatea, ne-au fascinat și ne-au încântat privirile prin irizațiile lor surprinzătoare. 

Radu Vancu: Cândva în Paleocenul de mijloc, sau poate în Oligocen, când vegetaţia a început să se micşoreze, speciile de reptile s-au trezit expuse la mai multă lumină – ceea ce le făcea mai vulnerabile în faţa prădătorilor. (Lumina era aşadar pentru ele şi viaţă, şi spaimă – și plăcere, dar și teroare.) Cameleonii au găsit soluţia adaptării la lumină, sintetizând nanocristalele guanine care îi făceau aproape invizibili. Micile cristale fotonice din piele au fost un răspuns la spaimă. Există şi azi cameleoni care îşi schimbă culoarea în funcţie de prădătorul care le observă: cameleonul pitic, zis al lui Smith, de exemplu. E, poate, cea mai genială adaptare naturală. Să te faci invizibil de spaimă – e o fantasmă pe care o avem fiecare dintre noi, posesori ai unui creier enorm care nu ştie ce să facă cu guanina din ţesuturi, dar pe care micuţul animal cu creier cât bobul de muştar a ştiut să o facă reală. Dacă am avea credinţă cât creierul cameleonului pitic, am reuşi şi noi.

Literatura este și ea, în bună măsură, modul nostru de a reacționa la excesul de spaimă – sau la excesul de plăcere. Este modul nostru de a ne construi iridescența din cuvinte. Despre franjele de lumină ale cuvintelor voi vorbi – și despre felul în care ele ne rearanjează celulele sub piele astfel încât să supraviețuim atunci când suntem excesiv de vulnerabili.

Mihai Ometiță: De regulă, iridescența presupune o mișcare a obiectului privit și/sau a subiectului privitor. Pe de o parte, dacă trecem între paranteze temporalitatea mișcării, întâlnim o problemă logică: o suprafață nu poate avea – în mod integral și simultan – culori primare complet distincte (de exemplu, atât culoarea roșie, cât și cea galbenă, cât și cea albastră). Această limită a iridescenței poate fi trasată pe urmele lui Ludwig Wittgenstein.

Pe de altă parte, dacă aducem în discuție spațialitatea mișcării, deschidem o temă fenomenologică: o persoană poate dansa – în unul și același timp – în spații senzoriale parțial suprapuse (de exemplu, atât în spațiul vizual, cât și în cel tactil, cât și în cel afectiv). Această întruchipare a iridescenței poate fi explorată pe urmele lui Merleau-Ponty. Ambele abordări filosofice își găsesc echivalențe în mediile vizuale: de pildă, înghețarea mișcării mai multor fețe și suprapunerea lor în fotografia compozită (vezi Francis Galton), respectiv înregistrarea mișcării mai multor corpuri și simultaneizarea lor în cinematografia perspectivală (vezi Zbigniew Rybczyński).

Bogdana Mitu: Lumina a constituit dintotdeauna un punct de fascinație maximă pentru omenire, iar modificarea percepției exterioare asupra culorii unor suprafețe, fenomen întâlnit adesea în natură, a condus la dezvoltarea teoriilor opticii până la nivelul actual al cunoașterii. Vă propun o scurtă incursiune în lumea fascinantă a luminii, în care veți afla cum natura se schimbă sau supraviețuiește datorită interacției luminii cu structuri cu precizie uimitoare, dar și cum omul  a dezvoltat sisteme și dispozitive tot mai avansate bazate pe manipularea luminii pentru a rezolva cerințele societății moderne

Paul Breazu: Invitație la Discotecă. O lume oglindită într-o mie de cioburi. Dacă mirror ball-ul te trimite instantaneu cu gândul la cultura disco(tecilor) și la universul caleidoscopic pe care aceasta l-a produs, ce a intenționat să facă recent colectivul Discotecă a fost să aducă muzica de dans compusă în România anilor dinainte de ’89 în cluburile contemporane. Vă invit la o discuție despre nuanțele care au colorat muzica locală de discotecă atunci și acum.

Articole

“Iridescence, Intimacies” / e–fluxJournal
Tavi Meraud
Link articol