Text înscris în concursul #vazutlaCNDB 2016
Asteptare. Ne privesc. Ii privim. Respiram. Ne privesc. Caut ceva in buzunarul din dreapta. Ne privesc. Respiram. Mintea nu mai are rabdare. Impinge ochiul o secunda spre vecinul din stanga. Oare el respira la fel? Priveste? Ne privesc. Respiram. Gandurile coboara. Asteptare. Ii privim. Ne privesc. Si intre respiratii facem alegerea. Intram cu ei sau ramanem pe margine? Ne privesc. Ii privim. In clipa in care incep sa se miste, intr-o leganare lunga, insesizabila la inceput, nu mai conteaza unde suntem. Zarurile au fost aruncate.
Sunt zece. Fiecare inchis in aura lui, in corpul lui, in emotia lui. Concentrat spre sine, miscandu-se constient si asumat pe partitura proprie. E ca un jam session intre necunoscuti. La inceput fiecare isi sondeaza limita lui, inainte de a merge spre ceilalti. Ii privim. Inca astept. Nici eu nu stiu ce. Miscarea continua, corpurile si sufletele penduland in fata noastra. Si totusi nu sunt cu noi. Ii privim. Atunci, pentru o clipa, Cristina zambeste. E un zambet mic, un strop de bucurie care nu a mai rezistat inauntru. Nu a mai avut rabdare. Doar pentru o clipa. Apoi ea revine in ea, sarind de pe un picior pe altul, cu bratele in aer, in miscarea ei in acelasi timp fluida si strengareasca. E o bresa. Inca astept. Acum stiu ce. O astept pe Andreea.Bucuria din ea, sa o vad cum vine si iese la suprafata. Bresele vin, unele dupa altele. Unele in tristete, altele in frustrare, altele in bucurie. Energia din dans se conecteaza, corpurile se intalnesc, sufletele comunica dupa un tipar aparent inexistent.
Text scris de Luminita Tanasie, disponibil integral aici.