Fundatia Gabriela Tudor are placerea sa va invite in data de 12 aprilie de la orele 15.00 (MNAC, et. 3) la un eveniment de prezentare a noului program de finantare al Uniunii Europene, Europa Creativa (2014-2020), organizat impreuna cu Punctul de Contact Cultural al Romaniei. Evenimentul se deruleaza in cadrul „Festivalului E-Motional: corpuri & orase in miscare”, organizat de Fundatia Gabriela Tudor in parteneriat cu Centrul National al Dansului Bucuresti la Muzeul National de Arta Contemporana in perioada 12-14 aprilie 2013. Festivalul incheie proiectul european de mobilitate si schimburi artistice E-Motional Bodies & Cities, initiat si organizat de Fundatia Gabriela Tudor intre 2011-2013, si derulat prin programul Cultura 2007-2013. „Europa Creativa” va cuprinde trei 3 componente distincte – Media, Cultura si o componenta noua de credite pentru sectorul cultural, precum si pentru dezvoltarea politicii trans-sectoriale. Vor participa in calitate de invitati – Bianca Floarea (expert Punctul de Contact Cultural) si Raluca Pop (expert indepenent) care vor prezenta principalele schimbari aduse de viitorul cadru de finantare a proiectelor culturale europene precum si noile prioritati-cheie. Ioana Popescu (director proiect european Copilaria. Ramasite si patrimoniu” initiat de Muzeul Taranului Roman) si Cosmin Manolescu (director proiect E-Motional Bodies & Cities” initiat de Fundatia Gabriela Tudor) vor face scurte prezentari ale programelor europene si vor vorbi despre provocarile dezvoltarii acestora in contextul cultural romanesc.

Prezentarea se va desfasura in limba engleza. Va rugam sa anuntati participarea dvs. la adresele bianca.floarea@eurocult.ro sau contact@e-motional.eu. 

Mai multe informatii despre agenda intilnirii pot fi gasite in pagina http://zonadstudio.wordpress.com/2013/04/03/europa-creativa-prezentarea-programului/.

Prezentarea programului „Europa Creativa” va fi urmata de deschiderea oficiala a festivalului E-Motional (12 aprilie, orele 18.00) in prezenta E.S. Dl. Oliver Grogan, Ambasadorul Irlandei la Bucuresti si de vernisajul instalatiei dedicate ce documenteaza proiectul european derulat in perioada 2011-2013 in Romania, Irlanda, Letonia, Cipru, Marea Britanie si Turcia precum si de un cocktail oferit de Ambasada Irlandei. In atasament gasiti brosura program a festivalului iar la adresa https://vimeo.com/62418805#at=0 puteti viziona un video-teaser al festivalului. Festivalul E-Motional este prezentat si co-organizat de Fundatia Gabriela Tudor in parteneriat cu Centrul National al Dansului Bucuresti si Muzeul National de Arta Contemporana, si sustinut financiar prin programul Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene, precum si de catre Fundatia Culturala Europeana din Amsterdam.

CNDB, care-i treaba?

Am început să scriu acest text imediat după anunţul sec de la ultima Sâmbătă Sonoră:

“Acesta este ultimul eveniment din Sala Rondă!”

Aşadar, ceea ce se anunţase şi se repetase de prea multe ori, tocmai se întâmpla. Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) îşi pierde sediul actual. CNDB şi dansul contemporan românesc intră din nou în provizorat.

Încercând să plaseze în timp un eveniment important care avusese loc în lumea dansului, memoria a jucat feste coregrafilor din altă generaţie, făcându-i să invoce cutremurul din 1977 drept punct de demarcaţie între două perioade. Înainte sau după cutremur? a devenit, astfel, titlul unui proiect recent al CNDB. Aproape fantomatic, cutremurul revine şi devine motivul principal în numele căruia CNDB trebuie să evacueze spaţiul actual din clădirea TNB. Sau, în termenii directorului TNB, Ion Caramitru, “anul acesta se anunţă sezon de cutremure ”. Nu putem decât să-i dăm crezare!

Ca pentru orice spectacol, evacuarea CNDB a avut parte de mai multe repetiţii. Mult prea multe. Repetiţiile au folosit masiv material dramatic şi au epuizat deja multe registre de expresie : indignare, refuz, victimizare, revoltă, iar acum s-a ajuns la acceptare.

După anunţul de la Sâmbăta Sonoră, s-a stins lumina şi brusc am început să-mi amintesc tot felul de spectacole care au avut loc în Sala Ronda şi la CNDB, în general. Am început să mă gândesc la scurta, dar agitata existenţă a CNDB şi am încercat să găsesc o legătură cu un text publicat de mine acum patru ani, într-o revistă germană, care se intitula, parafrazând o lucrare a artistului vizual Mircea Cantor, The landscape is changing. Şi peisajul s-a schimbat. Vizibil. Dar nu neapărat în direcţia optimistă pe care o propuneam în acel articol. CNDB nu a produs replici instituţionale şi nici nu s-a produs mult aşteptata crăpătură în sistemul artei oficiale. Practica contemporană este percepută în continuare ca un corp străin şi tratată cu ostilitate de către autorități şi societate. Nu am să repet aici analiza din acel articol. şi nici şirul cunoscut de afirmaţii despre importanţa CNDB în contextul cultural local. Nici poveştile despre proteste, rezistenţă şi atitudine. Fără nostalgii. şi mai ales fără victimizare.

Programul pe care îl propun în aceste şase zile nu se doreşte o retrospectivă a CNDB. Işi doreşte, mai degrabă, să se adreseze momentului prezent, dar integrând anumite poziţii din trecutul CNDB, pe care le consider importante. Fără glorificare, dar recuperând, măcar la nivel simbolic, lucrurile remarcabile care s-au petrecut în aceşti cinci ani. Şi au fost multe!

Pentru mine, CNDB a însemnat discurs, cercetare, dezbatere, atitudine şi un spaţiu-platformă care a găzduit şi asumat o grămadă de proiecte şi poziţii fragile care nu-şi găseau locul niciunde.

Pe scurt, în afara faptului că a fost un spaţiu (unicul) de prezentare şi producţie pentru spectacolele de dans contemporan, CNDB şi-a înțeles şi dimensiunea politică şi socială, ca partener al timpului său într-un context dificil. CNDB îşi va continua activitatea, desigur, sub o altă formă. Asta este foarte clar. Dar ceea ce mă preocupa în aceste zile este care-i treaba(?) cu arta contemporană astăzi şi în acest context? Şi mai ales în ce condiţii?

Un anumit tip de discurs public cere insistent eficientizare şi profitabilitate, în mai toate domeniile. Asistaţii de orice fel trebuie să dispară sau să producă mult profit. Este un discurs tot mai prezent astăzi, care pare să fie singura logică acceptată oficial într-o societate tot mai puternic neoliberalizată. Cum ar trebui să se raporteze un artist la această nouă realitate din ce în ce mai lipsită de resurse şi care seamănă parcă tot mai mult cu o permanentizare a precarităţii? Militantism, autonomie, integrare în sistem, artă pentru artă, bani pentru artă, activism, rezistenţă, rezistenţă prin cultură, politic, anarhic sau ne salvăm, din nou, estetic? Sau pur şi simplu continuăm să fim artişti cum putem? Să fi trecut timpul artiştilor, iar acum este timpul managerilor?

Oare momentul nemaiîntâlnit de solidaritate s-a terminat pentru totdeauna? Este, într adevăr, sfârşitul tuturor iluziilor sau, dimpotrivă, un bun moment pentru a pune în discuţie noţiuni importante ca cele de spaţiu public sau serviciu public, dintr-o nouă perspectivă?
Vă invităm la şase zile dense de prezentări şi dezbateri.
Ultimele şi totodată primele!
Manuel Pelmuş

Making of se concentrează asupra construcției unei platforme deschise de socializare și dialog ce-și propune să încurajeze relațiile între subiecți, prin intermediul practicilor artistice participative. Principalul interes este de a vedea cum și cu ce mijloace legăturile și schimbul de informații între participanți ajung să genereze proiecte artistice. Making of este dedicat documentării etapelor intermediare, a surselor și metodelor prin care aceste proiecte iau naștere. Astfel, Making of dezvăluie procesul de cercetare, circumstanțele, ideile, atitudinile celor invitați, urmărind nu expunerea rezultatului final, ci activarea unui tip de practică cu posibil efect în viața reală a participanților. În acest context, Making of afirmă necesitatea redefinirii poziției artistului și a privitorului, precum și a experienței artei. Making of este deschis artiștilor, curatorilor, organizațiilor independente, precum și altor operatori culturali care sunt invitați să propună pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 3 săptămâni realizarea unui proiect în spațiul Centrului de Introspecție Vizuală. Cei interesați să răspundă cadrului general al platformei pot trimite propuneri pe adresa office@pplus4.ro.
Making of este o inițiativă a Centrului de Introspecție Vizuală (CIV), București. CIV este o platformă independentă de expunere și promovare a producției artistice contemporare. CIV functionează ca structură mobilă și de mediere ce-și propune să valorifice și să integreze într-un mod distinct în plan regional și internațional creația artistică locală. Având o dimensiune pedagogică, activitățile platformei urmăresc să modeleze diferit spațiul (social, artistic) împărtășit atât de producătorii culturali, cât și de publicul lor.

Zidul tău

La iniţiativa lui Dan Perjovschi, expoziţia de desene “La zid” se transformă.

Despre contextul în care a fost lansată această expoziţie puteţi citi aici:
http://agenda.liternet.ro/articol/6425/Daria-Ghiu/Arta-mobila-mobilizata.html

Începând cu 22 decembrie 2010 baza zidului desenat de Dan Perjovschi la CNDB devine spaţiu liber, adică zidul tău. Perjovschi te invită să spui care-i treaba, ce te preocupă, ce-i aia dans, ce fel de ţară e asta, cine-i de vină şi alte întrebări esenţiale sau retorice care-şi pot găsi răspuns cu mintea şi creta ta.
Regula jocului: fă un desen, scrie un text, fii modest, nu te lăbărţa, lasă-i şi pe alţii!

Săptămâna grea

Comunicat de presă
București, Marți, 12 ianuarie 2010

Centrul Național al Dansului București (CNDB) prezintă la început de an Săptămâna grea. Proiectul este propus de artiștii Ion Dumitrescu și Florin Flueraș și va fi găzduit de CNDB în perioada 21 – 31 ianuarie 2010. O săptămâna de manifestări, dezbateri, spectacole care interoghează poziția coregrafului și creatorului de spectacol, în societatea contemporană.

După cum știți suntem aproape de momentul în care acest gen de informații – comunicate de presă în media tradiționala – nu o să mai fie primite prin aceste mijloace. Informația a fost tot timpul la dispoziția puterii (financiare, politice). Acum a început revoluția – datorită noilor medii (twitter, în special), propaganda se descompune și aduce cu ea sfârșitul lumii, așa cum o stim noi. Pentru că lumea (valori, credințe, comportamente) este o construcție bazată pe propagandă și reprezentare (religioasă, politică, consumeristă).
Câteodată, e bine să fim lejeri, să luăm lucrurile cu ușurință, să ne amuzăm, dar vine o vreme când trebuie să trecem la acțiuni serioase, să fim incisivi, radicali, revoluționari, grei. Spectacolul nu mai rezistă în forma actuală. Săptămâna grea va aduce pe scena CNDB acest postspectacol al dezintegrării, iar pe marea scenă, scena politică, un discurs postpolitic – discursul performativ. Să lăsăm metaforele, frumosul, esteticul și să spunem lucrurilor pe nume – Săptămâna grea, pentru cei care vor să vadă…”, sunt recomandările celor doi artiști, Florin Flueraș și Ion Dumitrescu.

Reprezentațiile din cadrul Săptămâna grea se vor desfășura după urmatorul program:

Joi 21 ianuarie, Sala Rondă
18.00 – Dezbatere despre viitorul televiziunii între Ion Dumitrescu și Dan Diaconescu (directorul postului de televiziune OTV)
19:30 – Anunțul candidaturii la presedinție a lui Florin Flueraș – primul președinte post-putere, post-ideologic – care vine cu propuneri concrete pentru disoluția puterii, reforma radicală a instituției prezidențiale atât în concept, cât și în practică.
Participă:
Florin Flueraș (candidat)
Ion Dumitrescu (șef campanie, purtător de cuvânt, consilier de imagine)
Manuel Pelmuș (consilier pe probleme morale, etică socială, consilier de imagine)
Ștefan Tiron (ideolog, șef propagandă, consilier de imagine)
Paul Dunca (relații cu publicul, consilier de imagine)

Vineri 22 ianuarie, Sala Rondă
19.00 – Apicultura sau sfârșitul naturii – lecture-performance cu Stefan Tiron și invitații săi
20:30 – Ce afirmăm, ce performăm? – propunere de recuperare critică a trecutului ultra-recent și a viitorului imediat în dansul contemporan românesc. Discuție între Florin Flueraș, Manuel Pelmuș, Mădălina Dan, Alexandra Pirici și Mihai Mihalcea.

Sâmbăta 23 ianuarie, Sala Rondă
19.00 – Autorii ar dori să veniți la spectacolul lor – prima parte a trilogiei postspectacol, de și cu Florin Flueraș și Ion Dumitrescu
20.00 – Sfârșitul propagandei = sfârșitul lumii (așa cum o știm noi) – Dezbatere despre relația dintre artele spectacolului, vechile medii și noile medii. Noile schimbări în lumea virtuală, tendințe și controverse, un update la Societatea Spectacolului.
Cu: Constantin Vică, Miron Ghiu, Ion Dumitrescu și Florin Flueraș

Duminică 24 ianuarie
18.00, Studioul 2 – Atelier de mișcare și disciplină corporală cu un instructor al Armatei Române.
19.00, Sala Rondă – Spectacol militar al Armatei Române, demonstrație cu arma.
21.00, Sala Rondă –Wetube – Internet performance
Intrarea in sala se face pe baza unui video-link. Fiecare participant are dreptul de a prezenta un singur video, nu mai lung de 10 minute. Spectacolul durează până la ultimul link.

Miercuri 27 ianuarie
18:00, Studioul 2 – Spectacol alpin – întâlnire la nivel înalt cu Alina Popa, Olivia Mihalțianu, Sebastian Big, Irina Gheorghe și formația Kill your enthusiasm
20:00, Sala Rondă (fără public) – Home theatre 2 – proiect de și cu Eduard Gabia, Rolando Matsangos și Ion Dumitrescu. Performance pentru 24 de ore. Spectatorii nu intră în sală decât joi 28 ianuarie, la ora 19.00. În tot acest răstimp, singurul mod de a-i vedea pe performeri este la televizor, obiect amplasat la etajul 4, în fața intrarii Lăptăriei lui Enache și a Sălii Ronde.

Joi 28 ianuarie, Sala Rondă
19.00 – Home theatre 2 – publicul intră în sală în ultima oră a performance-ului.

Vineri 29 ianuarie, Sala Rondă
19.00 – Neocatarsis – partea a doua a trilogiei postspectacol, de și cu Florin Flueraș și Ion Dumitrescu. Spectacolul este urmat de o discuție cu autorii despre producția de emoție, adevăr și credința în convenția scenică.

Sâmbătă 30 ianuarie, Sala Rondă
17.00 – Sâmbăta sonoră – în cheie grea – Anamaria Pravicencu și Octav Avramescu
20.00 – preview – performance de și cu Manuel Pelmuș
21.00 – Cuvintele din spatele imaginilor – o discuție cu Manuel Pelmuș, Constantin Vică, Ion Dumitrescu, Florin Flueraș, Ștefan Tiron, despre reprezentare și implicațiile politice ale manipulării imaginii. Ideologie în reprezentare.

Duminică 31 ianuarie
11.00 – 21.00 – intrare et.3 – Preparing for the present – instalație de Ion Dumitrescu

Înainte sau după cutremur?

Un nou proiect demarează pe 13 noiembrie la Centrul Național al Dansului – București.
Înainte sau după cutremur? se concentrează pe revizitarea unui spectacol controversat din anii ’60 – Ciocanul fără stăpân, creat de Stere Popescu, pe dezbateri legate de tematica arhivei, pe instalații, interviuri live, pe creatori și teoreticieni deveniți arhive vii și performative.

„Cutremurul din 4 martie 1977 este, în foarte multe discuții despre circumscrierea unui eveniment de dans, singurul reper invocat fără dezacorduri majore, singura data recuperabilă, care identifică un punct cert în harta memoriei private și colective”, sustine criticul Mihaela Michailov.

Proiectul Înainte sau după cutremur? este parte a cercetării What to affirm? What to perform? și se va desfășura la Centrul Național al Dansului București în perioada 13 -15 noiembrie 2009.

Programul internațional What to affirm? What to perform? este organizat la inițiativa Tanzquartier Wien, în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București, Centre for Drama Art Zagreb și Revista Maska – Ljubljana, în cooperare cu Allianz Kulturstiftung.

Prețul unui bilet pentru spectacolul The Hammer without a master este de 10 lei (7 lei redus pentru profesioniști, studenti, elevi, pensionari). Biletele se pot achizitiona de la sediul CNDB înainte de începerea spectacolelor.

Programul proiectului

Vineri, 13 noiembrie 2009
• 18.30, sala Rondă – Prezentarea proiectului Înainte sau după cutremur?
Invitați – Irina Severin, Mihaela Michailov, Vava Ștefănescu, Manuel Pelmuș, Mihai Mihalcea, Brynjar Badlien, Florin Flueraș
După prezentare: intervenție în spațiul public – Manuel Pelmuș – Une certain ligne…
 
Sâmbătă, 14 noiembrie 2009
• 17.30, sala Rondă – Irina Severin prezintă rezultatele cercetării sale asupra Ciocanului fără stăpân” si a vieții lui Stere Popescu
• 19.00, sala Rondă– The hammer without a master – premieră
• 20.00, sala Rondă– Discuție cu Sanda Agalides despre Ciocanul fără stăpân și Stere Popescu

Duminică, 15 noiembrie 2009
• 17.30, sala Rondă– Interviu live realizat de Mihaela Michailov cu Liana Tugearu
• 19.00, sala Rondă– Interviu live realizat de Mihai Mihalcea cu inițiatorii grupului Contemp – Sergiu Anghel și Adina Cezar
• 20.30, sala Rondă– The hammer without a master – premieră

În spațiul CNDB – Scoate-o pe Ana din zid – instalație creată de Vava Ștefănescu. Instalația se va deschide vineri, 13 noiembrie și poate fi văzută pe toată durata proiectului, între orele 16.00 – 22.00.

Ministrul Culturii și directorii CNDB au deschis Platforma Dansului Contemporan

Comunicat de presa

Bucureşti, 18 septembrie 2009

Joi, 17 septembrie, publicul de la Platforma Dansului Contemporan a putut vedea patru producţii originale: “Stage Psychosis” de Carmen Coțofană, “I Don’t Know, I’Ve Never Been Here Before” de Ana Cătălina Gubandru, “Dedublarea” de Mădălina Dan și “Preview” de Manuel Pelmuș.

Spectacolele au fost precedate de Deschiderea oficială a Platformei, eveniment care a început în aceeași zi, la ora 15:45. Prezenți la deschidere, Ministrul Theodor Paleologu și directorii CNDB Mihai Mihalcea și Vava Ștefănescu s-au adresat invitaților în limba engleză. La deschidere a fost prezent și Octavian Știreanu, Secretar de Stat la Ministerul Culturii și Cultelor.

Organizatorii Platformei au dorit să atragă atenția, și cu această ocazie, asupra efemerităţii singurei instituţii la nivel naţional din România, care are ca obiect de activitate dansul contemporan, reluând idei deja exprimate în Manifestul Platformei. „Este probabil o participare în premieră a unui Ministru la un eveniment de asemenea anvergură legat de dansul contemporan. Sperăm să fie de bun augur pentru viitor”, au reiterat Mihai Mihalcea și Vava Ștefănescu, directori CNDB.

Vava Ștefănescu s-a referit la spectacolele selectate și programate în cadrul Platformei: „Suntem foarte bogați, avem 20 de spectacole”, dar a remarcat și preferința coregrafilor pentru reprezentaţii solo. Această preferinţă are de-a face atât cu nevoia de a personaliza profund discursul artistic, dar, din păcate, și cu precaritatea mijloacelor necesare producţiei de spectacol. În schimb, Ministrul Paleologu a lăudat CNDB, care a reuşit să facă multe cu mijloace puţine și a subliniat importanța de a avea măcar un centru care să stabilească standarde în dansul contemporan românesc.

Platforma Dansului Contemporan este un eveniment-maraton cu 21 de lucrări şi spectacole coregrafice găzduite de CNDB până duminică 20 septembrie. La Platformă au sosit și invitaţii speciali, reprezentanţi ai unor instituţii prestigioase de cultură din Norvegia, Franța, Estonia, Polonia, Germania, Elveția și Austria care vor selecta cele mai bune producţii pentru stagiunile și festivalurile pe care le organizează la rândul lor.

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) este singura instituţie publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor creată cu scopul de a susţine, dezvolta şi promova dansul contemporan. Statutul său de instituţie de spectacole dar şi de finanţator al coregrafiei contemporane – rol jucat asemeni Centrului Naţional al Cinematografiei în cazul cinematografiei româneşti – face din CNDB o instituţie singulară şi vitală pentru dezvoltarea culturii coregrafice din România.


Programul spectacolelor:

Joi, 17 septembrie
Deschiderea – Mediatecă, ora 15.30
Stage Psychosis / Carmen Coţofană – Sala Rondă, ora 16.30
I don’t know, I’ve never been here before / Ana Cătălina Gubandru – Sala Rondă, ora 17.30
Dedublarea / Mădălina Dan – Sala Rondă, ora 19.30
Preview / Manuel Pelmuş – Sala Rondă, ora 21.30

Vineri, 18 septembrie
Surfing twisted e(motions) / Mihai Mihalcea – repetiţie deschisă, Sala Rondă, ora 13.00
Fantasy show made out of trash / Maria Baroncea – avanpremieră, Sala Rondă, ora 15.30
Activitate Extraterestră / Alexandra Pirici – avanpremieră, Sala Rondă, ora 17.00
Dance a playful body / Andreea Novac – Studio 2, ora 19.00
Supersomething / Cosmin Manolescu – Sala Rondă, ora 22.00

Sîmbată, 19 septembrie
Work in regress / Ioana Popovici – Sala Rondă, ora 12.00
Out of love for this beautiful title / Iuliana Stoianescu – avanpremieră, Sala Rondă, ora 14.00
Lulu’s Room / Mihaela Dancs – Sala Rondă, ora 15.30
James / Andreea Duţă, Silvia Călin – Sala Rondă, ora 16.30
Dear Everybody / Brynjar Bandlien – Studio 2, ora 18.00
Follow that summer / Rui Catalao, Mihaela Dancs – Sala Rondă, ora 20.30

Duminică, 20 septembrie
Ceea ce am convenit noi a fi hazard / Ion Dumitrescu – Sala Rondă şi Studio 2, ora 12.00
Cvartet pentru o lavalieră / Vava Ştefănescu – Studio 2, ora 15.30
Fine tuning between me and the universe in a black box / Eduard Gabia – avanpremieră, Sala Rondă, ora 17.00
A brave search of the ultimate reality / Florin Flueraş – avanpremieră, Sala Rondă, ora 19.00
We went with these bodies as far as we could / Paul Dunca – Sala Rondă, ora 21.00

Mediateca
Între 18 şi 20 septembrie, de la ora 10 la ora 22, Mediateca vă aşteaptă cu înregistrări din alte spectacole de dans contemporan românesc.

Bilete şi rezervări
Preţul unui bilet pentru o reprezentaţie este de 10 lei/7 lei redus pentru profesionişti, studenţi, elevi, pensionari.
Preţul unui bilet valabil pentru toate reprezentaţiile unei zile este de 20 lei.
Biletele se pot achiziţiona de la sediul CNDB înainte de începerea spectacolelor.

Rezervări se pot face la tel 021 312 80 09 şi la adresa de mail rezervari@cndb.ro fiind valabile doar după confirmarea scrisă din partea organizatorilor.
Nu se pot face rezervări prin e-mail în ziua reprezentaţiilor.

Platforma Dansului Contemporan este un eveniment
Recomandat de Radio Guerilla
Parteneri media TVR, 24-FUN, Hotnews.ro, Zoom,
Prezentat de Mediafax.ro
Parteneri tradiționali ai CNDB: Liternet, Suplimentul de cultura, Port.ro, Fabri

Mai multe puteti afla vizitind
http://www.mediafax.ro/tags/cndb

Din articolul ce reda pe larg citate din spusele participantilor, reiese ca, daca americanii se straduiesc mai degraba sa distruga institutiile, artistii din estul Europei par sa aiba inca nevoie de ele pentru a se simti in siguranta.

Directorul Centrului National al Dansului din Bucuresti, Mihai Mihalcea, a moderat alaturi de Andre Lepecki, profesor de performance studies la New York University, seria dialogurilor individuale din cadrul Springdance Dialogue la cel mai important studio de dans contemporan din New York (DTW – Dance Theatre Workshop). Springdance Dialogue prezinta pe 12 octombrie spectacolul lui Eduard Gabia „My presence, proof of time”, iar Mihai Mihalcea a sustinut in 10 octombrie la ICR New York o prezentare pe tema scenei de dans contemporan din Romania.

Mihai Mihalcea si Eduard Gabia sunt invitati ai Dance Theatre Workshop in parteneriat cu Institutul Cultural Roman din New York.

Cei doi coregrafi au spus despre colaborarea cu ICR New York pentru acest proiect: „intotdeauna am fost impresionati de felul in care Institutul Goethe sau Institutul Francez isi primesc artistii. La ICR New York am avut o primire extraordinara fiind pentru prima oara cand ne simtim apreciati si sprijiniti in strainatate de autoritatile romane”. (C.M.)

Pe soseaua ocolitoare

Procesualitatea e unul dintre elementele care definesc spectacolele prezentate de Centrul National al Dansului, singurul spatiu din Bucuresti in care ai sansa sa fii martorul traseului unui performance, sa-i parcurgi parcursul, sa-i sesizezi diferentele de etapa, sa nu asisti, direct, la produsul final. In ce masura insa putem vorbi de niste diferente pertinente, care nu priveaza spectacolul de viziunea initiala compacta si care ii intregesc sistemul de referinte? Exista mai multe stadii si sensuri ale procesualitatii. Avem, pe de o parte, o procesualitate in proces, adica o prezentare a spectacolelor in fazele in care ele ajung la un moment dat, si o procesualitate postproces, adica o continua evolutie a spectacolului din momentul premierei. Practica ambelor stadii poate fi urmarita in multe dintre productiile de la CNDB.

Ar trebui sa existe un liant de adincime intre diferitele faze ale unui spectacol, o consistenta in intentia recognoscibila de la o etapa la alta. Faptul ca spectacolul se modifica dupa premiera tine de o dinamica de creatie necesara atit timp cit nu se produc mutatii in defavoarea spectacolului. Intre deviatia care te face sa nu mai recunosti decit foarte putin din ce ai vazut la premiera si continuitatea de lucru e o ruptura substantiala, care ar merita o reflectie mai amanuntita. E cazul unui spectacol – Oda artificialului de Maria Baroncea, cu Maria Baroncea, Eduard Gabia, Florin Flueras –, care a trecut prin mai multe modificari si si-a pierdut destul de mult exact matricea autentica. S-a hiperartificializat si a devenit tautologic, a exprimat mult prea evident si repetitiv ceea ce era continut in citeva elemente-cheie. Adaugarea bannerului cu chipul lui Florin Flueras care strabate de citeva ori scena este unul dintre exemplele de explicitare a conceptului de artificialitate, care ajunge sa fie o expunere discursiva si nimic mai mult.

Marea problema a celor mai multe dintre spectacole e una de decantare a elementelor compozitionale si de dramaturgie, de selectie a semnelor corporale distribuite eficient. Controlul materialului cu care se lucreaza in asa fel incit sensul lui sa poata ajunge la spectator nu e luat in considerare asa cum ar merita. Dramaturgia receptarii e destul de ignorata.

A nu ramine rigid intr-un proiect initial nu inseamna neaparat a-l dezvolta in zona in care structura lui de baza se disipeaza si se suprapopuleaza. Cit de departe se poate merge cu transformarea in asa fel incit acestei structuri sa nu i se altereze liniile de forta si sa nu devina aleatorie?

Dansul in eprubeta

Florin Flueras e coregraful cu potentialul de cercetare cel mai consecvent urmarit.Performance-urile gindite de el sint ca niste eprubete de laborator cu ingrediente si dozaje pentru a caror descifrare e nevoie de cunoasterea unui intreg sistem de studiu. De multe ori insa, interioritatea acestui proiect de cercetare e inaccesibila spectatorului lasat la usa unei case dotate, dar incuiate. In cel mai recent performance al sau, Insiruirea de litere pe care o privesti acum e titlul piesei noastre de dans, Flueras nu reuseste sa asambleze, sa creeze un context viabil pentru cele trei prezente cu care a lucrat. Atentia care cade pe prezenta lui, pe finetea cu care isi detaliaza miscarile, e mult mai mare decit cea acordata Mariei Baroncea si Iulianei Stoianescu, ramase in afara frame-ului gindit de coregraf. Ai senzatia ca urmaresti un solo, nu un performance conceput pentru 3 dansatori, ceea ce ma face sa ma intorc la cea mai puternica creatie a coregrafului: unu unu, un solo. Asta poate si pentru ca e dificil sa-i convingi pe altii ca propriul tau demers de cercetare e fundamentat.

Celălalt spec­tacol prezentat în cadrul demesului curatorial al Vavei Ştefănescu este „You come to see the show and you’ll get an extra burger!“, realizat de Mihai Mihalcea. Dar pe lângă spectacole, artista îşi invită publicul „La Vava în sufragerie“, mai exact într-una din sălile centrului, unde va fi organizată o instalaţie autoportret care include întâlniri cu publicul şi cu artişti invitaţi. Programul organizat de Vava Ştefănescu conţine şi intervenţii în spaţiul public şi prezentarea „variantei cinematografice” a spectacolului „Cvartet pentru o lavalieră“.

Următorii artişti invitaţi în cadrul proiectului „Amprenta” sunt Florin Fieroiu şi Cosmin Manolescu. (R.B.)

Timp de patru zile CNDB va prezenta, intr-un maraton fara precedent, cele mai noi lucrari si spectacole ale creatorilor activi in domeniul dansului contemporan din Romania.

Platforma Dansului Contemporan 2009 se desfasoara sub titlul „Bai, efemerule!” si reprezinta o pozitionare critica a dansatorilor si coregrafilor, despre care veti afla mai multe detalii miercuri,

9 septembrie, ora 11.30.

„Astazi, la 20 de ani de la caderea dictaturii, simtim (pentru a cita oara?) urgenta de a ne reafirma pozitia si de a revendica spatiul de care avem nevoie pentru a exista si pentru ne exprima liber” declara Mihai Mihalcea si Vava Stefanescu, directori ai CNDB, in Manifestul Platformei.

Persoana de contact: Andreea Novac/presa@cndb.ro

Centrul National al Dansului Bucuresti
Cladirea TNB, B-dul Nicolae Balcescu 2, etaj 3/4 (acces spre Laptaria Enache)
tel: + 40 (21) 312 80 09
e-mail: office@cndb.ro
www.cndb.ro

reSourcing. platforma critica. Perspective asupra istoriei culturale recente in Romania
(CNDB/ 6 septembrie)


Echipa reSourcing va invita la intilnirea pe aceasta tema ce va fi organizata joi, 6 septembrie 2007, de la ora 11.00 la Centrul National al Dansului Bucuresti (bd. Nicolae Balcescu nr. 2, cladirea TNB, acces spre Laptaria Enache, etajul 3, Studio 2).

Evenimentul propune o serie de prezentari si discutii pe marginea cercetarilor-pilot din cadrul platformei, oferind informatii, materiale, precum si video-uri de documentare ale acestora.

reSourcing. plaforma critica reuneste un grup de artisti si teoreticieni din dans contemporan, arte vizuale, teatru, interesati de angajarea unui demers colectiv de recuperare si documentare a unor miscari care au influentat dezvoltarea prezenta a scenei culturale, artistice si intelectuale din Romania. Cercetarile-pilot desfasurate in 2007 se concentreaza asupra unor intervale de timp diferite, pornind din anii 1960 si pina astazi, intr-un proces de cautare ce are ca scop sa identifice instrumentele necesare pentru a scrie o istorie inca prea putin explorata si documentata pina in prezent.

Intre participantii la eveniment se afla Sebastian Big (filozof), Christine Boehler (Director pentru Cultura, Fundatia ERSTE), Andreea Dumitru (critic de teatru), Stefania Ferchedau (manager cultural, coordonatorul proiectului din partea ECUMEST), Manuel Pelmus (dansator si coregraf), Dan Perjovschi (artist vizual), Lia Perjovschi (artist vizual), Oana Radu (manager cultural, director adjunct al ICRNY), Stefan Tiron (curator si teoretician independent), Mihai Mihalcea (director, Centrul National al Dansului Bucuresti).

Invitati sint Janez Jansa, dansator si coregraf stabilit la Ljubljana, director al Institutului MASKA, si Georg Schollhammer, scriitor si curator stabilit la Viena, director al programului documenta 12 magazines, redactor-sef al revistei Springerin.
Limba de desfasurare a discutiilor va fi engleza.

Un supliment al revistei 22 – publicat in limbile romana si engleza in numarul din data de 4 septembrie al saptaminalului – acompaniaza evenimentul, propunind contributii care dau seama de diversele stadii de desfasurare ale cercetarilor.

Programul intilnirii include:
11:00-11:30 – Intro despre reSourcing, de Manuel Pelmus si Stefania Ferchedau
11.30-12.30 – Prezentare a proiectului „Suprafete”, o cercetare a practicilor coregrafice incepind cu anii 1960, realizata de Manuel Pelmus in colaborare cu Andreea Novac, coregraf si dansator
Despre practicile si spatiile oficiale si neoficiale dedicate dansului, de la practicile underground la coreografia de propaganda. Un material video punind impreuna fragmente din interviurile realizate in cadrul proiectului va fi proiectat ca parte a prezentarii.
12:30-13:00 – Discutie si interventie Janez Jansa, plasarea cercetarii „Suprafete” in contextul mai larg al proiectului regional East Dance Academy
14:00-14:45 – Prezentare a proiectului „Cine mai are nevoie de teatru dupa 89?”, o cercetare de Andreea Dumitru
Note despre motivatia si metodologia de documentare a perioadei 1996-2000 din istoria recenta a scenei de teatru romanesti, perioada in care au aparut primele companii de teatru independent.
14:45-15:45 – Prezentare a proiectului „Spirit civic, pacifism si ecologie in artele martiale romanesti”, de Stefan Tiron & Sebastian Big.
– o perspectiva subcultural scuba divers –
Prezentarea se va baza pe o serie de materiale vizuale precum fotografii, reviste si manuale de karate, obiecte de la diverse evenimente de karate de la inceputul anilor 90.
16:00-17:30 – Discutie pe marginea prezentarilor. Etape viitoare ale reSourcing.
Invitat: Georg Schöllhammer

reSourcing. platforma critica este un proiect coordonat de Asociatia ECUMEST si sustinut de Fundatia ERSTE. 

O  noua stagiune la Centrul National al Dansului –  Bucuresti!

Comunicat de presa
Bucuresti, 28 august 2007

Deschidem stagiunea 2007-2008 cu gindul la Marele Premiu pe care institutia noastra l-a primit anul trecut din partea Revistei Cuvantul pentru
«impunerea unui spatiu nou si dinamic si deschiderea unei arte cu public specializat spre zone multiple ale culturii de azi ». Lansam publicului noi
provocari de a descoperi arta dansului nu doar ca pe o disciplina, ci ca pe o paradigma culturala in care inovatia, gustul pentru risc, diversitatea
estetica si pluralismul discursurilor artistice sint sinonime cu spectacolele in premiera, numele sonore ale scenelor internationale, debuturile coregrafice si filmele, festivalurile si proiectele interdisciplinare.

Stagiunea CNDB va debuta cu spectacolele rezultate din doua proiecte europene organizate de Fundatia Proiect DCM. Simbata 1 septembrie vor fi
prezentate lucrarile „Migrant Body #1″, in coregrafia Soniei Brunelli (Italia) si ” Migrant Body #2″, sub semnatura coregrafei Triin Reemann din Estonia. Luni 3 septembrie CNDB va prezenta dreams.land de Cosmin Manolescu si Broken car de Bernard Baumgarten (Luxemburg).

Simbata 8 si duminica 9 septembrie va avea loc, in premiera, prezentarea lucrarii „Coada soricelului” a dramaturgului portughez Rui Catalão, aflat pentru prima oara in ipostaza de coregraf.

In 14 si 15 septembrie, tot in premiera, va fi prezentata lucrarea „Der Weg des geringsten Wiederstandes” („Calea celei mai mici rezistente”), avindu-l ca
autor pe Sergiu Matis, iar ca protagonisti pe Caroline Eckly si Sergiu Matis (Tanztheater Nürnberg).

Cinematograful de dans, o componenta mobila a Mediatecii CNDB, isi va face aparitia pentru citeva saptamini, in fiecare zi de joi, in spatiul Terasei
La Motoare de pe Teatrul National. Dansul eliberat de sala de spectacol va fi prezent in atentia publicului prin spectacole care reprezinta repere in
arta coregrafica internationala, realizate special pentru a fi expuse sub aceasta forma cinematografica. Filmele cu care deschidem aceasta serie de
proiectii sint: „Trans(e)” de Regine Chopinot si „Le laveur de vitres” de Pina Bausch.

In perioada 27-30 septembrie, CNDB prezinta „Restart 2007”, un eveniment de promovare a celor mai recente creatii coregrafice realizate de 14 creatori romani. Spectacolele din cadrul „Restart 2007” vor fi jucate in prezenta mai multor directori de teatre si festivaluri din tara si din strainatate, pe
care CNDB i-a invitat cu scopul de a promova coregrafia contemporana din Romania si de a crea premisele pentru viitoare colaborari nationale si
internationale. „Restart 2007” va oferi publicului larg posibilitatea de a vedea sau revedea multe dintre lucrarile si spectacolele stagiunii trecute,
intr-un eveniment condensat de 4 seri, in care vor fi prezentate solo-uri si lucrari de grup, filme, si doua lucrari in avanpremiera.

„Explore dance festival 2007” – Festivalul international de dans contemporan pentru tineri coregrafi, organizat de ArtLink si CNDB, va avea loc in
perioada 22 – 28 octombrie 2007, toate spectacolele fiind gazduite de CNDB. Relatia dintre identitate si mesajul coregrafic a stat la baza conceptului acestui festival initiat de Asociatia ArtLink, in care vor fi prezentate 12 spectacole din Romania, Franta S.U.A, Croatia, Estonia, Cehia, Spania si Olanda.

Centrul National al Dansului – Bucuresti va fi prezent si anul acesta cu un modul de dans in cadrul Festivalului National de Teatru, in care va prezenta
doua productii proprii prezentate in premiera. Spectacolele poarta semnatura autorilor Ion Dumitrescu si Valentina de Piante. Modulul de dans al FNT o va avea invitata speciala pe celebra coregrafa portugheza Vera Mantero, una dintre personalitatile remarcabile ale dansului contemporan international. Creatiile coregrafei Vera Mantero constituie indiscutabile puncte de reper pentru schimbarea de traiect pe care dansul contemporan a suferit-o in ultimele decenii. Doua dintre solo-urile care au facut-o celebra vor fi prezentate in modulul de dans: „One mysterious Thing, said e.e.cummings*” si „Perhaps she could dance first and think afterwards”.

O noua serie de premiere – „I See Art Everywhere” de Eduard Gabia, „Cioburi de ploaie” de Andreea Capitanescu si „Interviul” de Daniel Popa va avea loc pina la finele anului 2007, ca urmare a celei de-a doua selectii de programe si proiecte pe care CNDB a organizat-o in luna august.

Continuarea proiectelor „Sertar”, „CorpoRealitati” si derularea proiectului international „Dance Residency Project” (realizat in parteneriat cu Institutul
Goethe si Institutul Francez, alaturi de Tanzquartier Wien, Centre nationale de la danse, Paris, Kanuti Gildi SAAL, Talin, DAAD Berlin si CDU – Zagreb) anunta o stagiune irezistibila la Centrul National al Dansului – Bucuresti.

Va asteptam!

Lansarea cărţii CorpoRealităţi

Centrul National al Dansului si LiterNet lanseaza cartea CorpoRealitati / 01. Contaminari

Centrul National al Dansului are placerea sa va anunte aparitia cartii electronice CorpoRealitati: 01. Contaminari (o carte-concept de Tudor Neagu / texte de scriitorii Simona Popescu, Elena Vladareanu, Adrian Schiop si Adriana Gheorghe / fotografii de Claudiu Cobilanschi si Cristi Crisbasan / coordonator Mihaela Michailov).

Cartea este editata de LiterNet (http://www.liternet.ro). Textele si imaginile reprezinta rezultatul primei parti a proiectului « CorpoRealitati » initiat si organizat de Centrul National al Dansului in luna martie a acestui an.

« CorpoRealitati » este un proiect de creatie experimentala, care a plecat de la ideea unui legaturi directe intre practici diferite de discurs.

In luna martie, un grup de 6 creatori (Simona Popescu, Elena Vladareanu, Adriana Gheoghe, Adrian Schiop, Cristian Crisbasan, Claudiu Cobilanschi) a avut acces la toate activitatile Centrului National al Dansului, urmand ca la sfarsitul perioadei sa prezinte un material legat de experinta avuta. Fiecare participant a putut sa-si aleaga propriul traseu si orar pentru a participa la repetitii, ateliere, cursuri, spectacole si prezentari, devenind martorul proceselor artistice elaborate sau aflate in starea de vulnerabilitatea dinaintea fixarii.

Intentia proiectului este aceea de a face posibila intalnirea artistilor cu logici si stiluri de lucru diferite, de a facilita un contact viu cu structuri imaginare si instrumente de cercetare la care fac apel alti creatori.

Cartea este un proiect realizat de Centrul National al Dansului in colaborare cu LiterNet.
Toate cartile aparute la editura LiterNet pot fi descarcate gratuit in format Acrobat Reader (pdf) din situl Liternet, de la adresa http://editura.liternet.ro