Suntem încântați să vă anunțăm că la finalul acestei săptămâni va avea loc open-day la Școala performativă pentru copii!
Cei mai tineri dintre dansatorii noștri vor prezenta pe 17 decembrie procesul de lucru și vor pune în în lumină abilitățile dezvoltate pe perioada programului. Invitații acestora vor fi martorii creativității și a transformărilor remarcabile care au avut loc în fiecare dintre ei, alături de profesorii pricepuți care i-au ghidat în acest parcurs.
Adresată copiilor cu vârste între 6 și 14 ani, Școala performativă a adus în anul 2023 noutăți: ore de ritmică în cadrul fiecărui modul de cursuri și un nou curs axat pe creație și repertoriu, cu accent pe lucrul la momente coregrafice.
Open day-ul va avea loc sâmbătă, 17 decembrie 2023, de la ora 16:00, la sala CNDB „Stere Popescu” din B-dul Mărășești 80-82, iar accesul la eveniment are loc pe bază de invitație.
Ziua marchează nu doar finalizarea unui modul, ci servește, de asemenea, ca mărturie a puterii de transformare a educației artistice. Lansată de Centrul Național al Dansului București în martie 2018, Școala performativă pentru copii este primul program autohton de formare și educație artistică în dans contemporan și arte performative. Școala performativă se întinde pe durata anului școlar și integrează cursuri de dans contemporan, creație și improvizație, precum și alte ateliere și activități de educație artistică pentru copii. Mai multe detalii aici.
Profesori: Catrinel Catană, Alexandra Vieru, Eva Danciu, Mariana Gavriciuc, Andreea Belu;