11 piese proaspete – Partea II
- Dans & performance
- Laboratoarele Academiei de Dans și Performance
- Intrare liberă
cca. 105 min

Info
Laboratoarele Academiei de Dans și Performance, programul intensiv de formare inițiat de Centrul Național al Dansului București (CNDB), se încheie prin prezentările publice ale celor 11 lucrări performative și coregrafice realizate de participantele și participantul acestei ediții, în 7, 21 și 22 august. Cele trei zile de maraton performativ marchează finalul unui proces de cercetare, experiment și creație desfășurat pe parcursul unui an academic și oferă publicului ocazia de a descoperi voci artistice aflate la început de drum, conturate în cadrul programului.
PROGRAM
IN/HER/IT
Concept, coregrafie și performance: Ana Costache
IN/HER/IT este o explorare a memoriei care nu începe și nu se încheie odată cu noi. Corpul devine un spațiu de arhivare și transmitere, purtând urme ale poveștilor, gesturilor și tăcerilor care circulă din generație în generație. Momentul compus de mine este o investigație a felului în care moștenirea transgenerațională se înscrie în corp și cum poate fi aceasta readusă la suprafață, în mod conștient prin mișcare și cuvânt.
Construit în jurul tehnicii de micro-mișcări creată de Rebecca Journo, cu care am avut ocazia sa lucram in cadrul Academiei, spectacolul propune o privire atentă asupra detaliului. Mișcări aproape imperceptibile devin purtătoare de sens, iar transformările subtile ale corpului dezvăluie tensiuni, amintiri și ecouri care nu pot fi întotdeauna exprimate prin gesturi ample.
Voice Legacy
Concept, coregrafie și performance: Alexandra Necula
Voice Legacy este o cercetare performativă care pornește de la relația dintre voce, memorie și corp. Lucrarea pornește de la ideea că vocea nu este un element exclusiv personal, ci un teritoriu construit din influențe, cântece, gesturi, accente și moduri de a fi transmise de-a lungul timpului. Vocea apare ca arhivă afectivă, ca loc al transformării și de apartenență culturală, moștenire vie și spațiu de rezonanță. Un loc în care trecutul și prezentul coexistă, se transformă și se răspund unul altuia, spațiu de întâlnire între trecut și prezent, între ceea ce primim și ceea ce alegem să purtăm mai departe.
Prin intermediul practicilor de mișcare, al vocii live și al compoziției coregrafice, cercetarea explorează întrebări precum: Ce înseamnă să îți găsești propria voce? Ce este moștenit și ce este ales? Cum se transformă o voce atunci când trece prin timp și prin corp? Ce păstrăm? Ce lăsăm să dispară? Ce continuă să trăiască prin noi?
ICSPRES IORSELF
One-woman show: Daiana Sargan
O femeie est-europeană încearcă să monteze un spectacol de standup comedy în limba engleză despre ceea ce consideră ea că ar putea stârni interesul publicului local și internațional, încheind cu următoarele versuri rescrise după Yosa Buson:
biutiful uăman luching aut
for șeri blosomz
spring iz gon end șe iz hangri
Biografii
Ana Costache a început să danseze la vârsta de cinci ani, când mișcarea a devenit un mod natural de expresie, iar de atunci, dansul contemporan a fost limbajul său principal, spațiul unde a învățat să transforme emoțiile și gândurile în gesturi clare și autentice. A practicat și dans sportiv, experiență care i-a oferit rigoare, disciplină și un alt tip de precizie a corpului.
Alexandra Necula este performeră și coregrafă în devenire. Și-a început demersul artistic prin teatru și cum limbajul corporal a fost cel pe care l-a simțit cel mai apropiat, „a alunecat” firesc către teatrul fizic. Contemporary Creative Dreamers, Alemar Capoeira, Cuibul Artiștilor, Cadre & Forme (Unfold Motion), Kalamata Dance Festival, LINOTIP și UNATC, sunt câteva dintre experiențele valoroase care au format-o în dans. Consideră că arta mișcării e un proces viu de descoperire și transformare, un spațiu în care corpul și emoția devin instrumente de cercetare și conectare.
În prezent studiază Coregrafia la UNATC „I.L. Caragiale” din București.
Daiana Sargan s-a născut la Sibiu și, pentru mult timp, a lucrat cu textul scris în diversele lui forme – teorie, poezie etc. În 2017, la Roma, a început să joace în scurtmetraje, după care, vreme de câțiva ani, a călătorit în locurile unde lucrau dansatorii pe care-i admira, dorind să-nțeleagă ce este dansul. S-a apropiat mai mult de sensibilitatea japoneză, prilej cu care s-a antrenat intensiv în Nagoya (JP).
Producător
Centrul Național al Dansului București
Program cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Cu sprijinul: Forumul Cultural Austriac București, Goethe-Institut România, Institutul Francez din România, Institutul Polonez București.
Știri