The Great Scheme Of Things

45 min

Info

Un faimos realizator american de filme spunea recent că toate preocupările oamenilor sunt ridicole, dat fiind că lumea va dispărea, mai devreme sau mai târziu. Văzute din perspectiva miliardelor de ani ai Universului, zbaterile, credințele și iluziile unor oameni sunt hilare și penibile, susținea regizorul. Însă cum se poate ști ce este important și ce este hilar în marea schemă a lucrurilor? Intră afirmația vedetei, la rândul ei, în categoria iluziilor ridicole? Cine decide, în marea schemă a lucrurilor, care sunt credințele și iluziile ok și care sunt cele ridicole? Ce este, până la urmă, Marea Schemă a Lucrurilor?

The Great Scheme Of Things este noul album Fierbinţeanu, prezentat în avanpremieră, sub forma unui spectacol. Este un puzzle de sunet, text, imagine și mișcare.

Spectacolul este un mesaj adresat Umanității, incluzând asumarea reacțiilor unui astfel de gest făcut în 2016. The Great Scheme Of Things țintește grandiozitatea filarmonică, vizând-o însă cu estetică pop-punk. Instrumentele folosite sunt realitățile, credințele și iluziile vieții umane, primordiale și moderne: iubirea, drepturile civile, pornografia, socialismul și capitalismul, Dumnezeu, Satana, Elvis, New York-ul etc.

Bio
Fierbințeanu este un duo art-pop format din Gabriela Fierbințeanu (voce) și Cristian Fierbințeanu (voce, computer, instrumente). Formația a realizat mai multe albume, și a cântat pe unele dintre cele mai importante scene europene (Berlin Konzerthaus, Berghain etc.).

„Una dintre cele mai excentrice creaturi ale muzicii independente fabricate în România” – DILEMA veche
„Cel mai ciudat și experimental duo din muzica electronică românească” – Vice Romania
„Duo-ul psihedelic electronic al României” – Stereo Beasts

Acest eveniment face parte din ediţia-pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie „RE//Dance”, curatoriată de Iulia Popovici și de Marta Keil și Goran Injac, în calitate de co-curatori, ce va avea loc între 1 şi 6 noiembrie 2016 şi va include spectacole şi performance-uri din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia, Ungaria şi România.

East European Performing Arts Platform/EEPAP (Polonia) este co-organizator al primei Bienale Regionale de Coregrafie, iar Mladinsko Gledališče Ljubljana (Slovenia) este partener instituțional.

Muzică: Gabriela Fierbințeanu, Cristian Fierbințeanu
Light designer: Alexandros Raptis
Imagine: Horațiu Șovăială
Sound designer: Cristian Fierbințeanu
Video: Cristian Fierbințeanu

Producția
Centrul Naţional al Dansului București

Mențiuni speciale
Spectacolul conține efecte stroboscopice.