Outcome

  • Dans & performance
  • În cadrul proiectului Distanțe și reapropieri

10 min.

16.7.2021

vineri

19:30

Sala CNDB „Stere Popescu” (Mărășești, 80-82)

Bilete

Info

Educat și format ca dansator și coregraf, artistul Eduard Gabia revine pe scena Centrului Național al Dansului București în dublă ipostază: aceea de performer al versiunii inițiale a lucrării ”Outcome”, semnată de Manuel Pelmuș, pe care o revizitează cu propriul corp după 20 de ani, și aceea de autor care intră pentru prima dată în propria lucrare – ”8 days a week” – după 15 ani de la premiera sa la Kaaitheater Bruxelles, în 2006.
Cele două lucrări vor fi prezentate ca double bill, în 16 și 17 iulie la CNDB.

”Outcome”, lucrarea semnată de Manuel Pelmuș este una dintre cele mai îndrăznețe lucrări coregrafice apărute la începutul anilor 2000 în dansul contemporan românesc. Outcome a fost privită ca un fel de scurtcircuit, un șoc, care pentru mulți dintre tinerii coregrafi și critici de atunci a produs o întrerupere a estetismului provenit din dansul francez, care își lăsase puternic amprenta în coregrafia românească urmare a proiectului ”La Danse en Voyage”, organizat la București la începutul anilor 90.

Manuel Pelmuș consideră că este prima sa lucrare în care a problematizat ce însemna coregrafia pentru el, poziția corpului în societate, implicațiile sale artistice și politice, în care a încercat să materializeze “un fel de gândire coregrafică, mai aproape de performance-ul din artele vizuale și de anumite căutări conceptuale în coregrafie”. Artistul se referă la Outcome ca la o lucrare care a informat și influențat tot ce a produs artistic mai departe, chiar dacă în alte forme sau spații de prezentare:

“Outcome a inițiat o formă de reflecție critică asupra mijloacelor de producție artistice și a convențiilor și contextului în care acestea se desfășoară.
 Lucrarea i se datorează în mare parte, dacă nu exclusiv, lui Eduard Gabia. Eram prieteni, iar într-o zi, i-am povestit și explicat ideea mea. Edi a fost foarte deschis și receptiv, și a intuit perfect sensul propunerii artistice, chiar dacă era destul de neobișnuită și pentru el, dar și pentru mine. A urmat o perioadă de repetiții și discuții, în care piesa s-a dezvoltat destul de organic, susținută și de abilitățile excelente de interpret ale lui Edi. Nu a fost deloc un proces de lucru în sens clasic, în care eu arăt niște mișcări, iar el încearcă să le execute cât mai bine. A fost mai degrabă un proces de acumulare, în care ne alimentam reciproc cu idei și senzații, adăugând pe parcurs detalii de mișcare care într-un final au devenit Outcome. Îmi aduc aminte că am discutat despre relația dintre obiect și subiect, dintre prezență și expresie, dintre corp și context.”
 (Manuel Pelmuș, 2020)

Conceptul si coregrafia: Manuel Pelmuș
Light design: Alexandros Raptis

Cu
Eduard Gabia

Lucrare prezentată în cadrul proiectului Distanțe și reapropieri.

Producția
Centrul Național al Dansului (CNDB)

Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Mențiuni speciale

Se achiziționează un singur bilet în baza căruia este permis accesul la ambele spectacole din ziua respectivă.


Noutăți