Laboratorul de trei zile

  • Intersecții
  • Ediția a doua
  • Intrare pe bază de invitație

4 ore și 30 min.

11.12.2021

sâmbătă

12:00

Sala CNDB „Stere Popescu” (Mărășești, 80-82)

Info

Ediția 2021 a Premiilor CNDB nu este doar o festivitate formală de recunoaștere a celor care contribuie la dezvoltarea culturii coregrafice. De aceea, evenimentul de anul acesta include și a doua ediție a ”Laboratorului de trei zile”, un format conceput cu scopul de a întreține și intensifica dialogul și procesul colectiv de reflecție care să sprijine artiștii în procesul lor de creație.

Prima ediție a Laboratorului de trei zile” s-a derulat la începutul anului 2021, atunci când, în plină pandemie, urmare a impunerii distanței fizice și a noilor condiții de lucru și prezentare, cu toții am resimțit presiunea fără precedent de a ne muta conținutul artistic online. Unii dintre noi au întrezărit în asta oportunități neexplorate de a ajunge la noi audiențe. Alții au intuit capcanele existente și au rezistat tentației de hrăni algoritmii digitali cu noi date înainte de a înțelege mai bine ce presupune mutarea dintr-un mediu în altul și care sunt consecințele acestor schimbări. 

În acest context, CNDB a inițiat „Laboratorul de trei zile” pentru a reflecta asupra noilor tendințe care se făceau simțite mult înainte de declanșarea actualei pandemii, dar care s-au accelerat și chiar exacerbat odată cu criza sanitară. I-am avut atunci ca invitați-contributori pe Anca Bucur, Simona Deaconescu, Alexandru Dincovici, Raluca Voinea și Constantin Vică. Prin prezentările lor, aceștia au expus aspecte mai puțin discutate, au adus perspective noi și au formulat întrebări care au contribuit la generarea unui proces colectiv de reflecție, care ne ajută la o poziționare și la asumarea în cunoștință de cauză a unor decizii în ceea ce privește creațiile noastre viitoare. Pentru a afla care au fost întrebările de la care am plecat puteți vizita linkul de aici

Cea de-a doua ediție a ”Laboratorului de trei zile” invită comunitatea dansului la o extindere a dialogului prin prezentările susținute de mai mulți specialiști din diferite discipline și arii de activitate:

„Corpul Ritualic”
Prezentare de Radu Umbreș

Radu Umbreș, antropolog, va pune în discuție corpul prin perspectiva antropologiei ritualului:

Majoritatea comportamentelor noastre pot fi explicate printr-o relație cauză-efect: facem X pentru a obține Y. Ritualurile sunt, însă, radical diferite. Scopurile sunt mai puțin importante decât mijloacele, experiența mai relevantă decât rezultatul final. În acest atelier, vom discuta despre corp prin perspectiva antropologiei ritualului. De ce unele ritualuri prescriu comportamente rigide, compulsive, cu semnificații opace din punct de vedere cognitiv dar cu o disciplină intensă a corpului?
De ce alte ritualuri presupun o stare de intensă euforie sau disforie, de pierdere sau fuzionare a identității personale prin experiențe corporale extreme? De ce unele ritualuri sunt imitative iar altele sunt inovative? De asemenea, vom reflecta asupra relației dintre dans și ritual pornind de la experiențele participanților la atelier.

– Radu Umbreș

Radu Umbreș este interesat în abordări cognitive și interdisciplinare ale interacțiunii sociale și ale culturii umane. Este lector la SNSPA, a studiat la Universitatea București, Oxford și UCL, iar prima sa monografie Living with Distrust. Morality and Cooperation in a Romanian Village (OUP) va apărea în 2022.

„Piele. Suprafață. Ecran”
Prezentare work-in-progress de Mădălina Dan

Concept si realizare: Mădălina Dan
Artist video: Alina Ușurelu
Sound design: Lala Misosniky

Cu sprijinul: Centrul Național al Dansului București, AREAL – spațiu de dezvoltare coregrafică.

O extensie a lucrului artistic în mediul tactil nonvizual desfășurat de-a lungul ultimilor ani spre o abordare vizuală și virtuală și o recontextualizare a domeniului de interes în urma experienței pandemiei.

Cum se chestionează intimitatea într-o pandemie, care sunt consecințele sociale, tehnologice, cum ar fi distanțarea fizică, dispariția sau ingradirea contactului uman și a interacțiunilor sociale?

Intimitatea devine o componentă esențială în negocierea limitelor.

În acest solo corpul-piele devine suprafață de proiecție reală și virtuală, mijloc de negociere între interior și exterior, între apropiere și depărtare: de interior-corp, piele, detalii anatomice, imaginație, memorie, subiectivitate, de exterior – spațiul real – contexte de locuire în pandemie, mediul înconjurător, spațiul scenic.

Printr-o compoziție vizuală și coregrafică realizată din suprapunerea de suprafețe și straturi, tensiuni între material și imaterial, între mijloace de reprezentare, între prezența fizică și cea mediată de tehnologie, cu elemente ca: lumina, tesut organic, suprafața corpului,  gesturi reale prelucrate în imagine și compoziții video, ecran de proiectie, tehnologie, convenție și perspectiva scenică, se creeaza intimitate pi spații în care realul, senzorialul, virtualul își țin companie.  

Cum își țin companie realul cu virtualul?
Cine/ce ține companie în izolare și solitudine?
Pe ce alte planuri se petrece izolarea?
Cum se evadează prin virtual?Unde suntem când suntem în fața unui ecran? “Într-un altundeva subiectiv.”
Alienare, evadare în virtual sau incorporarea realului, a senzorialului cu aparentul și virtualul?
Cum se poate să nu te simți înstrăinat de corp prin virtual?

– Mădălina Dan

„Mutații ale creativității și scena culturală independentă”
Prezentare de Miki Braniște

Miki Braniște, manager cultural și curator pentru arte performative și proiecte interdisciplinare, aduce în atenție condiționările și influențele economice asupra creației artistice și cum ajunge creativitatea să fie instrumentalizată într-o dimensiune toxică pentru mediul cultural.

„Materialități fragile. Corpuri în pericol”
Prezentare de MIhaela Michailov

Materialități fragile. Corpuri în pericol” este o întâlnire performativă centrată pe două dimensiuni interconectate: una teoretică și una practică.
Pornesc de la corpurile care au dominat pandemia. De la urmele acestor corpuri epuizate, marcate de o fragilă materialitate. Pornesc de la fețele cadrelor medicale istovite. De la cearcăne, răni, straturi de piele vinete. Cât de radicală e performativitatea lor cotidiană? Cum o putem corela cu diferite forme de radicalitate performativă? Cum mai descifrăm în straturile realității noastre conținuturi radicale de prezență? Este radicalitatea pielea atroce a vulnerabilității?
În cea de-a doua parte a întâlnirii vom scrie. Vom performa printr-o scriitură fluidă momente în care am simțit că radicalitatea noastră devine vulnerabilitatea noastră.
Participantele și participanții sunt rugate/rugați să vină cu o fotografie emblematică pentru o parte din corp pe care o consideră afectată de pandemie.

Mihaela Michailov

Fiecare zi va începe printr-o sesiune practică propusă de Florin Fieroiu, coregraf cu o vastă experiență artistică și pedagogică. Ne vom mișca, deci, din nou împreună!

Cele două zile vor fi urmate de gala de decernare a Premiilor CNDB 2021.

Invitați: Florin Fieroiu, Radu Umbreș, Mădălina Dan, Miki Braniște, Mihaela Michailov

PROGRAM

Vineri, 10 decembrie
12.00 – 13.00 – Sesiune practică de mișcare cu coregraful Florin Fieroiu
13.00 – 13.15 – Pauză
13.15 – 14.30 – „Corpul Ritualic” – prezentare de Radu Umbreș; dialog deschis pe marginea prezentării
14.30 – 15.00 – pauză
15.00 – 16.30 – „Piele. Suprafață. Ecran”- Prezentare work-in-progress de Mădălina Dan; dialog deschis pe marginea prezentării

Sâmbătă, 11 decembrie
12.00 – 13.00 – Sesiune practică de mișcare cu coregraful Florin Fieroiu
13.00 – 13.15 – Pauză
13.15 – 14.30 – „Mutații ale creativității și scena culturală independentă” – prezentare de Miki Braniște; dialog deschis pe marginea prezentării
14.30 – 15.00 – Pauză
15.00 – 16.30 – „Materialități fragile. Corpuri în pericol” – prezentare de Mihaela Michailov; dialog deschis pe marginea prezentării

Duminică 12 decembrie
19:00 Gala Premiilor CNDB 2021

Parteneri media
ModernismScena.roFeeder

Mențiuni speciale

Laboratorul are caracter intern, participarea fiind bazată pe invitație.

10.12.2021

vineri

12:00

vineri

12:00

Laboratorul de trei zile

Invitați: Florin Fieroiu, Radu Umbreș, Mădălina Dan, Miki Braniște, Mihaela Michailov

Laboratorul de trei zile