fbpx

„De la document la artă și înapoi”

Atelier
Cu Iosif Király

15 mai – 11:00

Info

Atelierul „De la document la artă și înapoi”, susținut de prof. Iosif Kiraly (UNArte), deschide seria de evenimente incluse în proiectul Arhivele dansului: deschis pentru (re)inventar(e)! Prezentarea propune analiza mai multor exemple de fotografii și altfel de imagini documentare ce au dobândit statut artistic prin intervenții și/sau recontextualizări operate de diferiți artiști. Atelierul se adresează cercetătorilor și profesioniștilor în domeniul arhivării culturale și va include și o prezentare a Arhivei CNDB, realizată de Corina Cimpoieru, responsabil și curator Mediateca&Arhiva CNDB, Ana Szel, cercetător Arhiva Sahia, și Sabina Suru, artist vizual.

Atelierul va include si o întâlnire practică, în care masteranzii din cadrul Departamentului de Imagine Dinamică și Fotografie de la UNArte, pornind de la imagini existente în arhiva CNDB, vor încerca sa găsească noi perspective de citire si interpretare a acestora, folosind strategii artistice discutate anterior sau elaborate chiar de către ei. Rezultatele finale vor fi la rândul lor documentate pentru a putea fi reproduse, arhivate și stocate/depozitate.

Arhivele dansului: deschis pentru (re)inventar(e)! își propune o perspectivă contemporană asupra practicilor de digitizare, cercetare și valorificare a documentelor de arhivă despre istoria dansului modern românesc în contextul noilor media și agendelor creative din prezent.

IOSIF KIRÁLY (n. 1957) este un artist vizual, arhitect și educator care trăiește și lucrează în România. Ca artist activează atât independent, cât și în cadrul grupului subREAL. Medii favorite: fotografie, instalație, performance și desen. Operele lui investighează relația dintre percepție, timp și memorie. În 1995 s-a numărat printre fondatorii Departamentului de Fotografie și Arte Media al Universității Naționale de Arte (UNArte) din București, România, unde, în prezent, este profesor. Király deține un vast palmares internațional de expoziții, lucrările sale putând fi regăsite în numeroase colecții publice și private.
www.lensculture.com/iosif-kiraly 
http://www.lensculture.com/iosif-kiraly

Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Știri

Sari la conținut