All that mattered

2h 40 min

Info

„All that mattered” este primul proiect în care Mădălina Dan și Sergiu Matis sunt invitați să colaboreze. Punctul de pornire este istoria lor în comun: ambii trecuți prin licee de coregrafie, Mădălina la București, Sergiu la Cluj, prin olimpiade de balet și o adolescență petrecută în anii ’90 într-o Românie post-comunistă și în tranziție. Tot acest bagaj personal, cu amintiri din anii de liceu și intensități de nerecuperat, îi provoacă la o discuție performativă despre felul în care văd ei lucrurile în artă și în contextul cultural și geo-socio-politic actual. Folosind diferite strategii de navigare prin arhive personale, proiectul caută să răspundă la întrebarea: cum și în ce măsură contaminează trecutul timpul prezent?


Baletul „Frumoasa adormită” propune o descriere completă a activităţii dansatorilor români Mădălina Dan şi Sergiu Matis, care sparge luxurianţa baletului clasic, pentru a se apropia de o istorie proprie a dansului. Discrepanţa dintre realităţile sociale din România anilor 1990 şi poveştile marcate de înflorituri, maiestuos şi opulenţă din majoritatea baletelor în care Mădălina Dan şi Sergiu Matis şi-au făcut şcoala ca tineri dansatori este descrisă în „Frumoasa adormită”.

Bio

Mădălina Dan este laureată a Premiilor CNDB 2015. Ea a iniţiat şi produs o multitudine de spectacole, dezbateri şi ateliere de dans. O prezenţă constantă pe scena de dans din România şi unul dintre artiştii cei mai importanţi ai unei noi generaţii de dansatori şi coregrafi, artista a fost premiată pentru contribuţia sa în dans şi performance prin ateliere, laboratoare de creaţie şi proiecte de mentorat.

Sergiu Matis, născut în Cluj-Napoca, România, şi-a început cariera profesională la Tanztheater Nürnberg. Din 2008, locuieşte în Berlin, unde a lucrat alături de coregrafi precum Colette Sadler, Yossi Berg, Philip Bergmann, Daniel Kok şi Jee-Ae Lim. Dansează şi colaborează în diverse spectacole ale Sashei Waltz & Guests (Dialoge: Neues Museum and MAXXI, Continu, Matsukaze şi Sacre). În 2014, a terminat studiile masterale cu Solo / Dance / Authorship (SODA) la HZT Berlin şi a primit o bursă din partea Fundaţiei Naţionale Academice Germane (Studienstiftung). Coregrafiile sale (Human Nature, Landing, ThreeDoors. Search, 89. Grenzenlos, Ending-dong, doom room, Duet, Keep it real, Explicit Content) au fost prezente pe scene internaţionale ca Radialsystem / Berlin, Kinitiras Studio / Atena, eXplore Dance Festival / Bucureşti, European Festival of Performing Arts Timişoara / România, Festivalul Internaţional dance.movement.theatre Gheorgheni / România, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Hebbel am Ufer Berlin, Antistatic Festival / Sofia și Impulstanz Viena.

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti găzduiește între 17 octombrie şi 20 noiembrie 2016 performance-urile, spectacolele şi discuţiile din cadrul proiectului „Amprenta”, cea de-a treia direcţie a programului curatorial al Mădălinei Dan, artist asociat al Centrului Național al Dansului București în 2016.

„Amprenta” va include cele mai recente lucrări ale coregrafei şi dansatoarei, dar şi spectacole şi colaborări mai vechi. Iniţiat în 2008 de CNDB şi reactualizat cu ocazia mandatului curatorial al Mădălinei Dan, proiectul „Amprenta” presupune invitarea unui coregraf care, timp de aproximativ o lună, realizează un autoportret: prezintă spectacole proprii şi invită producţii sau artişti care fac parte din universul său creativ.

Concept/performance: Mădălina Dan, Sergiu Matis

Producția
Festivalul de Arte Performative Timișoara, Institutul Cultural Român Berlin și Tanzfabrik Berlin