Impreuna cu echipa pe care o conduce la Centrul National al Dansului Bucuresti, Vava Stefanescu misca orasul catre CNDB. Cu spectacolele pe care le coregrafiaza si in care danseaza uneori, misca publicul prin sinceritate si inteligenta.
1. Cuvinte cu care asociaza dansul
Neuroni. Idei. Bucurie. Prapastie, pentru ca pe scena te arunci intr-o prapastie si te salvezi cu ce iese din tine in modul cel mai onest. Cred ca pentru asta vin oamenii la spectacole – pentru acel lucru extraordinar, necunoscut, care iese la suprafata si se transmite doar in anumite conditii. Iar prima conditie este ca artistul sa fie aruncat intr-o prapastie. Sa-i arunc si pe altii in prapastie e cea mai mare placere. [Rade.] Mai asociez dansul cu cercetarea profunda si cu mult lucru. Tocmai de aceea nu pot sa-l asociez cu artele decorative sau cu divertismentul, desi in ultimii cinci ani divertismentul ideilor ma incanta – poate sa fie un divertisment sa citesti o carte, pentru ca intalnesti idei de la care mergi mai departe, si mai vezi o expozitie si se mai leaga alte doua idei.
2. Relatia cu propriul corp
Relatia dansatorului cu corpul e si mai complicata decat in cazul majoritatii oamenilor. Traim atat de mult impreuna, incat la un moment dat ii stii toate hachitele, iar el le stie pe ale tale. Acum cativa ani am spus ca vreau sa ies din corpul asta, pentru ca nu-l mai suport. I-am propus lui Carmen Cotofana sa ia spectacolele mele si sa le recompuna cu corpul ei, ca sa reusesc sa ies macar din cele care au contat pentru mine: Uitarea, O vara fierbinte pe Iza, Cantarea cantarilor, Julieta [toate in regia lui Mihai Maniutiu] si Solo on line, creat de mine. Interesant fenomen: sa iti exorcizezi propriile trasee, de care nu-ti vine sa te dezlipesti, pentru ca sunt ale tale, sunt amintiri, sunt dureri, sunt fericiri, sunt experiente care te-au ajutat sa intelegi, sa fii cine esti, de fapt. Am rugat-o pe Carmen sa le faca harcea-parcea. Cred ca a reusit foarte bine. Spectacolul se numeste After All. La o reluare, Petra [fiica Vavei], care avea trei ani si jumatate, s-a dus dupa ea si a zis: „Mama Carmen! Ai facut foarte bine“.
3. Spectacole care i-au schimbat viata
Toate. Si e o lista lunga, pentru ca am facut uneori patru spectacole pe an. in ultima vreme am facut mai degraba lucruri pe care unii le numesc experiment (mie nu-mi place sa le numesc asa), in care m-am pus mai mult intr-o situatie de risc – de exemplu, instalatia Occupy Vava sau vestitul Cvartet pentru o lavaliera, instalatia care nu moare niciodata. [Zambeste.] Cele mai interesante lucruri pe care le-am facut in zona de instalatii au fost gata intr-o saptamana. Mi-a venit ideea, am pus lucrurile cap la cap si s-a livrat. Sunt cumva invidioasa – pe mine insami – ca de la Cvartet pentru o lavaliera, [prinsi intre cei patru pereti ai unei cabine telefonice, trei dansatori compun ad-hoc instalatia, pornind de la cateva idei care sunt modelate de miscarea sunetului, de privirea publicului, nascandu-se astfel alte idei] nu mi-a venit o idee mai tare.
4. Urmatorul spectacol
Din toata experienta mea de scena – peste 45 de spectacole, dintre care in 35 am fost acolo, in prapastie – probabil ca Vertij [text si regie de Mihai Maniutiu, 2015] a fost cel mai dur. Este despre Alzheimer si despre mama regizorului si despre maiestria de a te distanta de o problema extrem de grea, pe care au recunoscut-o foarte multi spectatori (din propriile experiente cu parintii, cu rudele, cu prietenii). E greu de dansat. M-a facut sa spun ca va fi poate ultimul spectacol in care urc pe scena. Dar m-a interesat toata aceasta munca de distantare de problema emotionala. in mod interesant, dupa ce am reusit sa ma distantez, corpul a revenit singur asupra problemei – am facut un puseu reumatic de cateva luni si nu m-am mai putut misca. Totusi, nu e ultimul spectacol in care urc pe scena. Toamna aceasta vom relua intr-o varianta mai fun Alcool, de Ion Muresan, cu mu- zica Adei Milea, in regia lui Mihai Maniutiu. Am facut spectacolul in 2012 la Deva, dupa aceea s-a mutat la Targoviste, iar acum il facem la Nottara. Voi fi pe scena impreuna cu patru muzicieni – Ada Milea, Vladimir Ivanov, Alexandru Neagru si Bobo Burlacianu – si cinci actori din teatru: Ada Navrot, Crenguta Hariton, Ioana Calota, Alexandru Jitea si Gabi Rauta.
5. Toamna la CNDB
Pe cand Centrul Dansului era in cladirea Teatrului National, unul dintre proiectele care a functionat foarte bine a fost Amprenta. Un artist era invitat sa curatorieze un program de trei saptamani – o luna, sa-si aduca prietenii artistici, din toate mediile. Reincercam sa facem asta cu Madalina Dan, artistul asociat al Centrului in 2016, in sediul actual [din bd. Marasesti]. Desi poate parea straniu, am rugat-o ca, pe langa spectacolele ei noi, sa le adune pe cele vechi si sa le aratam din nou, pentru ca ele n-au avut sansa de a fi prezentate decat de putine ori. Madalina Dan e un artist valoros. E bine ca s-a mutat la Berlin. E si pacat ca s-a mutat la Berlin, ii ducem lipsa aici. in noiembrie este programata si editia-pilot a Bienalei Est-Europene de Dans Contemporan, care are o filosofie putin riscanta. Nu vrem sa se inteleaga ca facem o segregare intre Est si Vest. Dar adevarul e ca toate tarile din fostul bloc comunist au cam aceleasi conditii in dansul contemporan, si ca mod de productie, si ca sustinere a domeniului. La editia-pilot vor fi prezente 5 tari, cu 6 spectacole. Din doi in doi ani se va desfasura in Romania acest festival, dar intre timp vom incerca sa facem evenimente regionale care sa creasca puterea de productie si de difuzare – ceea ce eu numesc in continuare Planul Marshall pentru dansul contemporan.
6. Privirea asupra orasului
Din pacate, nu ma mai uit la Bucuresti cu ochi realisti. Vad Tranzit, MNAC, zona Green Hours, cartierul unde locuiesc, batranii de la bloc. Cand privesc in urma la cata ura aveam pentru Bucuresti in 2007, imi dau seama ca am facut mari progrese de imprietenire. Cred ca imi place acum. Si imi place si Clujul.
7. In colectia ei
Sunt colectionar de arta din familie. imi place mult o lucrare primita acum cativa ani, a lui Aurel Vlad, Dansul omului cu cainele. Mai recent am descoperit la Cluj o artista foarte putin cunoscuta, Cristina Gagiu, care lucreaza cu intamplarea – amesteca culorile la intamplare, vede ce iese si prelucreaza apoi. Am achizitionat o miniatura foarte frumoasa de-a ei. De la Catalin Nastasoiu, un prieten bun, as „colectiona“ ideile din RONATIV. Nu pot fi cumparate, dar imi place sa cred ca am fost aproape de ele cand s-au nascut. Si as putea colectiona multe carti de arta.
8. Lucrurile care conteaza
In Romania e subapreciat ceea ce-i autentic si cu adevarat valoros. Si cred ca oamenii nu sunt atenti nici la ei, nici la ce se intampla in jur. in plus, e din ce in ce mai putina lume care sa vrea sa construiasca, sa puna caramida peste caramida si sa creeze ceva ce va exista si peste 100 de ani. Petra a zis-o foarte bine. intr-o zi, cand veneam cu masina pe un drum de doua ore, m-a intrebat: „Mama, dar de ce ne-a facut pe noi Dumnezeu?“ „Petra, cu cine ai vorbit in ultima vreme? Pai, sa vezi, Dumnezeu era singur si a creat lumea si ne-a facut si pe noi si, de fapt, totul este despre bucuria de a fi impreuna si de a crea si noi ceva.“ „Dar pe animale de ce le-a facut? Ca ele nu creeaza“, a continuat. N-am stiut ce sa-i raspund. Peste vreo saptamana s-a intalnit in fata blocului cu un domn care avea doua sacose in mana si astepta pe cineva. Cand ne-am apropiat noi, domnul acela ii spunea Petrei ca el n-are copii, e singur. Petra i-a raspuns: „Trebuie sa creezi ceva si n-o sa mai fii singur“. imi pare rau de toate oportunitatile in care oamenii au inteligenta, au instrumente, dar nu fac nimic sa miste lucrurile pentru alti 10 sau 300 sau 300.000 de oameni.
Articol scris de Ioana Chira, pentru Harper`s Bazaar.