Nexus
- Dans & performance
- Intrare liberă pe baza de rezervare
60 min.
Info
Mă pierd, mă destram, mă risipesc precum granulele de nisip într-o mână de copil. Am încercat să continui dar nu știu dacă am reușit. Nu am dorit să ajung cu orice preț undeva anume pentru ca nu știu unde vreau, sau mai degrabă, unde ar trebui să ajung. Simt că mă sfârșesc și ca am nevoie de ceva, acel ceva pe care îl caut pretutindeni. Fiecare particulă din exterior este absorbită în interiorul meu și mă clădește. Cu fiecare nou fragment ajung sa fiu ceva ce nu cunosc, ce nu pot atinge. Dezechilibrul din sufletul meu, nesiguranța, incertitudinea se răsfrânge asupra fiecărui atom din care sunt realizată. Se spune ca avem cu toții în noi câte o particică dintr-o stea. Poate acea particică încearca să se întoarca la locul ei și de aceea nu-i place locul meu.
(Andreea Vălean)
Poate ar trebui să ne dobândim existența prin ruperea de propria ființă. Aș face asta, dar nu știu care este propria ființă. Nu-mi cunosc propria ființă. Simt că totul îmi este străin. Depun efort pentru fiecare respirație, altfel nu aș reuși să continui. Mă sufoc din ce in ce mai tare cu fiecare gură de aer cu care încerc să mă salvez. Trăiesc o perpetuă încercare de a ajunge undeva. Cred ca acel undeva este nicăieri. Poate acolo voi găsi ceea ce caut și nu mă voi mai epuiza trăind intr-un corp necunoscut, într-o viață străină.
Concept și coregrafie: Andreea Vălean
Cu: Bianca Ardeleanu, Anastasia Preotu, Andreea Vălean, Daniel Alexandru Dragomir
Sound design: Sarah Mitrofan, Adrian Piciorea
Scenografie: Mirela Elena Culbeci, Andreea Vălean
Light design: Ionuț Cherana
Costume: Alberto Ursache
Profesori coordonatori: lect.univ.dr. Elena Zamfirescu și lect. univ.dr. Andreea Duță
Rezervări
Pentru rezervări puteți trimite e-mail cu subiectul “Rezervare Nexus ” pe adresa: , e-mail ce trebuie să conțină următoarele informații:
1. Numele pe care se face rezervarea
2. Numărul de locuri dorite.
3. Număr de contact pentru reconfirmarea rezervării
Mențiuni speciale
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Intrarea în sală se va face cu 10 minute înainte de începerea spectacolului.