Polifonia Gesturilor

Info

Polifonia corpurilor, polifonia gesturilor, polifonia creată de multitudinea lumilor individuale aduse împreună.

„Facem loc individului – fie că este vorba despre un copil cu nevoi speciale sau un adult neurodivergent – pentru a deveni ghidul nostru în procesul de îngrijire, pentru a ne conduce către un tărâm pe care doar el îl poate cunoaște. Renunțăm treptat la ideea că noi suntem cei care știu și, astfel, facem loc apariției unor noi limbaje și metode de comunicare.”

(coregrafa Alexandra Bălășoiu)

Oferim vizibilitate și voce unei societăți invizibile și lipsite de glas. Aici, corpurile noastre, dansul nostru și atingerea noastră îl pot întâlni pe Celălalt, diferit de logica noastră. Construim un spațiu al rezonanței, al acordajului și al ascultării copiilor și adulților cu nevoi speciale, precum și al familiilor și îngrijitorilor lor. Ne lăsăm conduși și inspirați de nevoile și corpurile lor.

În relația cu acești copii și adulți apare o formă de prezență deplină și de concentrare totală:

observăm fără a direcționa, urmăm pre-mișcarea, râdem, schimbăm ritmul, ascultăm interiorul și exteriorul propriului corp și al corpului celuilalt.

Căutăm astfel alte limbaje și alte modalități de comunicare, în care ascultarea și extinderea percepției devin prima regulă. Antrenarea privirii înseamnă o stare în care cognitivul și verbalul nu domină, ci în care tot ceea ce vedem este simțit în corpul celui care observă.

Polifonia imaginează un spațiu comun în care întâlnim conexiuni autentice născute din limbaje unice. În centrul acestui proces căutăm armonizarea dintre îngrijitor și copil, acolo unde aceasta creează premisele conectării, descoperirii și învățării împreună.

Poate fi citită în multe feluri: ca un loc de joacă, o școală, o metodă, o întâlnire a unei comunități sau un spectacol. În ultimele luni, în cadrul sesiunilor și atelierelor C.R.E.S.C. desfășurate alături de copii și adulți cu nevoi speciale, am împărtășit jocul, bucuria și validarea a ceea ce era prezent și am descoperit împreună noi vocabulare, noi posibilități și un spațiu comun în care persoane cu nevoi speciale, profesori și studenți și-au găsit armonia și și-au deschis percepția.

În această perioadă am dansat și ne-am mișcat adesea în afara spațiilor convenționale dedicate dansului: în cadrul Facultății de Psihologie, în școli speciale, spitale de psihiatrie și fundații. În aceste locuri am experimentat întruparea (embodiment), dansul și autenticitatea ca pe un proces nesfârșit de deschidere către necunoscut, către ceea ce nu fusese încă simțit și către un nou câmp de interacțiuni creat împreună, în prezent.

Ne-am aventurat pe teritorii neexplorate, care cer să fie reinventate, acordând importanță corpului și experienței corporale a tuturor participanților – fie că sunt beneficiari ai serviciilor,

îngrijitori sau membri ai familiei. Împreună cu copiii și adulții am inclus în acest proces senzații, forme, gesturi și sunete.

Am lucrat pornind de la paradigma subiectivității: fiecare copil cu nevoi speciale a fost considerat un subiect, o forță vitală care dă sens lumii prin propriul corp sensibil, aflat în relație și integrat în comunitate.

CONTEXT

„Polifonia gesturilor” – este o cercetare multidisciplinară despre valențele terapeutice și creative ale atingerii, inițiată în proiectul Asociației Entuziart „Valențele curativ-performative ale atingerii – Rezidență artistică”, co-finanțat de AFCN.

Pornind de la această viziune asupra vieții ca potențial de acțiune și cu intenția de a aduce dansul și mișcarea ca instrumente deschise și generative în relația dintre coregrafi, copii cu nevoi speciale, terapeuți și familii, spectatorul a devenit un participant activ, în rolul de martor, într-o formă de a privi lipsită de judecată, în care „a vedea” devine o formă de atingere și de a fi afectat.

Pe parcursul procesului am dat glas unor întrebări, observând decalajul existent în sistemul educațional dintre experiența interioară a copiilor și adulților cu nevoi speciale și posibilitatea ca percepția și expresia lor senzorială să fie recunoscute drept principale modalități de învățare.

Întrebările care au ghidat cercetarea noastră au fost:

• Cum mă pot exprima dacă nu există cuvinte?
• Cum vorbește atingerea?
• Ce simt atunci când fac un gest ca și cum ar fi pentru prima dată?
• Pot învăța fără atingere?
• Îmi pot reinventa corpul pornind de la unicitatea mea?
• Cine mă poate ajuta să-mi valorific imaginația la maximum?