Mișcări neautorizate
- Dans & performance
- Vârstă recomandată 12+
- Spectacol performat în limba engleză
60 min.

Info
Pornind de la ideea că istoria ajunge mai repede în corp decât în cărți, Mișcări neautorizate explorează felul în care timpul, munca, imaginarul politic și promisiunile despre viitor continuă să modeleze gesturile, reflexele și modurile noastre de a fi.
Spectacolul pornește de la textul conferinței performative Unauthorized Movements: from Taylorism to Dance and Digital Surveillance, în care Mihai Mihalcea se întreba, cu umor și curiozitate, cum mai pot corpurile și mișcarea să scape felului în care sunt observate și analizate, măsurate și eficientizate și care este logica dominantă din spatele acestor procese.
Pornind de la acest text, Mihai Mihalcea a invitat-o pe Mara Bugarin să exploreze un teritoriu performativ în care, asemenea unei halucinații, se amestecă fragmente din vremuri diferite. Cei doi artiști chestionează începuturile industrializării, promisiunile luminoase ale anilor ’50 și prezentul, în care tehnologia ajunge să recunoască tot mai mult din felul în care ne mișcăm, reacționăm și existăm unii lângă alții.
Cum ajunge un corp să învețe ceea ce astăzi considerăm firesc? Cum se imprimă în gesturi și comportamente felurile în care diferite epoci au organizat viața, munca și ideea de progres? Și ce ar putea face un corp care nu vrea să fie înțeles și anticipat?
Mișcări neautorizate face vizibilă o lume în care diferite straturi istorice coexistă simultan, ca într-o memorie care funcționează fragmentat. Lumea care promitea că viața va deveni din ce în ce mai ușoară, limbajele eficienței, cultura domestică a anilor ’50 și optimismul publicitar se suprapun peste prezentul dominat de tehnologii de recunoaștere.
Text și direcție artistică: Mihai Mihalcea
Co-creație și performance: Mara Bugarin
Univers sonor și video: Mihai Mihalcea*
*fragmente muzicale din: Adolphe Adam, George Antheil, Notker Balbulus, Ed Cobb & Toni Basil, The Julius Dixson, Beverly Ross, Pat Ballard & The Chordettes, Les Paul & Mary Ford, Holly Herndon
*fragmente video din:
La Sortie de l’usine Lumière à Lyon – Louis Lumière (1895)
Ballet Mécanique – Fernand Léger și Dudley Murphy (1924)
imagini de studiu al mișcării – Frank și Lillian Gilbreth (cca. 1910–1924)
0=45 Version III – Analivia Cordeiro (1975/1989)
M3x3 – Analivia Cordeiro (1973)
Accumulation – Trisha Brown (1971)
Triadisches Ballett – reconstrucție de Margarete Hastings după Oskar Schlemmer (1970)
Suport tehnic: Dragoș Petrișor, Marius Costache, Dragoș Mărgineanu, Ștefan Stanciu
Comunicare: Anca Truteskov, Raul Coldea
Biografii
Mihai Mihalcea este artist, coregraf și performer stabilit la București.
A co-fondat Marginalii, unul dintre primele colective independente de dans din România post-socialistă, dar și structuri precum Asociația Solitude Project și SubRahova/Căminul Cultural. În 2004 a co-fondat Centrul Național al Dansului București (CNDB), instituție publică pe care a condus-o între 2005 și 2013.
De-a lungul carierei, a creat spectacole și lucrări coregrafice foarte diferite ca formă, de la compoziții coregrafice și performance-uri la intervenții în spațiul public, instalații, lucrări video și performance pentru cameră, dezvoltând totodată proiecte curatoriale și de cercetare. A fost prezent atât pe scenă și în galerii de artă și muzee. Această versatilitate între medii și formate a devenit una dintre caracteristicile constante ale practicii sale în care adresează problematici legate de corp, imagine, ficțiune, memorie, reprezentare și construcția socială a identității.
Lucrările sale au fost prezentate în numeroase contexte internaționale, de către instituții și festivaluri precum Tanzquartier Wien, Tanz im August Berlin, Rencontres Chorégraphiques de Seine Saint Denis, Theatre – Alfred Ve Dvore/Motus, Centre National de la Danse și Paris Quartier d’Été, SpringDance, Kunsthalle Gent HAU Berlin, Black Box Oslo și altele.
Între 2010 și 2019, Mihai Mihalcea a performat sub numele Farid Fairuz, luând cu asalt scena culturală românească prin performance-uri și intervenții critice asupra capitalismului, sexualității, producției culturale și religiei, care reflectau cu acuitate eșecurile societății. Arhiva integrală Farid Fairuz (2010–2019) a fost achiziționată de Muzeul Național de Artă Contemporană al României.
Ultimele sale spectacole „Sweet Spot (din mijlocul terorii)” și „Mișcări neautorizate” se joacă în prezent pe scena bucureșteană. Mai multe detalii pe mihai-mihalcea.ro/news.
Mara Bugarin este o actriță de film și teatru din noua generație, stabilită la București, România. A debutat în film în rolul principal din Metronom, regizat de Alexandru Belc, film distins în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes.
De atunci, a jucat în numeroase filme de scurtmetraj și lungmetraj din România și Germania, printre care Of Love and Demons (regia Leonardo Cariglino, premieră programată în 2026, coproducție Germania/Belgia), Export Only (regia Cristina Iliescu, produs de Ada Solomon, președinta European Film Academy), Happy (regia Mara Cohn), Moromeții 3 (regia Stere Gulea, produs de Tudor Giurgiu), O fată drăguță ca o melodie (regia Claudiu Mitcu), Cântecul unei ciocârlii (regia Miruna Străuț), One Hour (regia Mara Cohn) și Ocra (regia Daiana Stănușoiu), printre altele.
A fost nominalizată de două ori la Premiile Gopo, cele mai importante distincții din cinematografia română, pentru rolurile din Metronom și Moromeții 3. A primit Premiul „Leo Șerban” la TIFF, acordat unui artist emergent remarcabil din cinematografie. De asemenea, a făcut parte din juriul Festivalului Ceau, Cinema!, alături de Cătălin Cristuțiu și Ioana Bugarin.
În paralel cu activitatea cinematografică, Mara este o prezență activă în scena teatrală bucureșteană, colaborând cu unii dintre cei mai importanți regizori contemporani. Este actriță rezidentă a unui teatru de stat și colaborează cu Platforma de Teatru Politic atât ca performeră, cât și ca regizoare, dezvoltând spectacole cu caracter social, politic și experimental.
Practica sa artistică pornește de la materiale documentare colectate pe teren sau construite prin combinarea unor medii diferite, de la arhive și soundscape uri la proiecții, incluzând adesea documentarea video a propriului proces de lucru. Practica sa integrează, de asemenea, elemente de mișcare și dans, iar Mara colaborează cu Centrul Național al Dansului București.
Cu un parcurs solid și în continuă afirmare în cinematografie, Mara Bugarin este un artist multidisciplinar al prezentului.
Producția: Asociația culturală Solitude Project, în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București, co-finanțat de AFCN
Parteneri
Antistatic International Festival for Contemporary Dance and Performance, Brain Store Project, Reactor de Creație și Experiment
Partener media principal
Radio Guerilla
Parteneri media
Zile și nopți, Scena9, Agerpress, Elle, Happ.ro, Liternet, TVR Cultural, Radio România Cultural, Revista Arta, The Institute, Zeppelin, ISCOADA, Feeder, Visit Bucharest, Ziarul Metropolis, IQads, Ceașca de Cultură, Modernism.ro, Haute Culture Magazine, munteanurecomanda.ro, Daily Magazine