fbpx

Miercurea lejeră

  • Intersecții
  • Idei afirmate performativ
  • Parte din Luna internațională a dansului

2 ore

Info

„Miercurea lejeră – idei afirmate performativ” revine la Centrul Național al Dansului București (CNDB) într-o ediție specială, sâmbătă 6 și duminică 7 aprilie. Poate cel mai cunoscut proiect al CNDB și cel care a atras un public numeros în anii în care instituția funcționa în clădirea Teatrului Național, ”Miercurea lejeră” este un format inițiat și conceput de artiștii Eduard Gabia și Maria Baroncea, și prezentat în colaborare cu Paul Dunca/Paula Dunker. 

„Miercurea lejeră” presupune experimentarea directă a unor idei folosind performativitatea, dar fără a presupune elaborarea anterioară și repetarea unui conținut ca în cazul unui spectacol. La „Miercurea lejeră”,  participanții vin cu laboratorul lor de preocupări și demersuri intime pe care îl expun în fața unui public curios să participe la experimentarea performativă a unor afirmații și interogații libere, într-un cadru lipsit de așteptările, constrângerile și stresul dat de prezentarea unui spectacol finit. Fiecare dintre aceste expuneri este o premieră în sine, într-un concentrat de prezent activ, vulnerabil, deschis.
La momentul lansării proiectului, în 2008, Eduard Gabia declara:  „Un spectacol care neavând un trecut, nu trebuie sa aibă nici viitor, ci doar un prezent –, un acum. Dispărând așa cum a apărut, spectacolul face doar afirmația acelui moment. Afirmând ceva în fiecare miercuri, în timp, afirmațiile ajung să fie ale unei săptămâni, ale unor luni, ale unui an – anul afirmațiilor lejere.” 

„Miercurea lejeră” mizează pe spontaneitate și forța de improvizație, care devin cu atât mai puternic performative cu cât sunt legate de momentul și timpul real în care participanții aleg să se expună „fără plasă de siguranță”, fără repetiții și pregătiri anterioare. Prezența performerilor și prezentul lor nemediat devin, în acest fel, parte din materialul fiecărei prezentări.

Miercurea lejeră – idei afirmate performativ este o platformă deschisă în care oricine poate testa, pe scenă, ideile pe care le are, cu condiția înscrierii prealabile. Oricine poate participa, indiferent de vârstă, profesie, studii și pregătire. Scena devine, astfel, un spațiu democratic și accesibil tuturor, care creează condițiile pentru întâlniri și dialoguri fără granițe, dincolo de discipline, medii, experiență.
De-a lungul timpului, acest laborator de experimentare a contribuit la  coagularea unui spirit care a generat numeroase proiecte și a inspirat demersurile artistice ale mai multor artiști veniți din sfera dansului contemporan, a artelor vizuale, a teatrului și muzicii, dar totodată a atras spre artă numeroși oameni aflați în căutarea unor forme de exprimare liberă.

În data de 6 aprilie, Eduard Gabia, Maria Baroncea și Paula Dunker vor invita o parte dintre participanții la edițiile anterioare să reviziteze propriile intervenții pe care le-au avut în cadrul proiectului, iar pentru duminică 7 aprilie sunt așteptate înscrieri.

Cu
Eduard Gabia, Maria Baroncea și Paula Dunker

Participare și înscriere

În data de 6 aprilie, Eduard Gabia, Maria Baroncea și Paula Dunker vor invita o parte dintre participanții la edițiile anterioare să reviziteze propriile intervenții pe care le-au avut în cadrul proiectului. Vor performa: Rui Catalao, Alexandra Mihaela Dancs, Maria Mora, Andreea David, Maria Mitulescu, Mădălina Dan, Florin Flueraș, Oana-Maria Zaharia, Simion Cernica, Carmen Coțofană.

Pentru duminică 7 aprilie sunt așteptate înscrieri pentru momente noi. Înscrierile se fac la adresa de e-mail: .

Participarea în public la cele două seri este gratuită, însă este necesar să vă rezervați locul. Pentru înscriere completați formularul disponibil AICI.

Co-finanțat
Platforma Theatre in Palm, în cadrul Local Theatre Movement

Partener media principal
Radio Guerilla

Parteneri media
Radio Romania Cultural, TVR Cultural, Arta Magazine, Zile și Nopți, ELLE, Happ.ro, The Institute, ISCOADA, Zeppelin, Feeder, Agerpres, LiterNet, Golan Magazine, Metropolis Newspaper, Visit Bucharest

Parteneri strategici
Cinema Union

06.04.2024

sâmbătă

19:30

sâmbătă

19:30

Miercurea lejeră

Cu: Eduard Gabia, Maria Baroncea și Paula Dunker

Miercurea lejeră

07.04.2024

duminică

19:30

duminică

19:30

Miercurea lejeră

Cu: Eduard Gabia, Maria Baroncea și Paula Dunker

Miercurea lejeră
Sari la conținut