fbpx

Știri

04.7.2023

back

Memorialul lui Ursu la Sala Omnia

Memorialul lui Ursu la Sala Omnia

La 4 luni după cutremurul din martie 1977, Nicolae Ceaușescu convoacă o ședință urgentă în București. Pe 4 iulie, cca. 300 de persoane (ingineri, arhitecți, lideri de partid și ai administrației locale), sunt strânși într-o sală din spatele CC și li se ordonă de către Ceaușescu să sisteze toate lucrările de consolidare la clădirile afectate de cutremur. Numai în Capitală, peste 10.000 de clădiri au fost, astfel, lăsate vulnerabile în fața viitorului mare seism.

După succesul spectacolului de teatru „4 iulie 1977. Cutremurul neștiut”, jucat o singură dată – în octombrie 2022 – la Teatrul Odeon, 𝐑𝐞:𝐑𝐢𝐬𝐞 𝐯𝐚̆ 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚̆, 𝐩𝐞 𝟒 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞, 𝐬𝐚̆ 𝐥𝐮𝐚𝐭̦𝐢 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝟒 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟕𝟕, 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐢̂𝐧 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐚 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐥𝐨𝐜.

Veți avea ocazia să trăiți senzațiile și clipele trăite de cei responsabili cu consolidare după cutremur – inginerii și arhitecții cărora Ceaușescu le ordona oprirea consolidărilor. Vom parcurge, apoi, povestea lui Gheorghe Ursu – eroul reducerii riscului seismic din România și singura voce care a tras un semnal de alarmă cu privire la ordinul lui Ceaușescu.

𝐏𝐞 𝟒 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞, 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐦, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚̆ 𝐝𝐚𝐭𝐚̆, 𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐎𝐦𝐧𝐢𝐚 – 𝐢̂𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐜𝐚 𝐞𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐚𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐧𝐨𝐯𝐚𝐫𝐞. 𝐋𝐚 𝐟𝐢𝐱 𝟒𝟔 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐜𝐫𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐞𝐚𝐮𝐬̦𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐯𝐨𝐦 𝐫𝐞𝐞𝐝𝐢𝐭𝐚 𝐢̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆ 𝐚𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭.

Am ținut mult să reușim acest eveniment chiar în spațiul unde a avut loc ședința de la 4 iulie 1977 – Sala Omnia. Spațiul, însă, a fost închis și neutilizat foarte mult timp, iar acest lucru a adus după sine degradări ale clădirii și formarea unor zone potențial periculoase la interior. 𝐀𝐬̦𝐚𝐝𝐚𝐫, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐩𝐨𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐥𝐮𝐚̆𝐦 𝐜𝐚̂𝐭𝐞𝐯𝐚 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐢𝐬𝐜𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐚𝐬𝐭𝐟𝐞𝐥:

Accesul la eveniment se va realiza doar în baza unei rezervări prealabile
Capacitatea va fi limitată la 50 de persoane
Vom organiza 3 serii (a câte 50 de persoane), cu acces începând de la ora 17.00, 18.30, respectiv 20.00
Toți participanții vor fi echipați cu o cască de protecție, a cărei purtare este obligatorie
Participanții vor fi instruiți la momentul accesului în sală cu privire la regulile de siguranță
Fiecare participant va trebui să confirme faptul că a fost instruit și că a luat la cunoștință faptul că accesul la acest eveniment prezintă implică un anumit nivel de risc

Distribuția: Irina Artenii, Andrei Barbu, Denis Imbrescu, Răzvan Mîndruță, Vlad Pânzaru
Proiecții video: Mara Oglakci
Soundscape: Adrian Piciorea
Scenografia: Sabina Reuss / Theodor Niculae
Regia: Carmen Lidia Vidu
Invitat special: Andrei Ursu
Parteneri: Fundația Gheorghe Ursu, Centrul Național al Dansului București, Reflektor Bucharest

O inițiativă Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic.

Sari la conținut