Despre interacțiune, cu instrumente delicate
Am intrat în decorul Freedom, a lui George Michael. La picioarele mele, Cindy Crawford stă cu brațele încrucișate în postura pop icon din cadă. La câțiva metri, Linda Evangelista se prelinge pe pereți, cu privirea într-o parte, exact ca în videoclipul lui Michael. Sau ca Madonna. Nu mi-e clar. Această Cindy Crawford, însă, e blondă și are niște sprinturi de soprană convingătoare. Pe lângă trilurile de Celine Dion. Și nu e nicio cadă. Doar întinderea vastă, cu covoare și ecou din holul Sălii Omnia. E destul de frig.
Acțiunea are însă ritm. Cinci performeri acoperă întregul perimetru, alternând grupuri statuare cu mișcări insulare, declamând, recitând, dansând, cântând și traducând pentru publicul care nu vorbește limba română. Îmi ia un timp să intru în atmosferă, dar din fericire, e destul. Delicate instruments of engagement se joacă în continuu timp de patru ore.
Caut sensul printre segmente: un discurs despre rezistența politică din Chile, a unui erou contemporan (pe al cărui nume, din păcate nu-l rețin), un altul, de lansare de carte, aparținând unui ministru al agriculturii din România, a cărui absurditate declanșează râsete fără reținere în turiștii germani de partea cealaltă a sălii, o punere în scenă a revoluției române în direct, pe care am urmărit-o în copilărie la televizor, un Zid al Plângerii unde suntem încurajați să încredințăm secrete unuia dintre performeri și un motor de căutare uman, gata de orice întrebare. Întreb despre „portocală” și primesc un mix de statistici despre vitamina C, rețete de la bunica cu coajă de portocală și referițe despre absența ei în comunism. Un alt membru din public caută „noțiune” și sistemul repornește. „Doriți să căutați alt cuvânt?” îi răspunde un membru al motorului după un minut de liniște. Nu sunt multe noutăți, dar interacțiunea e încurajatoare.
De fapt, interacțiunea e unde spectacolul, sau oricum se definește el corect, livrează rezultatul, cel puțin în ce mă privește. La un moment dat îmi dau seama că sunt martoră unui puzzle. Dar aha-ul vine când înțelegi că puzzle-ul se mișca cu tine. Sau, mai degrabă, pentru tine. Să mă explic.
Un performer invită pe oricine din public să participe într-o instalație a unui artist anume. Urechile îti vor fi acoperite de palmele peformerului mai bine de un minut. Vei experimenta apropierea și atingerea într-un mod perfect non-invaziv. Ochii noștri fie nu se întâlnesc, sau totul se întâmplă într-un fel care nu mă provoacă, îmi dă întâietate de expresie. Instalația umană e acolo pentru mine. Mai târziu, citata Cindy Crawford, i.e. Paula Gherghe, livrează “My heart will go on” de pe coloana sonoră din Titanic și nu își dezlipește ochii de la mine. La început e jenant, dar apoi renunț la reacție și primesc un act de generoasă recunoaștere a prezenței mele.
Și desigur, primul motiv dintre toate: acțiunea e structurată în patru acte. După terminarea fiecăruia, oricine din public poate decide care dintre ele urmează. Aleg Acoperirea tapițeriei-reproducere a tabloului Guernica la Națiunile Unite în timpul discursului lui Colin Powell, care pleda pentru intervenția americană în Iraq în 2003. Pe listă mai sunt rezistența pasiva a protestului “The Standing Man” al lui Erdem Gunduz în 2013, meme-ul“Confused Travolta” și pictura lui Rembrandt van Rijn’s “Răpirea Europei”, din 1632, dar în acest context, un posibil pretext de meditație asupra amenințărilor naționaliste.
E ca și cum online-ul a devenit uman, cu funcționalități structurate după aceleași principii și apeluri la acțiune cu variantă unică sau multiplă. Doriți să căutați un cuvânt? Doriți să alegeți următoarea poveste, sau poate să jucați în ea? Doriți să postați ceva anonim? Doriți să vă citim sau să urmăriți ceva anume? Apăsați pe buton. Sau mai exact, spuneți-ne. Alexandra Pirici a recreat Internetul. Și este un subiect delicat. A pornit revoluții.
„Lucrarea nu este un „performance” ci o „acțiune continuă”, spune Alexandra Pirici, ce ironie, pe e-mail. Pirici este, printre multele proiecte, foarte greu de prins. „„Instrumente…..” re-mediază un mix de cultură pop, artă și politică în diferite dramaturgii pe care publicul le poate selecta”.
Maria Mora, una dintre cei cinci performeri și un autointitulat produs CNDB, divulgă un pic din bucătăria creativă. „Acțiunea e pe multe straturi. Și un exercițiu de anduranță, trebuie să fii pregatită psihologic și fizic să poți să reziști. Devine repetitiv, ajungi să îți dai seama cum ești, că azi vocea ți-e mai slabă, e un exercițiu destul de meditativ, e destul de minimalist și clar. Apar nuanțe pe masură ce simți mediul, țara. În Rusia am avut un public super empatic. La Zidul Plângerii se făcea coadă la fiecare dintre noi. Vorbeau în rusă, nu era neapărat despre [a spune un] secret, ci un exercițiu de a vedea ce înseamnă să vorbească cu tine. În Germania nu vine nimeni”.
„E foarte important publicul. Observatul e ca o descoperire științifică pentru mine. Când vine publicul, se transformă toată lucrarea în sine. Încercăm să ne jucăm cu spațiul și să-l scoatem din pasivitate, din convenția de a sta în scaun și a aștepta să se termine. De-asta ne jucăm foarte mult și cu punctul zero, fața către public. Ne punem mai în spate, mai în față, ca să punem publicul să se miște”.
Lui Alexandru Paul i-a „plăcut, deși n-aș putea să zic de ce, cred că fost mai mult o stare, în primul rând n-am realizat nimic, pe urmă mi-am dat seama despre ce era și chiar m-a emoționat. Poate că e teatru, poate că e dans, performance de fapt. [Întrebarea despre Alexandra Pirici adresată motorului de căutare uman] era o încurcatură în care vroiam să îi pun, n-am reușit dar nici nu cred că s-au lăsat prinși în capcană. Au fost destul de circumstanțial OK. Am intrat mai degrabă cu o stare de neîncredere, de multe ori mă plictisesc și/sau mă agresează formele astea de performance-uri, dar în cazul ăsta a fost bine, n-a avut tendința asta de a agresa, de a pune omul în încurcătură”.
*Material realizat cu ocazia Sezonului de dans contemporan CNDB – București în mișcare, 2017
Sezonul de dans contemporan CNDB – București în mișcare, 2017 este un proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Generală a Capitalei prin Centrul de Proiecte Culturale ARCUB.
#SezonuldedansCNDB #Bucurestiinmiscare #decesaCNDB #vazutlaCNDB
Text de Roxana Grămadă