
Gigi Căciuleanu, Raluca Ianegic și Răzvan Mazilu au primit trofeul CNDB pentru contribuția remarcabilă adusă dansului contemporan în România. Le mulțumim celor trei că au susținut descentralizarea premiilor, redirecționându-le către oameni care le-au fost alături în devenirea artistică. Gigi Căciuleanu a decis să împartă premiul cu 87 de oameni și să doneze valoarea premiului către Fundația Special Olympics. Absent de la eveniment, Gigi Căciuleanu a transmis într-un mesaj video recunoştinţa pentru cei alături de care şi-a împlinit proiectele:
”Tot ceea ce am realizat în aceşti ani nu am făcut-o singur. Am avut alături de mine persoane, echipe, unele sporadic, numai pentru o bucată de drum, altele chiar de la început şi pe tot parcursul. Tuturor le revine meritul în egală măsură. Mi se pare, deci, firesc să împart acest premiu cu toţi susţinătorii, membrii şi colaboratorii succesivelor companii Gigi Căciuleanu”.
Raluca Ianegic a ținut să își contextualizeze reușitele, mulțumind oamenilor și cărților din viața ei și a decis să împartă premiul cu coregrafa Valentina De Piante Niculae:
„Pentru mine, acest premiu reprezintă o formulă internaţională, umană, deosebită. Nu e vorba doar de o recunoaştere a unei activităţi artistice. Este vorba de o formulă de a împărţi premiul cu cineva sau mai multă lume, care a contat sau contează în clipa de faţă în existenţa mea personală. Înseamnă o formă de generozitate artistică, de relaţionare altminteri în cadrul artei şi o formă rizomatică de a fi pentru că e un concept la care ne supunem cu toţii”.
Răzvan Mazilu a primit trofeul ca o recunoaştere a unei activităţi constante: “Chiar mai mult, simbolizează un pod peste generaţii, pentru că am lucrat, am fost elevul celorlalte personalităţi care au luat premiul şi mi se pare foarte frumoasă această întâlnire între generaţii. “ A spus că împarte premiul cu unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, „care nu face parte din breaslă, dar este un prieten, un susţinător”, economistul Franco Pop.
Un premiu-surpriză i-a fost acordat secretarului CNDB, Maggie Chitoran, omul care zi de zi facilitează activitatea CNDB.
Mulțumim PC HAREM pentru muzica ce ne-a adus pe toți împreună la dans și mulțumim pentru dedicare, originalitate și colaborare colectivului Descentrat (Paul Dunca, Maria Mora, Cristian Nanculescu) care a organizat în acest an o ediție remarcabilă a premiilor!
Vă mulțumim nu în ultimul rând vouă, celor care ne-ați fost alături și care dați, de fiecare dată, sens întregii activități a CNDB!