Între 2 și 7 noiembrie 2026, are loc la Wroclaw, în Polonia New Perspectives. International Festival of Performance Art, care își propune recuperarea istoriilor performance-ului în Europa Centrală și de Est, cu accent pe practicile artistice și reflecția asupra statutului arhivelor și memoriei culturale în prezent. Istoria performance-ului din regiune este concepută ca un câmp dinamic în care sensurile sunt negociate continuu, trecutul fiind considerat un participant activ în practica artistică contemporană.
Programul Festivalului cuprinde performace-uri, dezbateri, prezentări de arhive și întâlniri dedicate metodologiilor de cercetare în performance, cu un accent special pe documentarea și arhivarea practicilor efemere. În acest fel, evenimentul depășește formatul convențional al unui festival pentru a deveni un laborator pentru schimbul de cunoștințe între artiști, cercetători, curatori și instituții implicate în arta contemporană.
În cadrul festivalului, va fi vernisată și expoziția Noi perspective. Arhiva, concepută ca o întâlnire cu documentarea practicilor artistice performative din Europa Centrală și de Est. Expoziția redeschide arhivele, oferind o perspectivă transfrontalieră asupra artei din regiune. Materialele și lucrările expuse provin din Ungaria, Slovenia, Croația, Slovacia, România și Polonia. Lucrările artiștilor, documentarea activităților bazate pe performance și arhivele instituțiilor de artă se reunesc pentru a crea o narațiune complexă despre experiment, circuite alternative de artă și căutarea unor noi forme de expresie. În cadrul expoziției vor fi prezentate din România, documentele video Box (1977) de Ion Grigorescu, Mâinile (1977) și Atelierul (1978) de Geta Brătescu, prin amabilitatea Galeriei Ivan, și eseul cinematografic În Marea Trecere (1971), de Mirel Ilieșiu, în coregrafia lui Miriam Răducanu, prin amabilitatea Arhivei Naționale de Filme.
Joi, 5 noiembrie, de la ora 15.00, Corina Cimpoieru, coordonatoarea Arhivei CNDB, va participa la un panel dedicat arhivelor de performance din Ungaria și România, cu o prezentare despre practicile artistice de cercetare și reactivare a documentelor de arhivă, urmat de performance-ul Solarisation, creat de Sergiu Diță și prezentat, de la ora 18.00, la Sala Teatrului Laborator de la Institutul Grotowski din Wroclaw.
Mai multe informatii despre Festival și program aici PROGRAMME – International Festival of Performance Art