Un minut de dans sau UF!!!
- Dans & performance
60 min.
Info
„Un minut de dans sau UF!!!” este o creație Gigi Căciuleanu pe care şi-a dorit-o în tradiţia „Nocturnelor 9 ½” realizate de „Măiastra” Miriam Răducanu, căreia îi dedică acest spectacol.
„Montarea piesei coregrafice este aproape terminată. Nu lipseşte decât un minut de dans, înainte de partea finală”
Acest minut de dans, coregraful îl va reinventa, la fiecare spectacol, în prezenţa publicului. Iar protagoniştii, compozitorul muzicii și cuplul de dansatori vor trebui să „facă faţă”, să se adapteze în „stare de urgenţă” fanteziei sale de moment, trebuind să memoreze partitura coregrafică şi, bineînțeles, cea muzicală, ambele inventate în ultima clipă, să le integreze şi să le interpreteze cât se poate de bine. Pentru a putea prezenta imediat publicului piesa în forma sa finală.
„Gigi Căciuleanu interpretează multiple roluri, e mai întâi dansatorul/creatorul care vrea să-și sfârșească creația, este mentorul pe care îl intuiești din privirile celor tineri, dar este și un excelent entertainer, care își coboară arta la nivelul de unde poate fi înțeleasă și de copii.” – Yorick.ro
Autor și coregraf: Gigi Căciuleanu
Asistantă coregrafie: Lelia Marcu-Vladu
Costumele și scenografia: Gigi Căciuleanu
Light design: Paul Ilea
Cu
Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Ana Vișan, Andrei Iancu
Co-producția
Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, Fundația Art Production & Asociația Global Art