TOTUL PENTRU ENDORFINE
- Curs
Din 2 mai 2017
Marțea, în intervalul orar 19:00 – 21:00
Info
În fiecare marți dansăm la CNDB!
„Timp de o oră şi jumătate ne angajăm în practici fizice mai mult sau mai puţin intense, ne mişcăm energetic, ne trezim simţurile, ne conectăm consistent la propriile corpuri, dansăm exploziv, dăm totul pentru endorfine! Pentru tonus şi transpiraţie, pentru valuri de senzaţii, pentru dans de dragul dansului şi, bineînţeles, pentru sisteme imunitare fericite, să ardem podeaua!” (Mihaela Dancs)
TOTUL PENTRU ENDORFINE propune un „cardio contemporan” situat undeva între orele standard de cardio din sălile de fitness şi cursurile de dans contemporan, stimulând nu doar fizicalitatea şi glandele sudoripare ale participanţilor, dar şi creativitatea acestora, prin exerciţii de improvizaţie, practici fizice din dansul contemporan, hip hop, voguing etc, pentru o eficienţă maximă în procesul de „endorfinare”.
Aceste întâlniri li se adresează tuturor celor interesaţi de dans şi mişcare. Endorfinele sunt substanţe asemănătoare morfinei produse de sistemul nervos central şi glanda pituitară. Pe lângă proprietăţile analgezice şi stările de bine pe care le produc, endorfinele sunt şi modulatoare naturale ale sistemului imunitar.
TOTUL PENTRU ENDORFINE este un format propus de Mihaela Dancs.
În luna mai, responsabili cu “endorfinizarea” voastră sunt: Mihaela Dancs, Andreea Novac, Paul Dunca, Cristina Lilienfeld și Răzvan Rotaru.
Din 2 mai reluăm programul săptămânal – în fiecare marți, între 19.00 şi 20.30.
Fiecare ședință este susținută de câte doi coregrafi. Taxa este de 35 lei/ședință sau 120 lei/abonament/4 ședințe.
Programul pentru luna mai:
2 mai 2017 – Mihaela Dancs & Paul Dunca
9 mai 2017 – Mihaela Dancs & Paul Dunca
16 mai 2017 – Mihaela Dancs & Andreea Novac
23 mai 2017 – Andreea Novac & Răzvan Rotaru
30 mai 2017 – Mihaela Dancs & Cristina Lilienfeld