fbpx

Robert Steijn

  • Prezentare performativă
  • În cadrul Cooperativa Performativă

60 min.

Info

O prezentare realizată în cadrul proiectului Cooperativa performativă, o nouă inițiativă a 5 coregrafi și dansatori care anunță cu mândrie depășirea planului de producție pe acest an. În loc de 5 avem 15 produse de înaltă calitate artistică. Cei cinci artiști și-au permis să lupte împotriva sistemului capitalist bazat pe individualism și concurență dezvoltându-și piesele la comun, copiind unii de la alții, aplicând împreună pentru fonduri și împărțindu-le după. S-au împotrivit cât au putut organizării și centralizării procesului de producție și au dezvoltat noi metode de colaborare care încurajează dezacordul, încăpățânarea și chiar refuzul. Să înceapă revoluția! De la original, personal, creativ spre colaborare, open source și anarhie.

Propunem un cadru în care colaborarea, contaminarea și împărtășirea
propriei viziuni artistice sunt mai importante decât apărarea și
protejarea unui teritoriu artistic. Ne inspiră modelul open source, un
model liber, opus ierarhiei, descentralizat, bazat pe colaborare –
contrar politicilor bazate pe proprietate, putere, ierarhie, concurență
și centralizare. Suntem 5 coregrafi cu backgrounduri și perspective
diferite asupra dansului și coregrafiei și ne-am propus ca, în loc să
mergem spre o colaborare clasică, ce implică o uniformizare și o
cădere de acord în vederea obținerii unui produs, să dezvoltăm un
proces axat pe interactivitatea dintre participanți, pe forme alternative
de colaborare, în care fiecare direcție personală să fie potențată.

Robert Steijn (n. 1958) este performer, dansator, regizor și scriitor. A fondat grupul de performance din Viena, United Sorry (împreună cu Frans Poelstra). colaborează cu coregrafi precum Maria Hassabi (New York) Georg Blaschke (Viena), Pieter Ampe și Eun Kyung Lee (Bruxelles), artistul sonor Cilia Erens (Amsterdam), artista vizuală Christine Laquet (Nantes) și compania de teatru Theater im Bahnhof (Graz). Predă la S.N.D.O din Amsterdam, Doch la Stockholm și A-Pass și P.A.R.T.S. la Bruxelles. În ultimul timp, investighează diferența dintre spectacol pe scenă și în galerii sau muzee.

Cu
Robert Steijn, Alexandra Pirici

Co-producția
Centrul Național al Dansului – București

Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Sprijinit de
deVIR CAPa, Asociația ArtLink, Florin Fieroiu, feldefel production, Lorgean Theater

Presa

Cooperativa performativă / Incepem Blog
Link 1

Sari la conținut