Premiile CNDB 2019 via Descentrat
- Eveniment anual
- Intrare liberă
Info
Premiile CNDB au rolul de a evidenția contribuția deosebită adusă la construcția dansului contemporan. De-a lungul anilor au fost premiați coregrafi, dansatori, teoreticieni, jurnaliști, oameni care au contribuit la dezvoltarea culturii coregrafice în România.
În 2019, Centrul Național al Dansului București a ales să organizeze cea de-a șasea ediție a Premiilor CNDB în spiritul instituit în ultimii ani prin Întâlnirile indisciplinate concepute în 2018 și organizate la CNDB de un colectiv artistic sub numele Descentrat – un program curatorial care de-construiește, deranjează, de-centrează practici fixe și expectative.
Gala Premiilor CNDB de anul acesta va fi un eveniment Descentrat și va chestiona meritocrația, celebrând atât personalitățile artistice cât și comunitățile și contextele care au dus la devenirea acestora:
What if the winner doesn’t take it all?
Manifest Descentrat
„Cum ar fi să gândim că nu există doar pierzători și câștigători, cum ar fi să schimbăm perspectiva acestor categorii atât de fixe, să ne vedem ca parte dintr-o comunitate și parte dintr-un cumul de circumstanțe, privilegii și persoane din jurul nostru, care ne construiesc și ne dezvoltă în traseul nostru personal și profesional? Cum ar fi să ne asumăm că nu putem reuși singuri și să acordăm recunoașterea cuvenită celor care au contribuit la o reușită individuală?
Nici munca, nici talentul nu sunt niciodată dislocate de colectivitate, de comunitate și de societatea în care sunt dezvoltate și recunoscute. Un premiu individual promovează ideea că talentul și geniul sunt pur și simplu o caracteristică individuală și excepțională, dar ele sunt de fapt o dinamică de resurse construite în societate, foarte ușor de analizat.”
Trofeul CNDB, în continuare o cărămidă (la propriu), celebrează în 2019 personalitatea artistică a premianților și valorizează un cadru mai extins. Astfel, Centrul Național al Dansului București onorează în acest an trei personalități artistice care de-a lungul timpului au contribuit în mod remarcabil la construcția dansului contemporan din România și îi invită pe premianți să nominalizeze, la rândul lor, acele persoane care au avut un aport la contextul social în care s-au dezvoltat, pentru a-i celebra în egală măsură.
Evenimentul este un nod comunitar și șansa unui ultim dans înainte de 2020.
Premiile și recepția: Centrul Național al Dansului București
Gazde: Paula Dunker, Maria Mora, Cristian Nanculescu, Echipa CNDB
Program artistic: PC Harem, Academia de dans și performance CNDB
Dress-code: What if the winner doesn’t take it all?
Despre Descentrat
Descentrat este titlul sub care s-au desfășurat la CNDB o serie de întâlniri concepute de Paula Dunker, Farid Fairuz, Maria Mora și Cristian Nanculescu. Descentrat deschide dialogul cu mai multe zone de manifestare şi practici diferite, care provin sau nu din mediul artistic. Fără să stabilizeze aria de interes într-o anumită zonă ideatică sau estetică, Descentrat aduce împreună oameni care vor să își manifeste și să îşi împărtășească interesele, devenind un nod de intersecție pentru conținuturi generate de către participanți.
Descentrat și invitații lor propun un cadru de reflecție și acțiune, o serie de Întâlniri indisciplinate care au fost iniţiate plecând de la premisa că experiențele offline, întâlnirile fizice și contactul direct sunt din ce în ce mai necesare pentru ca dialogul să nu rămână un accident virtual. Fiecare întâlnire propune un nou format cu un alt specific și deschide spațiul performativ tuturor celor interesați și indisciplinați.
PC HAREM este o formatie românească de Techno-House Live și – Alive! Patru instrumentiști care au studiat muzica clasică, rock, jazz și muzică lăutărească, s-au îndrăgostit în urmă cu câțiva ani de muzica de dans electronică. Gătită pe loc cu mai multe sintetizatoare și mașini de ritm, un concert PC Harem nu este niciodată la fel.