Premiile CNDB 2017

  • Eveniment anual
©Adi Bulboacă

Info

Anul 2017 se încheie pentru Centrul Naţional al Dansului Bucureşti cu Gala Premiilor CNDB, gândite pentru a celebra, fără ierarhizare, excelenţa. La această a patra ediţie, echipa CNDB a ales să aducă omagiu unor personalităţi care au construit de-a lungul secolului XX contextul coregrafic contemporan din România. „Pionierii dansului românesc au spart canoane, au emancipat dansul, au fost nişte curajosi”, a spus Vava Ștefănescu, managerul CNDB. Laureaţii Premiilor CNDB 2017, desemnaţi în urma muncii de cercetare făcute de departamentul de specialitate al Centrului, sunt coregrafii şi dansatorii Floria Capsali, Vera Proca-Ciortea, Iris Barbura, Lizica Codreanu, Paule Sybille, Stere Popescu, Gabriel Negri, Esther Maghiar şi Trixy Checais.

Ca de obicei, Premiile CNDB nu se acordă ierarhic, ci după criteriul excelenţei în domeniul dansului contemporan şi artei contemporane și se situează în linia gesturilor similare la nivel european, prin care creatorilor și susținătorilor dansului contemporan le este conferită recunoașterea firească și binemeritată. 

Ceremonia #PremiileCNDB2017 prefațează prima reprezentație din România a spectacolului Gala de Jérôme Bel. Gala este una dintre creațiile care au schimbat percepția publicului asupra dansului contemporan și chiar asupra corpului însuși. Spectacolul este prezentat de CNDB și Institutul Francez, și pe 13 și 14 decembrie, la Teatrul Odeon, ambele reprezentații fiind în cadrul programului FranceDanse Orient-Express România 2017, cu sprijinul Teatroskop.

Parteneri
Orange, Teatrul Odeon

Parteneri media
AGERPRES, Radio România Cultural, RFI, Radio România Internațional, Liternet, Observatorul Cultural, Scena.ro, Dilema Veche, Revista Arta, Revista Arte și Meserii, Revista CARIERE, Revista Atelierul, Veioza Arte, Feeder.ro, Șapte Seri, Orașulm.eu, Onlinegallery, Zelist, B-Critic, Bucharest City App, Graphic Front, Umblat.ro, TANĂNANA