Organisme modificate genetic
- Teatru
90 min.

Info
Teritoriile pe care oamenii continuă să se lupte de mii de ani încoace sunt uneori mici fâșii de pământ cultivate cu aceleași semințe.
O femeie musulmană este fotografiată moartă lângă Dunăre și ajunge pe coperta unei reviste germane. Presiunea unei imagini idilice a satului românesc face autoritățile să reacționeze emoțional în administrarea adevărului. Rațiunea se prăbușește sub instincte primare atunci când informațiile se scurg de la medicii legiști: femeia în burka fusese, de fapt, lăsată să moară. Ortodocși, musulmane, polițiști, procurori, jurnaliști, artiști, săteni își revendică toți bucată de pământ de 20 de metri pătrați unde a fost găsită femeia. Pentru ca la final sala de spectacol să se transforme într-o arenă politică în care suntem confruntați cu realitatea.
Pentru OMG echipa formată din regizoare, actori, compozitor și artist video au pus laolaltă referințele lor culturale și imaginile care ne normează afectele identitare. Munca la spectacol a pus accent pe exorcizarea fizică a multiplelor atitudini care duc la războaie culturale. Acest proiect face parte din eforturile artistei Ioana Păun de a analiza triumful și declinul celor care au autoritatea de a ne spune adevărul. El continuă colaborările cu artistul Cătălin Rulea la ”Totul e regizat” (Muzeul Național de Artă Contemporană), „Produse Domestice” și ”Inamicul Poporului” (Teatrul Mic).
Imediat după show va avea loc o discuție cu Fatma Yilmaz și Alina Alak Isac, două cercetătoare care dialoghează pe tema capturării corpului femeii musulmane de către Vest și Est.
Scenariul și regia: Ioana Păun
Muzica și scenografia: Cătălin Rulea
Video: Vlad Petri
Cu
Alexandrina Ioana Costea, Fatma Mohamed, Elena Popa, Paula Rotar, Costi Apostol, Sebastian Marina și Abdel Fatahou.
Textele song-urilor sunt bazate pe poemul Rumoare în Ape de Marco Martinelli.
Producția
Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe
Parteneri
Centrul Național al Dansului București, Active Random, Liga Apărării Drepturilor Omului – LADO, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Co-finanțat de
Proiectul „2 milioane de pași” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.