Miercurea lejeră – idei afirmate performativ
- Dans & performance
60 min.
Info
Maria Baroncea și Eduard Gabia creează un spațiu de întâlnire între artiști și public – un spațiu deschis, unde ceea ce contează este materializarea în acum, a ideii artistului.
La finalul fiecărei întâlniri, publicul este invitat să discute despre ceea ce a privit, facilitându-se astfel apropierea acestuia de un produs/spectacol de dans.
Despre Miercurea lejeră, Eduard Gabia spune:
„În momentul în care lucrurile noi se gândesc prin prisma a tot ceea ce există, văd posibilitatea unui nou demers artistic. Nu știu cât își mai pun oamenii problema dacă roata este cel mai bun lucru care se folosește pentru transport. Este un fel de lege care se întâmplă, așa cum e și gravitația. Nechestionând acest lucru, nu apar probleme mari, se continuă îmbunătățirea, care de multe ori este luată ca un lucru nou. Problema nemaipunându-se din temelii, bineînțeles timpul până la inventarea unui lucru nou este mai scurt. Știm ce înseamnă timp mai puțin în acest moment, eficiență mai mare, bani mai puțini, rezultate mai multe. Pare că nu mai vrem ca nimic să se desfășoare în timp, totul cât mai repede, acum. Spațiul rezervat reflecției se diminuează.
Pe de o parte, știm deja foarte multe lucruri în funcție de care vrem și trebuie să acționăm, pe de altă parte toate aceste lucruri, pe care le știm, sunt greu de lăsat deoparte, trebuie să stai cu ele, să înveți. Reflecția asupra lor te îndepărtează de ele, de o majoritate. Demersul pe care-l văd posibil este acela de a nu mai avea timp de reflecție, de a acționa numai din lucrurile pe care le știi, de a le rearanja în diferite combinații de a avea un singur timp: acum. Ca și cum ar trebui să afirmi ce gândești în fiecare moment. Și nu doar pentru tine, ci pentru o masă de oameni care vor să înțeleagă. Acest demers simplifică lucrurile, te pune în postura de a avea o atitudine cât mai clară în ceea ce afirmi, n-ai timp să complici, simplu și clar, aproape ca un manifest. De la idee la modalitatea în care este făcut acest spectacol, de ce a fost aleasă această modalitate, de ce această estetică. Un spectacol care neavând un trecut, nu trebuie să aibă nici viitor, doar un prezent-acum. Dispărând, așa cum a apărut, făcând doar afirmația acelui moment. Afirmând în fiecare miercuri, în timp, ajung să fie afirmațiile unei săptămâni, ale unor luni, ale unui an-anul afirmațiilor lejere.”
Concept și interpretare: Maria Baroncea și Eduard Gabia