Making of 8 days a week
- Documentar
- În cadrul proiectului Distanțe și reapropieri
35 min.

Info
În 2020 și 2021, coregraful Eduard Gabia a lucrat alături de studenții Academiei de Dans și Performance a CNDB pentru a readuce în scenă lucrarea ”8 Days a week”, care și-a avut premiera originală în 2006.
Revizitarea istoriei recente a dansului contemporan românesc, ca exercițiu în formarea noii generații de dansatori și performeri, a fost documentată în 2020 de Bogdana Pascal, artistă video și producătoare TVR.
Vă invităm să descoperiți eforturile colective și personale care stau în spatele muncii lor, sâmbătă, 9 octombrie, de la ora 12:00, în documentarul care surprinde interviuri cu artiștii, filmări de la repetiții și fragmente din spectacol.
Prezentat în premieră în 2006, spectacolul 8 days a week a fost la acea vreme o coproducție CNDB și Kaaitheater Bruxelles. Pentru crearea lui, echipa artistică de atunci (Eduard Gabia, Carmen Coțofană, Maria Baroncea, Florin Fieroiu, Brynjar Bandlien și Beniamin Boar) a beneficiat de o rezidenţă de creaţie la Kaaitheater, unul dintre cele mai prestigioase teatre europene de dans contemporan, unde a și avut două reprezentații.
Spectacolul este construit pe baza unei practici de mișcare ingenioasă, pe care Gabia a experimentat-o ludic el însuși înainte să elaboreze un întreg kit de instrumente pe care îl livrează dansatorilor spre propria folosință. Nimic mai simplu, nimic mai dificil.
În realitatea lumii înconjurătoare acțiunile noastre sunt compuse din două tipuri de interacțiune, ne spune Gabia. Informațional – avem cunoștințele necesare respectivei acțiuni. Energetic – cunoaștem, dispunem, de cantitatea exactă de energie pentru îndeplinirea respectivei acțiuni. Acțiunea este punctul de întâlnire a celor două perspective, pe care eu în „8 days a week” am încercat să-l dezechilibrez, transformând fiecare acțiune într-un „eșec”, într-o „greșeală”. Și din greșeală în greșeală se adună o realitate normală, firească.
(Eduard Gabia)
Linkul pentru vizionare documentar
Evenimentul de facebook unde veți putea urmări această producție video este disponibil aici.
Conceptul si coregrafia: Eduard Gabia
Light design: Alexandros Raptis
Producție video: Bogdana Pascal
Cu
Diana Dragu, Laura Murariu, Adrian Popiță, Mădălina Răducanu/Carmen Coțofană, Filip Stoica/Eduard Gabia
Spectacol prezentat în cadrul proiectului Distanțe și reapropieri.
Co-producția
Asociația culturală Solitude Project, Centrul Național al Dansului București (CNDB).
Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.