Layers
- Dans & performance
- În cadrul Romanian Dance Showcase
30 min.
Info
“Lay(ers)” explorează conexiunea dintre piele ca organ și emoție. Proiectul are ca punct de plecare o imagine la care am rezonat foarte puternic atât senzorial cât și emoțional. Imaginea respectivă reprezenta pielea umană văzută la microsop și felul în care ea trăiește, se schimbă, se decojește. M-a dus cu imaginația la acele măști pentru îngrijirea pielii care se desprind asemeni unei a doua pieli de care te dezbraci. Am început să caut similarități între pielea șarpelui care se schimbă când nu mai este potrivită pentru el, între scoarța copacului care se usucă și pielea umană.
În această călătorie am descoperit, cu fiecare etapă și strat de piele explorat, noi emoții din ce în ce mai brute, mai sincere. Pe de o parte, pielea exprimă interiorul nostru, iar pe de altă parte, o văd ca pe un “paznic” care face legatura între noi și lume. Astfel, este o luptă continuă de a pătrunde în interior, de a lăsa emoțiile să se exprime, de a lăsa sinele să iasă.
Lay(ers) este un spectacol în care vă las sa patrundeți în interiorul meu și să mă vedeți în toată vulnerabilitatea.”
Cristina Lilienfeld a studiat coregrafia în cadrul UNATC (promoția 2008) și psihologia (promoția 2007), căutând punctul în care cele două discipline se întâlnesc. A studiat tehnici de dans contemporan (Contact Improvisation, Axis Syllabus etc.), tehnici de improvizatie, dar și de dezvoltare personală în cadrul formării în psihoterapia experiențialistă. În prezent lucrează la o serie de performance-uri/instalații în colaborare cu Georgiana Dobre și Ana Costea (You’ve got to…), Gina Șerbănescu (There in the I) etc.
Concept și interpretare: Cristina Lilienfeld
Muzica: Brian Eno și Portsihead
Light design: Alexandros Raptis
Producția
Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău și Centre Choregraphique Trois C-L
Mulțumiri
Bernard Baumgarten, Cosmin Manolescu, Vava Ștefănescu, Mihai Mihalcea