Laguna Albastră. Descentrat

  • Intersecții
  • Intrare liberă
  • În cadrul proiectului Dansuri de curte

5 ore

11.9.2021

sâmbătă

17:00

Sala CNDB „Stere Popescu” (Mărășești, 80-82)

Info

Centrul Național al Dansului București (CNDB) devine vara aceasta un spațiu de întâlnire în care diferențele de vârstă, statut social, pregătire, cunoștințe și experiență sunt suspendate, iar dansul devine liantul care își propune să aducă laolaltă oameni foarte diferiți. CNDB lansează „Dansuri de curte”, un proiect în care curtea din Bd. Mărășești 80-82 va fi amenajată pentru a găzdui peste 40 de artiști care îți vor propune evenimente din zona dansului contemporan și a performance-ului, muzică live, arte vizuale și poezie. 

Colectivul Descentrat şi invitatele lor deschid un cadru de reflecție și acțiune, care pleacă de la premisa că experiențele offline, adică întâlnirile între corpuri și contactul direct sunt din ce în ce mai necesare pentru ca dialogul să nu rămână un accident virtual. Paul Dunca/Paula Dunker, Maria Mora, Cristian Nanculescu și invitatele lor propun construcția colectivă a unui tărâm sigur în corporeal, îmbibat de culori și multă grijă.

Laguna Albastră. Descentrat va deschide spațiul performativ al Centrului Național al Dansului București în mai multe forme: 

5:00 – 6:30 pm – o oază audio de infuzie și amestec în ghidajul lui Samer

6:30 – 7:00 pm – o poveste din regnul animal adresată de un invitat din partea Societății Ornitologice Române

7:00 – 7:45 pm – două show-uri noi de drag & beyond (queens to be announced)

7:45 – 8:30 pm – un curs de canto colectiv cu Alina Buzdugan 

8:30 – 10:00 pm – o sesiune de karaoke colectiv 

Vă rugăm să aduceți cu voi cât mai multe straturi care s-au mișcat de-a lungul timpului odată cu corpurile voastre, care v-au acoperit și colorat și de care nu mai aveți nevoie. Pe toată durata evenimentului va avea loc un schimb de haine. 

Invitați: Samer, Livia Gyongyosi, Alexander Valentine, Rayne O'Plasty, Alina Buzdugan

Samer (n. in Gaza, Palestina) este un DJ din scena queer Bucureșteană. Deși nu este născut sub zodia gemeni, selecțiile lui pot fi de regulă interpretate ca două fețe ale aceleiași monede. Uneori melancolice, alteori maniacale. Explorând zone tribale și eufonice, sunetele întâlnite sunt dramatice, aproape copilărești.

Livia Gyongyosi, membru SOR București
SORB, cum îi spunem pe scurt, e o gașcă de oameni de toate vârstele și profesiile care au un lucru foarte important în comun: pasiunea pentru păsări. Dacă ieși des prin parcurile din București, alergi sau te dai cu bicicleta pe digul Lacului Morii, sigur ne-ai văzut la un moment dat. Un grup de oameni adunați în jurul unei lunete sau mărșăluind cu ochii pe cer, complet insensibili la meteo sau orice altceva se-ntâmplă în jur – noi eram!

Alexander Valentine
După experimente în producție muzicală și participări la ball-urile „Lil’ Paris is Burning”, alături de activitatea sa în domeniul activismului LGBT și HIV, Valentine pășește în categoria de lipsync a zonei de drag, cu intenția de a explora forme de răspuns la fenomenul de male gaze și de a coregrafia procesul de autocunoaștere ca persoană queer non-binară.
Instagram: @wellbelovedvalentine
Facebook: Alexander Valentine

Rayne O’Plasty face drag de aproape doi ani și a debutat în scena drag românească prin performance-urile ei la Pride Park și la Ball-ul Lil’ Paris is Burning, unde a și luat trofeul pentru numărul ei de lip-sync. Rayne se mândrește cu diversitatea stilului său de performace, ce variază de la high energy până la momente emoționale.

Alina Buzdugan, este Artistă Lirică al Filarmonicii “G. Enescu”, doctor în muzică al Universității Naționale de Muzica București și profesor de canto si pian la ARC Studio, mezzosoprana Alina Buzdugan a obținut premii la concursuri naționale și a efectuat numeroase turnee alături de compania austriacă “Operettebühne Wien” în Olanda, Germania, Austria, Danemarca, Italia şi Elveția.

Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.