La Ménagère
- Dans & performance
- În cadrul Aerowaves Twenty20
50 min.
Info
Pixelări. Întreruperi și erori temporare. Cu toții am experimentat o explozie neașteptată de linii zimțate, pixelate, halucinante, care se răspândesc pe ecranele computerului. O eroare digitală fracturează imaginea pe care o privim și, pentru un moment frustrant, întrerupe filmul, jocul sau fotografia la care ne uităm. Înainte de a reveni la normal totul se transformă în piese care scurtcircuitează planul vizual și, într-un fel, pun sub semnul întrebării formele și tradițiile. Dar cum este când tehnicile digitale întâlnesc performance-ul și se intersectează cu concretețea materiei corporale?
Un spațiu cu gresie alb-negru (o bucătărie?) și sunetul zgârieturilor unui burete și al aspiratorului compun fundalul alienant în care Rebecca Journo așază o figură feminină arhetipală (o femeie, o gospodină, îmbrăcată într-un halat galben?) prin intermediul căreia chestionează spațiul dintre fantezie, performativitate și așa-numita realitate. În ”La Ménagère” Rebecca Journo performează cu o acuratețe impecabilă o partitură coregrafică care oscilează cu finețea unui seismograf între dizolvare și „nevroza neantului”. La fel ca în glitch art, desuetudinea căutată a unei astfel de reprezentări inspiră limbajul coregrafic pentru a căuta „eroarea de sistem”.
Rebecca Journo este dansatoare și coregrafă, din Paris. Prin practica sa, explorează un limbaj coregrafic în care mișcarea materializează legătura dintre corp, imaginație și sunet.
Absolventă a Conservatorului Trinity Laban din Londra, în iulie 2015, Journo a performat în diferite proiecte în Elveția, Belgia și Franța, alături de companii și artiști precum Brokentalkers, teatrul Konzert Berna, Tabea Martin și Michele Murray. În 2018, împreună cu Véronique Lemonnier a fondat compania La Pieuvre. Linia lor artistică de lucru se află la intersecția dintre dans, spectacol, muzică și fotografie.
Cu La Pieuvre, Journo a creat piesele L’Épouse (2018), La Ménagère (2019) și Whales (2020). La granița dintre scris și improvizație, Journo a creat o abordare personală a coregrafiei explorând mișcarea la un nivel micro pentru a invita privitorul în corpul trăit.
Journo lucrează îndeaproape cu platforma pentru coregrafii emergenți Danse Dense din 2018, a primit, de asemenea, sprijinul Les Petites Scènes Ouvertes în 2019, precum și fonduri pentru talentele emergente din regiunea Île-de-France (FORTE) în 2020. În În 2021, Rebecca Journo începe cercetarea și producția Portrait (titlu de lucru), un cvartet care va avea premiera în 2022.
Conceptul și coregrafia: Rebecca Journo
Muzica: Mathieu Bonnafous
Costume : Alya Derris
Lumini: Iris Julienne, Florentin Crouzet-Nico
Ochi exterior: Raphaëlle Latini, Tomeo Verges
Cu
Rebecca Journo, Mathieu Bonnafous
Parteneri
Aerowaves, Région îl-de-France – ”Forte” Regional Fund for Emerging Talents, Danse Dense, Atelier Medicis, Collectif 12
Spectacolul ”La Ménagère” este una dintre cele 20 de lucrări selectate în programul Twenty21 al rețelei europene de dans contemporan Aerowaves și este prezentat la București ca urmare a participării CNDB în cadrul acestei rețele din care fac parte instituții similare din Portugalia, Germania, Danemarca, Elveția, Norvegia, Belgia, Ungaria, Cehia, Italia, Austria, Cipru, Grecia, Albania, Croația, Rusia, Islanda, Irlanda, și altele.