fbpx

Iluzionistele

  • Dans & performance
  • În cadrul Explore Dance Festival

45 min.

© Irina Stelea

Info

„Noi locuim departe de aceste locuri cochete, într-un castel, la întretăierea drumului de vest cu cel de sud-est, acolo sus, mai în stânga pe hartă, pe Tărâmul de Nord cu accente citadine, acolo unde stelele căzătoare se numără cu aplomb şi maniere alese.

Avem un program foarte exact pe care îl respectăm ca pe ochii din cap: tricotăm, leşinăm,
tricotăm, leşinăm,
tricotăm, leşinăm,
tricotăm, leşinăm…

Periodic, frunzărim neglijent broşurici pline cu litere lipsă, ne facem manichiura cu iod, dăm de mîncare la plozi, ne rotim în direcţia acelor de ceasornic, ne uităm cuviincioase la televizor… totul pentru igiena mentală.

La prânz, la somnul de frumuseţe, mai aţipim puţin pe prichici, apoi ne trezim despletite, urcăm încălţate pe laviţă, ne înviorăm cu o limonadă şi o cafea neagră, o sorbim nemilos şi aşteptăm să ne plouă în gură.

La cină gătim următoarele: într-o oală de dimensiuni reduse, punem puţin câte puţin, apoi amestecăm, după gust, cinci viermi intestinali cu apă clocotită, presărăm atent nişte bobiţe de splinuţă aromată, foarte bine uscate, nişte sare, piper şi ciocolată, după gust şi apoi doi ochi larg deschişi… cam atât de deschişi… vânturăm apa cu ulei şi parfum… lăsăm la dospit până se face o pojghiţă groasă;
înfăşurăm aluatul într-o broboadă cu motive ungureşti,
ne trec toate apele,
scuipăm de trei ori în sân,
ne înfigem zdravăn cu dinţii în pardoseală,
îl înşfăcăm pe cel mic,
îl scrutăm cu privirea şi-l aruncăm de trei ori în aer,
îl trecem prin făină,
îl batem bine cu făcăleţul şi gata masa.

La siestă, un vultur neînfricat, cu puseuri de romantism ne salvează din ghearele plantelor carnivore.

De cele mai multe ori ni se sfâşie rochiţele înflorate… vai pardon… ne urcăm pedant în şaua lui, îi dăm bineţe… el ne face neaoş cu ochiul şi ne trece dincolo. Acolo, un alai domnesc de joasă speţă, se adună gretoşi în fiecare dimineaţă să ne vadă cum ronţăim arahide.”
Mădălina Dan

Mădălina Dan este absolventă a Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti şi a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti – secţia Coregrafie. Din 1998 până în 2003, este membră a companiei de dans Oleg Danovski din Constanţa. În 2008, participă la programul de dans contemporan danceWeb Scholarship-Viena. A studiat playwriting (scriere dramatică) în cadrul unui master al U.N.A.T.C București. Colaborează cu: Vava Ştefănescu, Cosmin Manolescu, Gigi Căciuleanu, Sergiu Anghel, Alexandra Pirici, Lisa Naugle, Christine Bastin, Pierr Wiss, Jean Guizerix. Participă la numeroase workshop-uri cu artişti internaţionali. Creaţii proprii: Elan spre transcendent (1998), Just like a woman (2001), Need for speed (2005), Dedublarea (2007), Iluzionistele (2008), Beginning, Middle, End, în colaborare cu Andrea Bozic şi Michael Pichbeck (2009). Din 2005, predă cursuri de dans contemporan pentru neprofesionişti organizate de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti.

Conceptul și coregrafia: Mădălina Dan
Dramaturgia: Rui Catalão
Scenografia: Mara Grigoriu
Light design: Cătălin Nicolescu

Cu
Maria Baroncea, Carmen Coţofană, Mihaela Dancs, Mădălina Dan

Producția
Centrul Național al Dansului București (CNDB)

Producător asociat
TVR Cultural

Organizator
Asociația ArtLink

Parteneri
Teatrul Notarra, Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, Cărturești, Budureasca

Parteneri media
Observatorul Cultural, LiterNet.ro, Zoom, 24fun, Radio Guerilla

Sprijinit de
Asociația 4 Culture, ArCUB, Administrația Fondului Cultural Național, Consiliul Județean Ilfov, Goethe Institut, Forumul Cultural Austriac, bm:uk, Koninkrijk der Nederlanden, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti

Presa

Programul eXplore dance festival, ediţia a 4-a, 2009 / Agenda LiterNet
Link 1

Dansul ca exerciţiu de gîndire – eXplore Dance Festival 2009 / Agenda LiterNet
Gina Șerbănescu
Link 1

Sari la conținut