Despre tine (o versiune)
- Dans & performance
- În cadrul proiectului „Distanțe și reapropieri”
50 min.
Info
În această nouă versiune a spectacolului, coregrafa Vava Ștefănescu schimbă formatul propriului solo coregrafic, revenind de această dată pe scenă, alături de ambele interprete cu care a lucrat în versiunile prezentate anul acesta la CNDB.
Un spectacol pe care Vava Ștefănescu l-a creat în 1997 și pe care l-a dedicat părinților ei, „Despre tine” este și lucrarea care a lansat-o pe coregrafă pe scena internațională, aceasta fiind invitată la vremea respectivă în numeroase festivaluri internaționale (Aerowaves – Londra 1998, Manoever – Leipzig 1999, etc.)
De-a lungul timpului, spectacolul a căpătat diverse forme. Dacă la premiera din Sala Atelier a Teatrului Național București, din 1997, era însoțit pe scenă de chitară electrică live, ulterior, interpreții au fost multiplicați, s-au schimbat spațiile de joc, ajungându-se până la spectacol experiment în alimentară și chiar la o încercare de spectacol de dans radiofonic.
În reprezentațiile din 2021, de până acum, coregrafa a reviziat lucrarea numind-o ”Despre tine (o versiune)” și a lucrat la repunerea ei în scenă realizând două versiuni ale solo-ului, alături de Diana Solomon, Laura Murariu și Cătălin Munteanu, absolvenți ai Academiei de Dans și Performance CNDB.
În versiunea la care vă invităm acum, coregrafa a ales o nouă formulă, în care revine pe scenă, alături de ambele interprete cu care a lucrat.
Mai mult, la fel ca și în versiunea originală, publicul are ocazia să voteze ordinea scenelor înaintea începerii spectacolului, iar cele mai multe voturi desemnează prima scenă din cele patru: Copilul, Strada, Casa și Dragostea. A cincea scenă, Calul, este întotdeauna ultima și este o improvizație pornind de la energia acumulată până în acel moment.
Vava Ștefănescu: ”Pentru mine era foarte important atunci acest joc al dramaturgiei aleatorii, existând 24 de variante de succesiune a scenelor. Dacă atunci miza întregului spectacol era pusă pe dramaturgie în toate elementele ce îl constituiau, astăzi, forma găsită împreună cu absolvenții din Academia CNDB deplasează miza pe „ceea ce poate corpul să spună”. Am căutat o anume radicalizare atât a procesului de lucru, a exercițiului de cercetare, cât și a esteticii generale a rezultatului – a spectacolului.
În lucrarea originală, discursul coregrafic integra pentru fiecare scenă o instalație cu mai multe fotografii realizate de Cosmin Bumbuț și câteva de la tatăl meu. În actuala versiune am încercat ca acest element (al fotografiei) să fie păstrat, însă în aceeași manieră a radicalizării imaginii. Pentru această versiune, Cătălin Munteanu realizează un montaj foto-video și este martorul, aproape jurnalistic, al corpului. Imaginea fotografică instantanee are parcursul ei independent, are vocea ei – ca un spectacol paralel al tridimensionalului.”
Este vorba, deci, de un spectacol cu totul nou, care deschide cele 4 teme – Copilul, Strada, Casa și Dragostea interpretelor și a publicului deopotrivă, și pune (poate) în chestiune identitatea umană
—
O producție CNDB 2021, parte din Dance me to the End of…(exerciții, distanțe, apropieri)– un program de spectacole în care revizitarea istoriei recente de dans contemporan românesc devine exercițiu și practică în formarea studenților din Academia de Dans și Performance CNDB.
Prevederile legale privind siguranța spectatorilor, referitoare la numărul maxim de participanți permis în cadrul unui eveniment la CNDB, alături de toate măsurile de protecție și reglementările impuse în vigoare împotriva răspândirii CO-VID19 vor fi respectate pe toată durata evenimentului.
Conceptul si coregrafia: Vava Ștefănescu
Asistență coregrafie: Carmen Coțofana
Coloana sonoră: Sorin Romanescu
Foto-video: Cătălin Munteanu
Light design: Alexandros Raptis
Cu
Vava Ștefănescu, Laura Murariu și Diana Solomon
Spectacol difuzat în cadrul proiectului cultural Distanțe și reapropieri.
Producția
Centrul Național al Dansului București (CNDB)
Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național..
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Mențiuni speciale
”Spectacolul este dedicat părinților mei.”
Vava Ștefănescu