fbpx

Despre tandrete & Pretend we make you happy

  • Dans & performance
  • În cadrul evenimentului MaiCNDB

Info

Despre tandreţe

”Am creat Despre tandreţe pornind de la premise personale şi am ajuns la final să vorbesc despre tandreţea actului artistic. Eu aleg să mă arăt în situaţii care nu mă reprezintă sau care mă pun în dificultate, cu riscul de a eşua, să ofer gânduri şi emoţii personale, lucruri care îmi plac, un cântec, un dans sau singuratatea ultimului om de pe pământ. Oscilez permanent între real şi fictiv, între sincer şi disimulat, pe o muchie pe care nici eu nu o stăpânesc perfect. Şi aici se naște momentul dintre spectatori şi mine.”
Andreea Novac

”Femeia asta care pare o curvă ieftină ne dă lecţii despre tandreţe – cum trandafirii se pun uşor în păr şi-apoi se fac cadou celorlalţi, cum echilibrul se ţine pe straturi de morcovi (carrots are good for your health), cum vinul roşu se toarnă tandru în pahare inegale şi se bea dintr-o înghiţitură după ce a fost învârtit suficient, cum cel mai greu e să jonglezi cu istoriile personale, care te pot lovi în dreptul inimii, cum poţi crede despre tine că eşti ultimul om de pe planetă şi-atunci nu te mai grăbeşte absolut nimic, cum momentul ăsta e unic şi n-o să mai fie cu nimeni niciodată. Da, tandreţea e doar între mine şi tine, între tine şi cei pe care îi iubeşti sau vrei să te iubească.”
GingerGroup – Tenderness is this moment between you and me

”[…] a băut vin cu cineva, a oferit morcovi şi flori, a dansat, s-a lăsat privită, criticată, s-a dezbracat, ne-a invitat în momentul ala în care visează să se transforme în altceva. A oferit o intimitate pentru care mulţi am venit nepregătiţi, n-am ştiut cum să o luăm, dacă să intrăm şi să ne lăsăm pătrunşi de ea, o intimitate care a provocat, care a plictisit, fascinat sau dezgustat, o intimitate mai altfel decât avem parte în mod normal.”
Tataia – Tandrețe cu sau fără morcovi

Pretend we make you happy

”Pornind de la cele patru body genres – comedie, dramă, erotica și horror – genuri care, cel puțin teoretic, creează în corpul celui care trăiește situația, ori în al celui care privește situația, fiori, excitație sau plăcere – am căutat modalități de a stimula kinestezic spectactorul, construind pe referințe cinematografice.

Pretend we make you happy vă propune un corp care apare din viteză, pulsație și culoare.”
Andreea Novac

Andreea Novac este coregraf, performer şi coordonator de comunicare în cadrul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti. S-a născut în 1981. A studiat Psihologia la Universitatea Bucureşti, iar în 2008 a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “IL Caragiale”, secţia Coregrafie. Între 1999 – 2003 se ocupă de proiecte de cercetare în domeniul psihologiei şi face practică de specialitate ca psiholog. Din 2003, după ce intră la UNATC, trece printr-un număr important de stagii de pregătire şi ateliere de dans contemporan, lucrează cu coregrafi din ţară şi din străinătate. Din 2005 începe să creeze propriile piese – “Aici totul e diferit”, “B-26-Dans”, “Corp şi anti – Corp”, “Aici, acum, “Dance a playful body”, “Pretend we make you happy”, “On tenderness” – pe care le prezintă pe scene naţionale şi internaţionale. Din 2008 se angajează la Centrul Naţional al Dansului unde se ocupă de comunicare şi PR şi coordonează diferite programe şi proiecte ale CNDB. Beneficiază de burse şi rezidenţe în străinătate (Italia, Marea Britanie, Olanda, Luxemburg, Austria, Ungaria), burse pentru cercetare asupra mişcării în Italia şi este o obişnuită a atelierelor de dans contemporan din cadrul festivalului Impulstanz Viena. Participă ca interpret sau coregraf în festivaluri şi proiecte europene – Explore Dance Festival, Europe in Motion, Romanian Showcase, ArtistNe(s)t – International Contemporary Dance Festival, Romanian Dance Platform, Moving Romania, Dance. Movement. Theatre. Din 2008 este profesor invitat pentru a susţine cursuri şi ateliere de dans contemporan in cadrul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, Fundaţia Calea Victoriei, Attitude Balet Studio, etc. Creează coregrafie pentru film şi teatru.

Biletele se pun în vânzare cu o oră înainte de începerea spectacolelor şi se vând pentru întreaga seară/ambele spectacole.
Preţul unui bilet este de 25 lei/seară, 15 lei redus/seară.
Rezervări se fac la adresa  sau pe site-ul www.cndb.ro.

Despre tandreţe

Coregrafia: Andreea Novac

Cu
Andreea Novac şi Sorin Romanescu

Finanțat de
Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, Centre de Creation Coregraphique TROIS C-L Luxemburg

Cu sprijinul
Fundaţia Gabriela Tudor în cadrul programului E-MOTIONAL Bodies & Cities / rezidentele ArtistNe(s)t şi al 4Culturesi Workshop Foundation, în cadrul Jardin d’Europe – proiect finanţat de Programul Cultura al Uniunii Europene

Mulțumiri
Centrul Național al Dansului

Pretend we make you happy

Direcția artistică: Andreea Novac
Coregrafia și interpretarea: Ștefan Lupu, Alin State, Istvan Teglas

Producția
Centrul Național al Dansului București (CNDB)

Cu sprijinul
Fabrica de Pensule, Cluj

Sari la conținut