Dance Conversations
- Atelier
Marți, 18 octombrie 2016, ora 18:30
Info
Atelier teoretic despre comunicarea și crearea de comunități în promovarea unui produs cultural din domeniul dansului.
Atelierul va fi susținut de Roxana Marin și Cristina Bazavan și va cuprinde studii de caz, referințe locale și internaționale, soluții pentru promovarea strategică a spectacolelor de dans și a artiștilor.
Într-un mediu cultural încă în conturare, tinerii dansatori români își caută un loc în alegerile spectatorilor români. În lipsa unor strategii de comunicare a produselor culturale (de dans), distanța dintre artist și public se mărește, iar interacțiunile lor se transformă rar în conversații. Valoarea unui spectacol este influențată de comunicarea lui.
Prin seria Dance Conversations, ne propunem să deschidem conversația despre ce vine după conturarea creativă a spectacolului. Acest prim atelier va fi un panel informal între specialiști, artiști, manageri și comunicatori culturali, cu scopul de a propune câteva soluții în acest sens.
Găzduit de
POINT Art Hub
Evenimentul este coprodus în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București și se desfășoară în cadrul celei de-a 4-a ediții ALT Concurs Național de Coregrafie (15-20 octombrie 2016).