fbpx

Cursuri de dans contemporan pentru copii (4-7 ani)

Cu Alexandra Gîrbea
  • Curs

6 martie – 3 aprilie 2014

Marțea și joia, în intervalul orar 17:30 – 18:30

Info

La început a fost imaginaţia. Apoi copiii au creat joaca şi, prin ea, o infinitate de lumi noi, fiecare altfel, fiecare în alte culori, cu noi personaje şi de fiecare dată în noi paşi de dans.

La cursul de dans contemporan, copiii vor vorbi despre ei şi despre lumea din jurul lor prin corp şi vor învăţa că prin dans poţi să creezi tot ce visezi, poţi să împleteşti fantezia cu realitatea şi să te manifeşti în totalitatea ta.

Dansul aduce numeroase beneficii pentru dezvoltarea fizică, mentală şi psihologică a copiilor: le creează o condiție fizică bună, le îmbunătăţeşte coordonarea, echilibrul şi flexibilitatea, îi relaxează şi îi distrează, le creşte concentrarea, le îmbunătăţeşte memoria, îi ajută să îşi dezvolte abilităţile sociale, le dezvoltă încrederea în forţele proprii şi stima de sine.

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) începe în luna martie , în Cluj, cursuri de dans contemporan pentru copii cu vârsta între 4-7 ani

Înscrierile se fac la adresa până miercuri, 5 martie, ora 17.00.

Prețul modulului este de 100 Ron/ 8 întâlniri.

Prima întâlnire, din 6 martie, este gratuită.

Plata se face înainte de începerea cursurilor. Taxa de participare se achită integral.

Sari la conținut