Curs de dans contemporan pentru copii (9-11 ani)

Cu Elena Zamfirescu
  • Atelier

Din 14 septembrie 2015

Lunea, în intervalul orar 17:00 – 18:00

Info

Cursul aduce copiii în contact cu dansul contemporan, înţeles ca un spaţiu în care corpul, mintea şi sufletul sunt în armonie. Acest lucru se va face prin joc, în joacă, astfel încât elementele specifice dansului să fie descoperite, preluate şi dezvoltate de copii. Lumea dansului li se va deschide asemenea unei lumi de poveste, în care nimic nu mai este imposibil.

Elena Zamfirescu a absolvit Liceul de Artă Braşov, secţia Coregrafie (1994) şi U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale”, secţia Coregrafie. Între anii 1995-2006 este solistă a Companiei Orion Balet. Din 2002 este asistent universitar şi apoi lector universitar doctor (2012) la U.N.A.T.C. „I.L.Caragiale”. Din 2006 până în prezent colaborează cu Şcoala de Artă Bucuresti în calitate de coregraf.

Modul I: 14, 21, 28 septembrie şi 12, 19 octombrie
Modul II:  26 octombrie și  2, 9, 16, 23 noiembrie   

Taxă de participare:
• 200 lei/ modul (5 ședințe);
• 150 lei/ modul (5 ședințe) – pentru a doua înscriere (frați);
• 60 lei/ şedinţă.

Înscrierile se fac cu cel puţin 3 zile înainte de începerea modulului la adresa [email protected] şi se consideră valide după achitarea taxei.

Taxa de participare se achită online pe www.kompostor.ro sau în ziua de începere a modulului la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Sala Stere Popescu.