Corpuri și povești (in)vizibile – tururi performative ghidate de Simona Dabija
- Intersecții
- Intrare liberă
aprox. 120 min.
29.10.2021
vineri
19:00
Bilete
Info
Care este istoria dansului în București? Cine, când și unde a dansat? Până nu demult istoria dansului românesc părea mai degrabă suma absențelor și a gesturilor invizibile, decât o serie de evidențe materiale. Însă, încă de la înființarea sa, Centrul Național al Dansului București (CNDB) a derulat proiecte de recuperare a acestei istorii și de reactivare a memoriei colective. O parte din urmele rămase au fost recuperate din arhive personale și atent inventariate în Arhiva CNDB. Pe parcursul lunii octombrie, te invităm să afli aceste povești de la 10 artiști / performeri din sfera dansului contemporan care îți vor spune istoria dansului din Capitală, în tururi ghidate performative prin oraș.
Ce îți propunem?
„Corpuri și povești (in)vizibile” este, într-un fel, o continuare a proiectului „Dancing walks”, când v-am invitat să ieșiți la plimbare cu dansatori, care să vă ghideze prin mai multe exerciții transformatoare ale relației cu propriul corp, cu spațiul, cu mediul înconjurător. Proiectul de acum adaugă o dimensiune nouă: pornind de la experiența propriului corp și a relației cu orașul, artiștii te vor ghida spre spațiile în care de-a lungul timpului dansul și-a făcut simțită prezența în viața Capitalei. Memoria creatorilor, energiile și istoriile care au contribuit la construcția culturii coregrafice de astăzi, vor fi reactivate performativ prin texte, imagini, story-telling și enactments. Corpul viu devine astfel o arhivă mobilă care te va conecta cu spații/locuri, istorii/evenimente și oameni din București, care au marcat istoria dansului românesc. Fiecare tur durează între 2 și 3 ore și presupune vizitarea a trei astfel de locuri.
Nu ne propunem o abordare istoricizantă de recuperare formală a memoriei, ci acționăm performativ, invitându-te într-un proces care te implică fizic și emoțional. CNDB îți propune un proces de chestionare a relației tale cu orașul și o serie de exerciții de activare a propriei memorii corporale. Corpul dansatorului, privit ca o arhivă mobilă, rescrie fragmente de istorie pe care le transmite către participanți și le înscrie în corpurile acestora, reînnoiește modalitățile de conservare, prezentare /reprezentare și circulație a cunoaşterii.
Ce artiști te ghidează performativ prin oraș?
Artiștii invitați de către CNDB să susțină aceste tururi ghidate performative sunt: Denis Bolborea, Catrinel Catană, Simona Dabija, Simona Deaconescu, Paul Dunca/Paula Dunker, Virginia Negru, Andreea Novac, Maria Mora, Valentina De Piante, Arcadie Rusu.
Cum te înscrii?
Pentru fiecare artist/artistă, ai 5 opțiuni de date în care să participi la tururile performative ghidate de acesta/aceasta. Participarea este gratuită în baza înscrierii. Te rugăm să selectezi doar turul la care ești sigur/sigură că poți să participi.
Informații despre tururile performative ghidate de Simona Dabija:
Punct de plecare: Sala Omnia
Locuri vizitate:
1. Compania „Contemp” la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” (str. Octavian Goga, nr. 1)
2. Studio Elena Penescu Liciu (str. Braziliei, nr. 59)
3. Studio Iris Barbura și Vergiu Cornea (str. Vasile Alexandri, nr. 16)
Biografie Simona Dabija
A absolvit licenta și masterul în coregrafie la Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie, Bucuresti. Este co-fondator al Asociatiei Delazero, o asociație care își propune ca direcție artistică proiecte ce au ca temă prezentul social și modalitățile individuale de raportare la acesta, legătura dintre corp și percepție. Lucrează cu Simona Deaconescu din 2015, fiind una dintre principalele dansatoare ale colectivului Tangaj Dance, performand în spectacolele ”Daughters”, ”Birdville”, ”Counterbody”, ”Aftertaste”, în instalația durațională performativă ”Retro Walk Decades to the Sun”, precum și în filmul de dans ”Sonder.”
Colaborează în calitate de interpreta cu Linotip-Centru Independent Coregrafic în spectacolele ”Basma Curată”, ”2 femei” si ”Stabat Mater”, cu Teatrul Odeon în spectacolul ”Kafka” și cu Teatrelli în spectacolul „Urban GIF”, coregrafiat de Florin Fieroiu. În 2020, i-a fost acordat Premiul pentru contribuția adusă Dansului Contemporan, de către Centrul Național al Dansului, București. Ultimul proiect la care a lucrat a fost spectacolul de dans contemporan “LUX” și scurtmetrajul de film de dans OPIA, selectat și premiat în festivaluri printre care KnowBOX – Audience Award,FrameRush, BIDFF, Moving Images videodance Festival, FROSTBITE International Indie Fest.
În prezent, lucrează ca performer, la o nouă instalație performativă duraționalp “Isolation in a Series of Liminal States”, proiect inițiat de echipa de artiști /SAC @ Malmaison în colaborare cu Tangaj Dance.
„Îmi place să lucrez cu variații de viteză și să folosesc articulațiile atipic, în raport cu suprafețele pe care le întâlnesc. Metodele prin care mișcarea se poate deconstrui, prin izolarea extremităților corpului și a coloanei vertebrale, dau naștere la o corporalitate puternică și un dans plin de volum.” – S.D.
Proiectul a fost co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.
27.10.2021
miercuri
19:00
miercuri
19:00
28.10.2021
joi
19:00
joi
19:00
30.10.2021
sâmbătă
13:00
sâmbătă
13:00
31.10.2021
duminică
13:00
duminică
13:00
Știri