Corpuri și povești (in)vizibile – tururi performative ghidate de Virginia Negru

  • Intersecții
  • Intrare liberă

aprox. 120 min.

13.10.2021

miercuri

19:00

Sala Omnia, București

Info

Care este istoria dansului în București? Cine, când și unde a dansat? Până nu demult istoria dansului românesc părea mai degrabă suma absențelor și a gesturilor invizibile, decât o serie de evidențe materiale. Însă, încă de la înființarea sa, Centrul Național al Dansului București (CNDB) a derulat proiecte de recuperare a acestei istorii și de reactivare a memoriei colective. O parte din urmele rămase au fost recuperate din arhive personale și atent inventariate în Arhiva CNDB. Pe parcursul lunii octombrie, te invităm să afli aceste povești de la 10 artiști / performeri din sfera dansului contemporan care îți vor spune istoria dansului din Capitală, în tururi ghidate performative prin oraș. 

Ce îți propunem? 

Corpuri și povești (in)vizibile” este, într-un fel, o continuare a proiectului „Dancing walks”, când v-am invitat să ieșiți la plimbare cu dansatori, care să vă ghideze prin mai multe exerciții transformatoare ale relației cu propriul corp, cu spațiul, cu mediul înconjurător. Proiectul de acum adaugă o dimensiune nouă: pornind de la experiența propriului corp și a relației cu orașul, artiștii te vor ghida spre spațiile în care de-a lungul timpului dansul și-a făcut simțită prezența în viața Capitalei. Memoria creatorilor, energiile și istoriile care au contribuit la construcția culturii coregrafice de astăzi, vor fi reactivate performativ prin texte, imagini, story-telling și enactments. Corpul viu devine astfel o arhivă mobilă care te va conecta cu spații/locuri, istorii/evenimente și oameni din București, care au marcat istoria dansului românesc. Fiecare tur durează între 2 și 3 ore și presupune vizitarea a trei astfel de locuri. 

Nu ne propunem o abordare istoricizantă de recuperare formală a memoriei, ci acționăm performativ, invitându-te într-un proces care te implică fizic și emoțional. CNDB îți propune un proces de chestionare a relației tale cu orașul și o serie de exerciții de activare a propriei memorii corporale. Corpul dansatorului, privit ca o arhivă mobilă, rescrie fragmente de istorie pe care le transmite către participanți și le înscrie în corpurile acestora, reînnoiește modalitățile de conservare, prezentare /reprezentare și circulație a cunoaşterii.

Ce artiști te ghidează performativ prin oraș? 

Artiștii invitați de către CNDB să susțină aceste tururi ghidate performative sunt: Denis Bolborea, Catrinel Catană, Simona Dabija, Simona Deaconescu, Paul Dunca/Paula Dunker, Virginia Negru, Andreea Novac, Maria Mora, Valentina De Piante, Arcadie Rusu. 

Cum te înscrii? 

Pentru fiecare artist/artistă, ai 5 opțiuni de date în care să participi la tururile performative ghidate de acesta/aceasta. Participarea este gratuită în baza înscrierii. Te rugăm să selectezi doar turul la care ești sigur/sigură că poți să participi.

Informații despre tururile performative ghidate de Virginia Negru:

Punct de plecare: Sala Omnia

Locuri vizitate:
1. Centrul Inter/Național pentru Dans Contemporan în spațiul fostului Arcub, actualul ArtExpo (str. Batiștei, nr. 14)
2. Compania „Contemp” la Teatrul de Operetă „Ion Dacian” 
3. Studio Floria Capsali-Mitiță Dumitrescu (calea Victoriei, nr. 63)

Biografie Virginia Negru – dansator, performer și facilitator de practici de compoziție prin improvizație.

Virginia a descoperit plăcerea de a se mișca în moduri ‘neobișnuite’ înainte de a putea vorbi sau a înțelege că ceea ce făcea se numea dans. Deși se consideră mai degrabă un autodidact, de-a lungul timpului a întâlnit dansatori și profesori care i-au influențat în mod profund viziunea asupra dansului și a mișcării: Catrina Choate (Dans Contemporan și Feldenkrais), Amalia Strinopoulou (Limón Technique), Lelia Marcu (balet), Steve Batts și Ursula Laeubli, Benno Voorham și Sybrig Dokter, Scott Wells, Alexandra Soshnicova și Serghei Golovnya, Cyrus Khambatta, Nora Hajos, Nancy Stark Smith, Sasha Dodo, Adrian Russi, Susanne Martin (Instant Composition și Contact Improvisation), Kira Kirsch și Antoine Ragot (Axis Syllabus).

În 2011 un eveniment din viața personală a fost catalizatorul și începutul unei perioade de interiorizare, chestionare, contemplare și călătorii inedite, care s-au fructificat mai târziu prin mai multe demersuri artistice, inițiative pedagogice, invitații performative: My life is my art – o călătorie din Veneția până în Finisterra – 4 luni de mers pe jos într-un avânt de a afla ce e în spatele “cortinei” realității cotidiene și de a chestiona modul demonstrativ și ‘vizibil’ prin care i se cere unui artist să contribuie în lumea în care trăiește; cursuri săptămânale de Contact Improvisation urmate de jam session-uri de dans – manifestare a dorinței de comunicare directă și imediată cu alți artiști și cu publicul interesat de dans, dar și a nevoii de a replica modele de învățare și practică întâlnite în alte țări; Contact Bucharest Festival – organizarea anuală a unui eveniment intensiv de studiu, practică și schimb de experiență prin dans și CI cu profesori și participanți din mai multe țări; Pe Bune – dansator și profesor invitat în cadrul proiectului PETEC pentru a contribui la crearea unui spectacol de improvizație, muzică și dans pentru copii; Echilibru în Dezechilibru – o serie de ateliere de CI în mai multe orașe din România, dedicate profesioniștilor din domeniul artelor performative; Negotiating reality – laborator de cercetare asupra mișcării prin CI; spectacolele After.Life de Sasha Dodo, Iluzionistele de Mădălina Dan – dansator/performer; Școala performativă pentru copii CNDB și Academia de dans și performance CNDB – profesor invitat. În prezent ghidează laboratorul de compoziție prin improvizație Perspective în Mișcare și se dăruiește cu entuziasm oricărei ocazii de a împărtăși cu ceilalți experiența și energia pe care a acumulat-o pană acum dansând, predând și perfomând.

Proiectul a fost co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

15.10.2021

vineri

19:00

vineri

19:00

Corpuri și povești (in)vizibile - tururi performative ghidate de Virginia Negru

Corpuri și povești (in)vizibile - tururi performative ghidate de Virginia Negru

14.10.2021

joi

19:00

joi

19:00

Corpuri și povești (in)vizibile - tururi performative ghidate de Virginia Negru

Corpuri și povești (in)vizibile - tururi performative ghidate de Virginia Negru

12.10.2021

marți

19:00

marți

19:00

Corpuri și povești (in)vizibile - tururi performative ghidate de Virginia Negru

Corpuri și povești (in)vizibile - tururi performative ghidate de Virginia Negru

11.10.2021

luni

19:00

luni

19:00

Corpuri și povești (in)vizibile - tururi performative ghidate de Virginia Negru

Corpuri și povești (in)vizibile - tururi performative ghidate de Virginia Negru

Noutăți