fbpx

Coreomaniacii

  • Dans & performance
  • În cadrul proiectului Distanțe și reapropieri

50 min.

Info

Coreomaniacii este un docufiction performativ, care urmărește cronologic evenimentele care au marcat “epidemia de dans”, din vara anului 1518, în Strasbourg – o manifestare distopică în masă, care a afectat câteva sute de oameni. Spectacolul Coreomaniacii aduce în discuție felul în care alegem să ne uităm la dans, pornind de la o serie de mărturii ale învățaților vremii, un amestec de pseudoștiință, teologie și science-fiction medieval, în mișcări contemporane. Accentul cade pe felul în care s-a documentat răspândirea epidemiei, evenimentele fiind povestite din perspectiva celui care le privește, niciodată din perspectiva celui care le trăiește. 

Descriere

1518. Orașul Strasbourg este în alertă maximă. O epidemie de dans se declanșează în piața centrală a orașului. 

Denumită de-a lungul timpului „Dansul Sfântului Vitus”, „Chorea Lasciva”, „mania dansului” sau „coreomanie”, documentația acestui eveniment este la fel de bizară ca manifestarea în sine; un amestec de medicină umorală, fenomene supranaturale, puțină micologie și ceva mitologie. Pentru cei care se încumetă să treacă peste articolele care alcătuiesc wow-ul internautic, epidemia dansului este infuzată puternic de ideile Bisericii Creștine ale sfârșitului de Ev Mediu. 

Puținii cercetători contemporani care au studiat-o au încadrat evenimentul la categoria isterie în masă, iar câțiva teoreticieni ai dansului au numit-o chiar o manifestare timpurie de coreopolitică. 

Acest eveniment distopic – o epidemie de dans care a afectat câteva sute de oameni – a ajuns o informație istorică prin prisma viziunilor celor care aveau o voce în comunitatea de atunci (cler, autorități locale, teologi, cronicari). În absența oricărei mărturii din partea unui coreomaniac, declanșatorul acestei epidemii rămâne o speculație, care treptat s-a transformat în adevăr istoric. Tot la nivel de speculație rămân și interpretările contemporane, care (re)contextualizează interpretările istorice.

Un soundrack original, semnat de Vlaicu Golcea

Cu peste 20 ani în scena muzicii performative,Vlaicu Golcea este cel care semnează coloana sonoră a lucrării cu același nume, realizată de Simona Deaconescu.

Vlaicu Golcea poate fi lejer considerat unul dintre pionierii integrării muzicii electronice și a computerelor în acest domeniu. În ultimii 10 ani s-a dedicat mai ales compoziției muzicii de scenă, film și instalații multimedia, fiind unul dintre cei mai activi și cunoscuți artiști crossover ai generației sale.

Mult mai mult decât un simplu comentariu al intenției coregrafice din lucrarea realizată în programul CNDB, COREOMANIACII OST este o creație artistică de sine stătătoare. În compozițiile sale, muzica sa nu doar acompaniază. Calitatea, universul stilistic și imaginarul pe care Vlaicu Golcea le propune fac din compozițiile sale elemente care luate singular reușesc să joace rolul principal.

Te invităm să îl asculți integral mai jos sau pe Spotify, Apple Music și Bandcamp.

Extra info 

Spectacol prezentat în cadrul programului de spectacole Dance me to the End of… prin care CNDB invită artiști consacrați să își reviziteze propriile lucrări ori să semneze noi producții, alături de studenții Academiei de Dans și Performance CNDB. 

Prevederile legale privind siguranța spectatorilor, referitoare la numărul maxim de participanți permis în cadrul unui eveniment la CNDB, alături de toate măsurile de protecție și reglementările impuse în vigoare împotriva răspândirii CO-VID19 vor fi respectate pe toată durata evenimentului.

Conceptul si coregrafia: Simona Deaconescu
Muzica : Vlaicu Golcea
Producție: Laura Trocan
Light design: Alexandros Raptis

Cu
Georgia Elza Măciuceanu, Diana Maria Dragu, Laura Murariu, Nicolae-Robert Popa, Adrian Popiță

Producția
Centrul Național al Dansului București

Spectacol prezentat în cadrul proiectului în cadrul proiectului Distanțe și reapropieri.

Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


12.06.2021

sâmbătă

19:00

sâmbătă

19:00

Coreomaniacii

Conceptul si coregrafia: Simona Deaconescu

Coreomaniacii

13.06.2021

duminică

19:00

duminică

19:00

Coreomaniacii

Concept și coregrafie: Simona Deaconescu

Coreomaniacii
Sari la conținut