Coregrafie de grup

Info

“De câțiva ani lucrez cu epuizarea ca sursă de regenerare energetică și cu energia ca mod de comunicare, atât în dans cât și în afara lui, și caut modalități de a construi, trăi și transmite intensitate. COREGRAFIE DE GRUP urmează acest parcurs început în 2013 cu ‘out of order’ și continuat mai apoi, în 2014, în cadrul colaborării cu Zan Yamashita, și are ca punct de plecare dorința de a înțelege și a lucra cu o energie amplificată: de la 1 corp la 2, de la 2 la 10.
În COREGRAFIE DE GRUP coregrafia se generează în timp aproape real. Dansatorii, angajați în practici fizice intense, negociază de la forme și ritm la spațiu și timp, propunând experiențe vizual-muzicale, Kinestezice, energetice și afective. În control și în afara lui, balansând între a ști și a nu ști, în ascultare sau izolare, corpurile în mișcare spun tot și nimic.” Mihaela Dancs

“Dansatorii se ascultă și își imaginează împreună. Se întâlnesc/susțin în epuizare și energie pentru a genera moduri diferite de a fi împreună/pentru a rămâne împreună și propun feluri variate de a fi împreună pentru a genera încontinuu mișcare și a pune în acțiune altceva, mai mare decât suma părților. Epuizarea este partenerul invizibil perfect, individual și comun, iar energia depășește domeniul scenei legând pe toată lumea cu nebănuite fire invizibile.” Adriana Gheorghe

“Un exercițiu de curaj artistic al Mihaelei Dancs și al celor 10 performeri, ce duce la o estetică cu totul aparte, ce surprinde prin simplitate, prin rezistență și prin performanță, cu o intensitate și cu o calitate a atenției rar obținută în spațiul performativ.” Vava Ștefănescu

Bio
Mihaela Dancs (n.1974, București, România) dansează în teatre, apartamente, poduri, galerii de arta, fabrici, biserici, studiouri de dans, muzee, pe străzi din Bucureşti, Londra, Timişoara, Veneţia, Praga, New York, Cluj, Viena, Stockholm sau Tokyo. Colaborează, printre alții, cu Mădălina Dan, Carmen Coțofană, Paul Dunca, Vava Ștefănescu, Rui Catalao, Cosmin Manolescu și Doris Uhlich. De câțiva ani se dedică cu aceeași pasiune pe care o are pentru dans, surfing-ului. Cel mai probabil acestea se vor întâlni la un moment dat, dacă nu cumva deja au și făcut-o.

“Sunt obsedată de acompaniere și posibilitățile ei, cu diferitele grade de distanță în companie. COREGRAFIA DE GRUP a Mihaelei Dancs & a grupului este, ea însăși, o negociere continuă între logica impunerii și cea a acompanierii. Cele două nu se exclud, granița dintre ele este fină.
Impunerea e manifestarea, prin excelență, a dorinței de transmitere (se permite, fără supărare, în amor sau în coregrafie). Acompanierea presupune spațiu și/sau timp comun, direcție comună și grade diferite de proximitate. Nu neapărat consens, cât atenție și disponibilitatea de a testa logica altcuiva.
Dansatorii oscilează între a se acompania unii pe alții, legați de coduri invizibile, sau a dansa fiecare pentru un partener nevăzut.
Impunerile Mihaelei pot fi prezente și vizibile sau pot veni sub formă de urme ale unor surse absente, imprimate în memoria fizică sau afectivă a dansatorilor. Urmele sunt partenerul invizibil – colectiv sau individual.
Când urmele se văd – e o invitație explicită la acompaniere adresată spectatorilor. Invitația implicită este de a împărți aceeași companie invizibilă.
Dansatorii se ascultă și își imaginează împreună. Se întâlnesc/susțin în epuizare și energie pentru a genera moduri diferite de a fi împreună/pentru a rămâne împreună și propun feluri variate de a fi împreună pentru a genera încontinuu mișcare și a pune în acțiune altceva, mai mare decât suma părților. Epuizarea este partenerul invizibil perfect, individual și comun, iar energia depășește domeniul scenei legând pe toată lumea cu nebănuite fire invizibile.
În relația mea de acompaniere, dacă ar fi să am un moment impetuos de impunere, de apopriere parazitară, acesta s-ar petrece chiar acum – propunând fixarea unor aspecte ale COREGRAFIEI DE GRUP prin acest text.
Momentul de impunere a COREGRAFIEI DE GRUP asupra mea, pentru că a existat și un asemenea moment, a fost atunci când, o dată, în exercițiul percepției, corpul meu s-a atașat grupului și, de la locul lui, din sală, a trecut prin toate fazele înscrise în mine ca spectator de către dorința de transmitere – am încercat să citesc informația, să-i găsesc codul, să înțeleg, apoi au apărut detaliile, transferul vizibil, devenit treptat invitație la ascultare – am ascultat ritmurile vizuale și, nu în ultimul rând, am preluat în corp toate impulsurile de mișcare din scenă, m-am conectat kinestezic la mișcarea lor continuă, descoperind și altceva, copleșitor, care mi se transfera simultan. Apoi ceva s-a întâmplat, ceva diferit.”
Adriana Gheorghe/ “sparring partner”