fbpx

Bun rămas! (sau despre discretele scăpări ale sistemului limbic)

  • Dans & performance

Info

Cele cinci spirite invocate:

Sybilla >> Maria Baroncea
Cu puțin timp înaintea erei noastre trăia într-o peșteră vestita Sybilla, prezicătoarea lui Apollo, care își scria viziunile pe frunze de stejar după ieșirea din transă. O parte dintre acestea au fost colecționate și păstrate în ceea ce reprezenta templul lui Jupiter. După una dintre viziuni, prezicătoarea a anunțat că viața pe Pămînt va avea 9 perioade a câte 800 de ani. Conform acesteia, omenirea tocmai traversează ultima perioadă. Pe lângă asta, ea a mai prevăzut ascensiunea Impăratului Constantin și nașterea lui Isus cu 20 de ani înainte, ceea ce i-a îndreptățit pe mulți să o considere o precursoare a creștinismului. A murit electrocutată de un cablu electric, nu înainte de a prezice renovarea Teatrului Național din București.

Mama Shipton >> Alexandra Pirici
O altă prezicătoare care a trăit în Anglia la începutul anilor 1500, denumită mama Shipton, despre care se spune că ar fi fost jumătate umană și jumătate ființă supranaturală, vine să susțină prezicerile altor oracole, adăugând chiar unele noi. Aceasta a anticipat corect moartea lui Henric al VIII-lea, domnia reginei Victoria, marea ciumă sau ororile celor două războaie mondiale. Francis Ford Coppola i-a atribuit un rol principal într-unul din filmele sale. A anticipat și apocalipsa, când conform viziunilor acesteia jumătate din populația planetei va pieri în timpul unui spectacol de “dans contemporan”.

Carmen Harra >> Carmen Coțofană
Fostă componentă şi fondatoare a grupului Trio Expres, Carmen Harra a plecat din ţară cu mult înainte de 1989, iniţial ca să-şi viziteze sora din Suedia. De acolo a plecat în Statele Unite. Acum are cetăţenie americană şi un cabinet de psihoterapie pe 5th Avenue, în New York. Este prietenă cu vedetele box-office-ului american, de la Brad Pitt la Jeniffer Lopez, are trecere la Hillary Clinton şi pledează cauza românilor la Casa Albă. În România, Harra îşi refuză titlurile de clarvăzătoare, ghicitoare sau chiar vrăjitoare. Spune despre sine că este o vizionară, care „simte“ viitorul apropiat al omenirii într-o lumină mai puţin favorabilă.

Vanga Dimitrovna >> Mădălina Dan
La zece ani de la moartea sa, faimoasa prezicătoare oarbă Vanga Dimitrova nu a fost încă redată pământului, rămăşiţele pământeşti ale acesteia fiind încă ascunse. Vanga a murit la vârsta de 85 de ani, iar ziua morţii şi-a prezis-o singură cu mulţi ani înainte de producerea evenimentului. Prezicerile sale continuă să atragă atenţia la fel de mult ca şi cele ale lui Nostradamus. Există o întreagă listă cu preziceri de importanţă crucială pentru istoria lumii făcute de Vanga, ce au pus în încurcătură minţi raţionale şi luminate. Cu o jumătate de an înaintea morţii lui Stalin, femeia a prezis ziua şi condiţiile în care acesta va pieri, fiind arestată şi întemniţată. A fost eliberată din închisoare abia după moartea sângerosului dictator de la Kremlin. Vanga ştia dinainte de invazia trupelor sovietice în Praga revoltată, în 1968, și de venirea minerilor la București în 1990.

Mi-Fei >> Iuliana Stoianescu
Născută din părinți emigranți chinezi in Queens, New York, Mi-Fei s-a mutat în Colentina, București. S-a inițiat în magia binefăcătoare și este atrasă de un mix eclectic de hobby-uri. Persoanele cărora li se întîmplă lucruri inexplicabile își găsesc întotdeauna claritatea apelînd la Mi-Fei. Cele părăsite de noroc, persoanele care doresc să întoarcă persoana iubită, persoanele cu boli fără leac (alcoolismul, impotența, depresia, frica, stări de amețeală și mai ales confuzie permanentă), persoanele care doresc amulete purtătoare de noroc și apăratoare de rău, sunt sfătuite să apeleze cu toată încrederea la unica Mi-Fei.

*Sistemul limbic este format din totalitatea structurilor cerebrale situate în regiunea mediană și profundă a creierului, jucînd un rol major în memorie și emoții, precum și în elaborarea comportamentelor. Sistemul limbic este elementul esențial care pune în acord cortexul cu formațiunile cerebrale mai vechi. Acest creier limbic răspunde de afectivitate și memorie. Formațiunile lui nervoase nu sînt incluse în cortex. Funcția sa esențială este de a menține adaptarea la mediul social. Empatia, relațiile interpersonale, convingerile, credințele, impulsul de atac și de apărare, sentimentul de securitate sau insecuritate sunt coordonate de sistemul limbic, nu de cortex. Sistemul limbic are un rol important și în constituirea memoriei de lungă durată. Persoana înregistrează astfel caracterul plăcut sau neplăcut al stimulilor, pe viitor neevitând stimulii plăcuți, dar ocolindu-i pe cei neplăcuți. Astfel sistemul limbic stocând toate amintirile, este responsabil de dobândirea experienței. De asemenea are și un rol cognitiv care constă în producerea de imagini și în utilizarea lor. Astfel sistemul limbic este sediul afectivității, memoriei de lungă durată și al imaginației.

Farid Fairuz este nascut la Beirut dintr-o mama libaneza si un tata evreu. De-a lungul vietii ramine marcat de povestea de dragoste tulburatoare dintre parintii sai, care au trait in clandestinitate vreme de 10 ani migrind mereu intre Turcia, Siria, Liban si Iordania. Dupa disparitia tragica a acestora in razboiul din Beirut, este adoptat de doi beduini care il cresc cu lapte de camila si il educa conform credintelor lor. Fairuz are un comportament diferit de ceilalti copii de virsta lui si dovedeste o sensibilitate maladiva. Destinul ii suride la virsta de 11 ani cind este infiat de o bogata familie iordaniana care se ocupa cu atentie de studiile lui. Astfel Farid Fairuz ajunge sa studieze muzica popoarelor arabe, dansul oriental, dansul clasic si contemporan, iar apoi creeaza spectacole si danseaza vreme de citiva ani in Europa si Statele Unite ale Americii fiind privit ca o curiozitate.

Conceptul și coregrafia: Farid Fairuz
Scenografia: Andrei Dinu
Imagine: Catalin Nicolescu

Cu
Maria Baroncea, Alexandra Pirici, Carmen Coțofană, Mădălina Dan, Iuliana Stoianescu

Co-producția
Centrul Național al Dansului București (CNDB) și Solitude Project

Parteneri media
24 Fun, Liternet, Veioza arte, Port.ro, Suplimentul de Cultura, Onlinegallery.ro, Thechronicle.ro, Bucuresti.tonight.eu, Metropotam.ro, WebPR.ro, Modernism.ro, HipMag.ro, ARTBoom.ro, ArtClue, Neaparat.ro, Infodance.ro

Presa

Magie neagră cu puțin mov pe scena Centrului Național al Dansului / webRelease
Link

MAGIE NEAGRĂ CU PUȚIN MOV PE SCENA CNDB! / Modernism.ro
Cosmin Năsui
Link

CNDB – de la pisoarul lui Duchamp la supa lui Matsangos / Dilema Veche
Oana Stoica
Link

Sari la conținut