fbpx

BABAE

  • Dans & performance
  • În cadrul Aerowaves Twenty20

30 min.

BABAE by Joy Alpuerto Ritter
©Katja Renner

Info

Resursele foarte puține, pandemia și călătoriile imposibile ne-au făcut să ne izolăm mai mult decât ne-am fi dorit de scena internațională. În acest context considerăm cu atât mai important să reluăm contactul cu alți artiști și alte practici și discursuri, cu alte structuri și instituții internaționale, alături de care să putem extinde dialogul și să putem schimba perspectivele.

Anul acesta Centrul Național al Dansului București se bucură să anunțe prezența a trei artiști intrenaționali care vor prezenta spectacole selectate ca urmare a participării CNDB în cadrul rețelei europene de dans contemporan Aerowaves, din care fac parte instituții similare din Portugalia, Germania, Danemarca, Elveția, Norvegia, Belgia, Ungaria, Cehia, Italia, Austria, Cipru, Grecia, Albania, Croația, Rusia, Islanda, Irlanda, și altele. 

BABAE, primul spectacol internațional la care te invităm anul acesta, este una dintre cele 20 de lucrări selectate în cadrul Twenty20 – progamul de difuzare al Aerowaves.

BABAE înseamnă „femeie” în tagalog (limbă filipineză) și este o lucrare solo inspirată de Dansul Vrăjitoarei a lui Mary Wigman, o „capodoperă a ciudățeniei” care a avut premiera la Witch Dance Project Festival, în 2016, la Sophiensaele Berlin.

Crescută și instruită clasic în Germania, Joy Alpuerto Ritter examinează vocabularele moștenite și reconfigurează ceea ce înseamnă a convoca puterea și practicile mistice ale femeii ca vrăjitoare. Ducând mai departe materialul de mișcare al lui Mary Wigman, Joy combină elemente provenite din rădăcinile dansului popular filipinez, dans clasic și contemporan, precum și din vocabularul hip-hopului și al voguingului.

Joy Alpuerto Ritter întruchipează sacrificiile istorice ale femeilor cu o pură libertate celebrativă și invită publicul să asiste la un ritual străvechi și intim, o practică cunoscută doar de ea. Artista expune stări de transformare și transă și exersează radierea puterii feminine. Călătoria ei este o sărbătorire a vieții, un parcurs despre conștientizare spirituală și înţelepciune.  

BABAE este o întâlnire cu o singură femeie, între calitățile animaliste și senzuale ale ritualului și putere. 

Conceptul, coregrafia și dansul : Joy Alpuerto Ritter
Muzică: Vincenzo Lamagna
Asistent artistic: Lukas Steltner
Lumini: Arne Schmitt, Joy Alpuerto Ritter
Costum: Lan Behrendt DYAO
Suport tehnic: Fabian Bleisch

Bio
Joy Alpuerto Ritter s-a născut în Los Angeles și a crescut în Freiburg im Breisgau, Germania. A urmat Ballettschule Armin Krain și a învățat dansul popular filipinez la cursurile susținute de mama ei. În 2004, a absolvit școala Palucca din Dresda, Germania. A început să lucreze ca dansatoare independentă cu coregrafi precum Christoph Winkler, Heike Hennig Wangramirez, Constanza Macras și Yui Kawaguchi.

După ce și-a extins repertoriul către stiluri de dans urban, a devenit parte a scenei Hip-Hop and Voguing Ballroom din Berlin și a câștigat premii la mai multe battle-uri de dans.

În 2011, s-a alăturat Cirque du Soleil ca dansatoare și artist aerian pentru Michael Jackson Immortal World Tour. Din 2013, a fost dansatoare și director de repetiții la Akram Khan Company și a fost nominalizată ca „dansatoare de excepție” în spectacolul „Până la lei” de la National Dance Awards UK, în 2016.

În ultimii ani, Joy a creat propriile lucrări: Unda (premiera la Barbican London), Alter Egos (Sophiensaele Berlin), Heimkehr (coproducție LOFFT das Theatre), rOOms. Cu solo-ul BABAE, s-a afirmat internațional, devenind una dintre artistele Aerowaves 2020. În munca de coregrafă (asociată) a realizat colaborări cu Akram Khan (Marea Britanie), Ballett Black (Marea Britanie), Chen Shi-Zheng ( New York), Riz Ahmed (Marea Britanie), Viviana Durante (Marea Britanie), Floria Sigismondi (SUA / CA), Florence and the machine (Marea Britanie).
 www.joyalpuertoritter.com

Susținut de
„Witch dance Project 2016” Sophiensaele Berlin

Mulțumiri
Christoph Winkler “Witchdance Project”, Farooq Chaudry “Portrait in Otherness”, Akram Khan, Elena Polzer” Ehrliche Arbeit “, Lukas Steltner, Sophiensaele Berlin și Tanzfonds Erbe.

Sari la conținut