Atelier de explorare tactilă
- Atelier
Sâmbătă, 20 aprilie 2019, în intervalul orar 19:00-21:30
Info
Workshopurile din cadrul proiectului „Agenția de practici somatice” au ca scop facilitarea întâlnirii dintre practicienii din domeniile dansului și artei, psihologiei, al terapiilor somatice, ONG-urilor sociale și medicale, în vederea creării unui dialog și schimb de experință interdisciplinare, care pot oferi abordari și perspective noi de îngrijire, cunoaștere și vindecare prin corp.
Atelierul condus de Mădălina Dan are ca scop împărtășirea cercetării din sfera tactilului care a stat la baza lucrării artistice (instalație-participativă) “The Agency of Touch”. Practica tactilă din The Agency of Touch rezidă în lucrul cu sistemul somato-senzorial, cu straturi de piele (epiderma, derma, hipoderma), cu receptorii neuronali care se află la nivelul pielii care percep textura, presiunea, durerea, mișcarea și vibrația.
Pe de-o parte atelierul propune noțiuni generale de explorare practică în sfera tactilului, a atingerii și a kinesteziei: pielea ca cel mai mare organ, ca simț din care la nivel embrionar se dezvoltă celelalte simțuri, ca mijloc de cunoaștere si comunicare prin senzorial și motoriu, ca suprafață perceptivă, înveliș, loc de întîlnire cu exteriorul, limită și loc de conștientizare a limitelor, ca textura afectivă subiectivă. Pe de altă parte coregrafa va introduce participanții în practica tactilă proprie din The Agency of Touch. În acest caz coregrafia se aplică pe corpul participantului într-o perspectiva non-vizuală, de non-reprezentare, experienţa se percepe prin alte simţuri decât cu ajutorul ochiului, participantul/participanta devine spectator activ al propriilor senzații, imagini, afecte, trăiri, amintiri. Coregrafiile tactile operează cu noțiuni de compoziție, intenție, spațialitate și temporalitate, dramaturgie, atmosferă, noțiuni pe care coregrafa le-a “transplatat” din domeniul dansului contemporan.
Mădălina Dan este absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București (1998) și a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București – secția coregrafie in 20017. Are un master în playwriting (scriere dramatică) la U.N.A.T.C. București. Din 1998 pâna în 2003 este membră a companiei de dans „Oleg Danovski” din Constanța. În 2008 participă la programul de burse pentru dans contemporan „DanceWeb Scholarship” – Viena. Mădălina Dan a fost artistă invitată la Școala de Dans din cadrul Arizona State University şi artistă asociată a Centrului Naţional al Dansului Bucureşti în 2016. A studiat in Berlin la HZT (Hochschulübergreifende Zentrum Tanz Berlin) la programul SoDA (Solo/Dance/Authorship) 2014-2016. Lucrările sale au fost prezentate în prestigioase festivalului și evenimente de profil din Europa și SUA precum: Springdance Festival-Utrecht, Tanzquartier- Wien, Balkan Dance Platform-Novi Sad, eXplore Dance Festival- Bucuresti, Temps d’Images- Cluj, SouthBank Center & Chisenhale Dance Space- London, Fabrik Potsdam, Hebbel am Uffer- Berlin, TanzFabrik-Berlin, Dance Theater Workshop- New York, Firkin Crane-Cork, Alta Theater- Prague, Art Stations Foundation-Poznan, Sophien Saale-Berlin, FFT Duseldorf, Impulze Festival- Mulheim, Gesneralle- Zurich etc. Mădălina Dan este laureată a Premiilor CNDB 2015 și a premiilor Matei Brâncoveanu 2016. O prezenţă constantă pe scena de dans din România şi unul dintre artiştii cei mai importanţi ai unei noi generaţii de dansatori şi coregrafi, artista a fost premiată pentru contribuţia sa în dans şi performance prin spectacole, ateliere, laboratoare de creaţie şi proiecte de mentorat.
Workshopurile fac parte din intervenția culturală AGENTIA DE PRACTICI SOMATICE.
Întâlnirea dintre mai multe domenii de activitate și expertize diverse vrea să deschidă o direcție de implementare a metodelor complementare somatice în sfera socială, medicală și de îngrijire, dar și diseminarea informațiilor și tehnicilor din sfera dansului contemporan spre categorii sociale cât mai diverse. La ateliere sunt invitați să participe coregrafi, dansatori, persoane din sistemul medical, personalul calificat din spitale, psihologi, art-terapeuți, părinți și aparținători ai persoanelor cu dizabilități.
Organizat de
Asociația Culturală GRAPHIS 122
Parteneri
Centrul de Îngrijire Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen și CNDB
Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.