fbpx

(anti)aging

60 min.

19.11.2016

sâmbătă

19:30

la sala CNDB „Stere Popescu”

Info

O colaborare în jurul ideii de performare şi o arhivare artistică/biografică prin înregistrare a prezentului pentru viitor (anul 2041) cu ajutorul camerei de filmat, într-o temporalitate proiectată, în care detalii curente de ordin personal/profesional vor fi revizitate dintr-o altă perspectivă temporal/ontologică. Un cadru în care timpul, evoluția naturală a unei colaborări întinse pe o perioadă de 30 de ani (premiera a avut loc în 2011), parcursul vieților personale se confundă sau devin dramaturgia și materialul de lucru al spectacolului.

„(anti)aging este un spectacol tonic și tandru despre o vârstă în care mocnește amintirea unor impulsuri și senzații tari. Este o hartă afectivă a viitorului, așa cum apare el proiectat în voci prezente. E un manifest emoțional al celor-ce-vom-fi, ca și cum am avea în mână o fotografie din noi la diferite vârste.” Mihaela Michailov – ArtAct Magazine, nr. 139/2011

Mihaela Dancs (n. 1974, București, România) dansează în teatre, apartamente, poduri, galerii de artă, fabrici, biserici, studiouri de dans, muzee din Bucureşti, Londra, Timişoara, Veneţia, Praga, New York, Cluj, Viena, Stockholm, Roma, Frankfurt, Tokyo etc. Colaborează, printre alții, cu Cătălina Gubandru, Florin Flueraș, Mădălina Dan, Carmen Coțofană, Paul Dunca, Vava Ștefănescu, Rui Catalao, Cosmin Manolescu, Doris Uhlich și Zan Yamashita.

Mădălina Dan este laureată a Premiilor CNDB 2015. Ea a iniţiat şi produs o multitudine de spectacole, dezbateri şi ateliere de dans. O prezenţă constantă pe scena de dans din România şi unul dintre artiştii cei mai importanţi ai unei noi generaţii de dansatori şi coregrafi, artista a fost premiată pentru contribuţia sa în dans şi performance prin ateliere, laboratoare de creaţie şi proiecte de mentorat.

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti găzduiește între 17 octombrie şi 20 noiembrie 2016 performance-urile, spectacolele şi discuţiile din cadrul proiectului „Amprenta”, cea de-a treia direcţie a programului curatorial al Mădălinei Dan, artist asociat al Centrului Național al Dansului București în 2016.

„Amprenta” va include cele mai recente lucrări ale coregrafei şi dansatoarei, dar şi spectacole şi colaborări mai vechi. Iniţiat în 2008 de CNDB şi reactualizat cu ocazia mandatului curatorial al Mădălinei Dan, proiectul „Amprenta” presupune invitarea unui coregraf care, timp de aproximativ o lună, realizează un autoportret: prezintă spectacole proprii şi invită producţii sau artişti care fac parte din universul său creativ.

Conceptul, coregrafia și interpretarea: Mădălina Dan și Mihaela Dancs
Manager și consultant artistic: Ștefania Ferchedău

Producția
Centrul Național al Dansului București, E-motional Bodies & Cities / Gabriela Tudor Foundation

Data premierei
2011

Presa

MĂDĂLINA DAN ÎŞI PUNE „AMPRENTA” PE STAGIUNEA DE LA CENTRUL NAŢIONAL AL DANSULUI / modernism.ro
Link

Arte: AMPRENTA Mădălina Dan / România Literară
Liana Tugearu
Link

Mădălina Dan – Amprenta. Centrul Național al Dansului. Evenimentul începe azi și ține până în 20 Noiembrie / Graphic Front
Link

Mădălina Dan îşi pune „Amprenta” pe stagiunea de la Centrul Naţional al Dansului / RFI România
Link

Mențiuni speciale

Spectacolul conține nuditate.

Sari la conținut